Jnana Yoga
22 June 2018Kriya Yoga
22 June 2018Calea energiei fundamentale cosmice Kundalini Shakti
Kundalini Yoga este acea ramură a sistemului milenar yoga care vizează trezirea, dinamizarea și ascensiunea controlată a energiei fundamentale numite Kundalini Shakti.
Kundalini Shakti este în tradiţia orientală „puterea creatoare, dumnezeiască, extraordinară, încolăcită ca un şarpe“. Ea este (repliată) prezentă într-o stare potenţială în structura vitală şi în corpul subtil al fiinţei umane. Cu alte cuvinte, ea este reflectarea directă a energiei creatoare fundamentale a lui Dumnezeu, ce stă la baza întregii Creații.
În „Hatha Yoga Pradipika“ (III, 1), Kundalini Shakti este prezentată ca fiind suportul fundamental al tuturor tratatelor teoretice şi practice de yoga. Această misterioasă forţă subtilă psihospirituală reprezintă rădăcina și ‘motorul’ tuturor celorlalte energii din Univers și, la scară mică, din om.
Tradiția spirituală consideră că fiecare ființă umană deține această forță colosală, dar că ea rămâne latentă în marea majoritate a oamenilor.
Analogic, e ca și cum am avea o comoară uriașă îngropată în curtea casei, dar am ignora existența ei și ne-am trăi viața în sărăcie.
Necesitatea Trezirii şi ascensionării energiei Kundalini Shakti
Trezirea acestei energii bazale și ridicarea ei este un proces complex. În urma acestuia apare o transformare spirituală radicală, trezirea puterilor paranormale latente. Se obţine totodată şi decondiționarea deplină a ființei, eliberarea spirituală (moksha), adică scopul ultim pe care orice formă de yoga și-l propune.
Fie că știu, fie că nu știu despre existența acestei puteri potențiale, fie că vorbesc despre ea sau nu, toate tradițiile spirituale autentice conduc la trezirea și ascensionarea ei în ființă. În esență, veritabila transformare spirituală este același lucru cu manifestarea acestei energii colosale în om. Unii înțelepți afirmă chiar: „cheia succesului în practica yoga (oricare ar fi ea, n.n) este trezirea lui Kundalini.”
Puritatea în Kundalini Yoga
Sistemul Kundalini Yoga se bazează, înainte de toate, pe o cunoaștere precisă, profundă și amănunțită a structurilor subtile ale omului. Vorbim aici de sistemul centrilor subtili de forță, chakras, și al rețelei de circuite subtile, nadis, prin care circulă energia, prana.
Apoi este necesară o purificare prealabilă exemplară, pe toate nivelurile ființei, atât fizic, cât mai ales mental, emoțional și spiritual. În absența acestei purificări, practicantul se poate confrunta cu manifestări neplăcute, perturbatoare. Unele au fost de altfel descrise de persoanele la care Kundalini s-a trezit în mod spontan, fără o pregătire adecvată. Odată atins însă un nivel satisfăcător de purificare, trezirea și manifestarea lui Kundalini nu mai sperie, este armonioasă și pe deplin controlată.
Mecanismele și tehnicile folosite sunt în special cele cunoscute în Hatha Yoga, ce se bazează pe controlul și ritmarea suflurilor (pranayama). Sunt folosite de asemenea tehnici speciale meditative, specifice lui Raja Yoga, precum și tehnici din Tantra Yoga, inclusiv de natură erotică. Energiile imense declanșate în aceste procese impun, pe lângă o puritate exemplară, și un control impecabil al întregii conștiințe. Acest auto-control este posibil printr-o concentrare neclintită a conştiinţei și o motivație lipsită de ambiguități.
Kundalini Yoga în tratatele spirituale
Kundalini Yoga s-a dezvoltat ca parte din Hatha Yoga și din Tantra Yoga, într-un proces de sincretism. Învățăturile sale apar în texte fundamentale de factură hatha yoghină și tantrică, mai ales în perioada Evului Mediu indian, în jurul anului 1000.
Texte faimoase precum „Hatha Yoga Pradipika” și „Shiva Samhita” se referă în extenso la Kundalini Shakti și utilizarea ei. Ulterior apar texte precum „Sat Chakra Nirupana” și „Paduka Panchaka”, ce detaliază anatomia subtilă a ființei umane și rolul diferitelor sale energii în evoluția spirituală, dintre care Kundalini shakti este cea mai importantă.
Ca și denumire, în sanscrită adjectivul kundali înseamnă „circular, inelar”. El apare ca substantiv însemnând „șarpe” (în sensul de „încolăcit”) în cronica Rajatarangini din secolul al XII-lea. „Kunda” apare ca nume al unui Naga (grup de zeități-șarpe în mitologia hindusă și budistă) în epopeea Mahabharata. La feminin, Kundali are semnificația de „încolăcire” în sanscrita clasică și este folosit ca nume al unei Shakti „cu trup de şarpe”, începând cu secolul al XI-lea, în textul tantric „Śaradatilaka”.
Acest concept este adoptat sub forma kundalini, ca termen tehnic, în Hatha Yoga începând cu secolul al XV-lea și este utilizat pe scară largă în Upanișade. „Yoga Kundalini Upanishad” este menționată în lista celor 108 Upanișade din aşa-numitul „Muktika canon” (Canonul Supremei Eliberări), în 1656.
În timpurile moderne, Swami Sivananda a introdus mulți cititori în cunoaşterea Kundalini Yoga prin cartea sa despre acest subiect apărută în 1935.
Kundalini Yoga a devenit populară în Occident și datorită scrierilor lui Arthur Avalon, pseudonimul lui Sir John Woodroffe (1865-1936), cum ar fi „Puterea șarpelui”.
În 1967, faimosul Gopi Krishna și-a făcut cunoscute experiențele sale legate de Kundalini Shakti în lucrarea „Kundalini Shakti, energia evoluției în om”.