Practicam 8 ore pe zi asane plus meditații, vizualizări, conștientizări, rugă intensă... tot ce învățasem la cursul de yoga într-un an si jumatate. Mi-am spus că dacă trebuie să mor, măcar să mor fericită.
Am descoperit ce înseamnă cosmizarea fiinţei ‒ să-ţi simţi întreaga fiinţă un Univers în care există numai atomi de lumină şi conştiinţă, care se atrag prin forţa iubirii.
Pe tot parcursul meditaţiei am fost susţinută de o energie vitală oceanică, precum într‑un reactor nuclear şi această stare a continuat chiar mult timp după încheierea programului de meditaţii.
Acum, abandonată Ei, privesc totul ca prin intermediul unor ochi dumnezeiești şi sunt permanent copleşită şi scăldată într-o diafană şi protectoare lumină dumnezeiască.
Dintr-odată, complet pe neașteptate pentru mine, am simțit o dumnezeiască prezență copleșitoare, de o forță incomensurabilă, și în același timp având un caracter teribil, cutremurător, implacabil.
Făcută cu atenția focalizată în momentul prezent și atitudinea interioară corectă, eu am perceput că practicantul poate trăi stări de revelare a Sinelui în orice postură adoptă în vijnana asana.
O trăire definitorie pe care am resimţit-o atunci a fost aceea că, de fapt, nu mai aveam nevoie de nimic din tot ceea ce crezusem până atunci că-mi era necesar şi din tot ceea ce căutasem cu înverşunare.
Eram curată, pură şi foarte fericită şi, în acelaşi timp, simţeam o linişte şi o pace de nedescris. Simţeam cum întreg Cosmosul se bucură pentru mine. Era ca o „nuntă în cer“.