miracol

9 iulie 2018

Miracolul este şansa oferită de practica yoga

Doresc să vă relatez aceste cazuri, într-un anume fel asemănătoare, pentru a putea astfel veni în ajutorul tuturor acelora care au nevoie să-şi depăşească o suferinţă fizică sau o traumă existenţială.
9 iulie 2018

M-am abandonat în braţele lui Dumnezeu

Cu bucurie îţi scriu acum pentru a-ţi împărtăşi marele miracol pe care l-am trăit în tabăra din acest an de la Herculane.
18 iunie 2018

Stări arhetipale extraordinare trăite prin Arta Binecuvântării

Am avut o revelaţie uimitoare si copleşitoare pe care doresc să o împărtăşesc. Pot spune fără echivoc că este cea mai înaltă, complexă şi uluitoare exeprienţă spirituală pe care am avut-o în această viaţă.