Am simţit cum sufletul mi se umple de iubire pură
1 February 2019Am descoperit treptat răspunsul prin practica spirituală
1 February 2019Nu voi uita niciodată ziua în care Dumnezeu mi-a dat de mâncare!
Ceea ce am să relatez s-a petrecut în toamna anului 1993. Pe atunci eram student şi treceam printr-o perioadă mai dificilă, deoarece lipsa resurselor materiale îmi marca existenţa. Pentru a putea plăti chiria casei, făceam economii serioase şi ajunsesem chiar să mănânc doar o dată pe zi.
În acea zi, veneam de la facultate pe jos şi drumul trecea prin faţa Mitropoliei. Îmi era foame şi ştiam că acasă nu am de mâncare. Când am ajuns în faţa clădirii Mitropoliei, am privit spre ea şi ceva mi-a atras atenţia. Era o inscripţie de pe faţada clădirii, dar datorită distanţei mari nu am putut să o citesc. Atunci, spontan, amintindu‑mi un citat din Biblie, mi-am zis: Nu ai spus Tu, Doamne, că „atunci când ne e foame, Tu ne vei da de mâncare, iar atunci când ne e sete, să-Ţi cerem apă şi ne vei da şi când ne-o fi somn, Tu ne vei da acoperiş …?“
M-am întors şi am hotărât să intru în Mitropolie, chiar dacă era târziu şi priveam cu circumspecţie această acţiune a mea. Când am intrat în clădire, deşi altarul se afla la o distanţă apreciabilă, am zărit în faţa sa un castron plin de anafură! Nu îmi venea să cred: la ora aceea, anafura era în mod obişnuit terminată de mult. M-am apropiat, am făcut o cruce şi mi-am pus în buzunar doi pumni mari de anafură.
Am părăsit clădirea, m-am dus în curtea Mitropoliei şi m-am aşezat pe o bancă. Eram fericit! Aveam de mâncare! Am început să mănânc anafura şi era atât de bună. Niciodată nu mai mâncasem ceva atât de bun. Mi-au dat lacrimile. Am privit spre cer şi am spus: „Doamne, îţi mulţumesc!“.
De atunci a trecut mult timp, dar amintirea acelor clipe este vie. Nu voi putea uita niciodată ziua în care Dumnezeu mi-a dat de mâncare!
V.M.