Relatări pe teme diverse

1 iulie 2020

Sufletul meu a început să plângă, cuprins de o nesfârșită bucurie

Ştiam că El există cu adevărat, că sunt parte din El, atât eu, cât şi cei care-mi sunt în preajmă, precum şi tot ceea ce mă înconjoară.
30 iunie 2020

Am simţit că sunt o „picătură“ care devine una cu Oceanul

Simţeam continuu energia esenţială Kundalini urcând în valuri succesive şi „dansând“ (în trup) până în sahasrara.
30 iunie 2020

Totul se regăseşte „în Sânul lui Dumnezeu“

„Cum a putut El să îndure astfel de chinuri şi, mai mult decât atât, să manifeste o stare de compasiune faţă de cei care îl torturau?“
30 iunie 2020

Mă umpleam de o energie vastă, necuprinsă, calmă şi extrem de intensă

Pe tot parcursul meditaţiei am fost susţinută de o energie vitală oceanică, precum într‑un reactor nuclear şi această stare a continuat chiar mult timp după încheierea programului de meditaţii.
30 iunie 2020

Trăiam o stare de vid care îmi dădea senzaţia de plenitudine

Această experienţă reprezintă pentru mine un punct de reper, deoarece mi-a trezit o mare dorinţă de a-L regăsi pe Dumnezeu în fiinţa mea.
1 februarie 2019

Am descoperit treptat răspunsul prin practica spirituală

Un domeniu în care creativitatea mea a fost foarte mult amplificată datorită practicii yoga este creaţia literară. Am înţeles, astfel, prin proprie experienţă ce este inspiraţia artistică şi cum poate fi ea potenţată.
1 februarie 2019

Nu voi uita niciodată cum Dumnezeu mi-a dat de mâncare!

Amintindu-mi un citat din Biblie, mi-am zis: Nu ai spus Tu, Doamne, că „atunci când ne e foame, Tu ne vei da de mâncare, iar atunci când ne e sete, să-Ţi cerem apă şi ne vei da şi când ne-o fi somn, Tu ne vei da acoperiş?“
11 iulie 2018

Cum am reuşit să depăşesc cu bine o îndoială demoniacă

La o conferinţă cu bărbaţii am pus o întrebare referitoare la vortexul energetic pe care îl vizualizăm la nivelul întregii spirale, atunci când facem meditaţie în spirală Yang.
11 iulie 2018

Cât de mult contează o clipă…

Fiind foarte clar focalizată în faţa mea, dar şi în mine, foarte prezentă şi atentă, o voce interioară mi-a spus: „Trezeşte-te! Adu-ţi aminte! Eşti eternă.”
11 iulie 2018

Am trecut în noul an scufundată complet în iubire

În timpul acestei exemplificări am trăit o stare de credinţă de nezdruncinat în ceea ce sunt, o stare de a fi perfectă, cosmică, eternă, aşa cum mă vede pe mine Dumnezeu.
9 iulie 2018

O modalitate revoluţionară de a practica Hatha Yoga: Vijnana Asana

În urma iniţierii oferite în cadrul Şcolii de yoga MISA, rezultatele au început să apară rapid. Practica Vijnana Asana pune accentul pe posturile de conştientizare realizate după fiecare dintre posturile active.
9 iulie 2018

Am trăit adevărul că iubirea este starea de a fi

Mă regăseam în inima mea, reîntregită, parte şi întreg în acelaşi timp. Exteriorul şi interiorul se unificaseră şi totul era doar IUBIRE. În acele momente iubirea mi se revela ca fiind infinită şi eternă.