Aveam sentimentul că fiinţa mea călătoreşte prin mai multe lumi, pe care le străbate foarte, foarte rapid. La un moment dat, se instalează o stare de relaxare şi de pace profundă.
În timpul spiralei, am fost inspirată să mă focalizez asupra unui punct aflat în dreptul inimii, uşor spre dreapta şi, în acest mod, am reuşit să simt starea de umilinţă şi să nu mai apară niciun gând perturbator.
Acolo era tăcerea cea fără de sunet şi vidul. Era vidul. Şi era atât de bine acolo, trăiam o fericire misterioasă şi o pace desăvârşită. Ştiam că am ajuns la ceea ce oamenii caută, instinctiv, fără să ştie aceasta.
Am înţeles că dorinţa de a fi una cu Dumnezeu, de a fi mereu împreună cu El, starea de a fi plin de dor şi de aspiraţie nestăvilită către El este firească şi normală.
Cuvintele aproape că nu pot reda trăirea propriu-zisă. Era ca şi când tot Universul, toată planeta, totul, respira iubire dumnezeiască, desăvârşită şi totală.
Totul era armonie perfectă, o fericire de nedescris mă copleşea şi un zâmbet larg, care parcă nu mi aparţinea, îmi făcea chipul să iradieze, să strălucească.
Fericirea mea era atât de mare, încât parcă eram nebun de fericire; nu ştiam dacă să râd sau să plâng şi încă mă mai întrebam: „Cum de mi s-a petrecut tocmai mie acest eveniment nemaipomenit?“
Acum nu mai există niciun dubiu pentru mine în ceea ce priveşte stările de conştiinţă pe care le putem trăi în momentul în care ne purificăm şi ne deschidem către Divin.
O mare bunăvoinţă, îngăduinţă, respect şi libertate ne dezvăluiau incredibila lume a sufletului, a profunzimii şi adevărului. Îmi simţeam întreaga fiinţă alchimizată.
Multe zile după această experienţă, am trăit o bucurie şi o fericire intensă dată de faptul că am fost una cu Totul, că m-am simţit picătura ce devine oceanul însuşi.