Chinnamasta

9 iulie 2018

Relatări ale unor participanţi la Tabăra de Revelare a Sinelui 2014-2015

Atmosfera efervescentă, susținerea spirituală, starea de fraternitate și deschidere sufletească între cei prezenți a făcut posibilă apariția unor experiențe spirituale deosebite.
9 iulie 2018

Relatări de la Simpozionul Internaţional de Yoga Costineşti 2009

Am simţit în cadrul taberei o stare de fraternitate, de unison pe care o trăiam cu toţii, ca o familie imensă de mii de oameni, în care numitorul comun era aspiraţia şi iubirea de Dumnezeu.
28 iunie 2018

Relatarea Floricăi Steva despre comuniunea cu Marile Puteri Cosmice

În octombrie 2001 m-am hotărât să efectuez un tapas de adorare a Marilor Puteri Cosmice, cu o durată de zece luni, astfel încât fiecăreia să îi consacru câte o lună de practică spirituală.