Twisted TV: Cum a denaturat un documentar adevărul. 2. Intră în scenă Hugues Gascan

de Massimo Introvigne şi Rosita Šorytė

Rolul straniu, dar important, al unei figuri obscure în instigarea urmăririi penale împotriva lui Bivolaru și a organizației MISA în Franța.

Partea 2 din 4. Citiţi şi prima parte a acestui articol

Hughes Gascan. Captură de ecran.

O apariție scurtă, dar de impact, în documentarul „Twisted Yoga” o are Hugues Gascan, fondatorul discret al unei mici organizații franceze anti-secte numită GéPS (Groupe d’étude du Phénomène Sectaire, Grupul de studiu al fenomenului sectar). Povestea, așa cum o relatează el în documentar, este că Gascan era „implicat de mulți ani în lupta împotriva acestui tip de mișcări și secte. Așa am început să mă interesez de MISA. Voiam să înțeleg modul de operare, ce se petrecea cu MISA în Franța. Și am început să citesc și să investighez pe îndelete. Am introdus câteva cuvinte-cheie pe computer: Paris, România, Guru, sectă. Și am găsit repede un articol în ziarele australiene”, care l-a condus către Ashleigh, una dintre „victimele” pe care le vom întâlni în următorul articol din această serie. „Deci am luat legătura cu Ashleigh și am transmis această mărturie Departamentului de Poliție responsabil de ceea ce se petrece în Franța în materie de secte”, relatează Gascan. Astfel a început ancheta franceză. Sau cel puțin așa susține el.

Oricine a urmărit recentul val de seriale TV care îmbină crima reală cu panica spirituală va recunoaște formula: o „sectă” sinistră, un investigator eroic, o urmărire palpitantă peste granițe și o revelație finală care leagă totul cu precizia unui scenariu Netflix. Dar realitatea, ca de obicei, este mai complicată, mai ciudată și mult mai puțin fidelă structurii narative.

Înainte de noiembrie 2023, Grupul GéPS era atât de obscur, încât chiar și observatorii experimentați ai scenei franceze anti-secte ar fi avut dificultăți în a-l identifica. Cu toate acestea, rădăcinile sale se întind pe mai bine de un deceniu, până la un laborator de cercetare din Angers și la un om de știință a cărui viață profesională a luat o întorsătură pe care niciun scenarist nu ar fi putut-o concepe fără să râdă.

Cum a ajuns Hugues Gascan să militeze împotriva „sectelor”

Hugues Gascan era, se pare, un cercetător medical respectat la Universitatea din Angers, publica în reviste de specialitate și colabora cu colegi precum P.J., cercetătoare şi ea. Apoi a survenit o ruptură — parțial determinată de terapiile alternative împotriva cancerului, parțial de personalități și parțial de ceva mai neclar. Gascan a ajuns la convingerea că P.J. căzuse sub influența unei „secte” numite Omalpha, conduse de profesorul tantric canadian Jean Bouchart d’Orval. El a mers mai departe, susținând că Bouchart d’Orval era implicat în Ashramul Shambhala, o mișcare rusă în expansiune al cărei fondator, Konstantin Rudnev, fusese condamnat în 2013 în Novosibirsk la 11 ani de închisoare pentru conducerea unei „secte” și abuzarea sexuală a adepților. După încarcerarea lui Rudnev, mișcarea s-a divizat în zeci de ramuri independente – unele denunțându-l ca pe un guru decăzut, altele insistând că era un disident politic căruia i s-au înscenat acuzații cu dovezi fabricate și pedepsit pentru că a criticat regimul Putin. Din motive explicate în altă parte, această din urmă interpretare nu este atât de improbabilă pe cât ar putea părea.

Cearta din interiorul laboratorului s-a intensificat până la punctul în care, în 2012, Universitatea din Angers a închis întregul centru de cercetare. Hugues Gascan s-a prezentat ulterior ca victimă a unei infiltrări „sectante”. Instanțele franceze au prezentat însă o altă poveste. P.J. a depus plângere penală pentru hărțuire, iar Gascan a fost condamnat în primă instanță, în apel și, în final, de Curtea de Casație în data de 14 mai 2013. Hotărârile au descris un comportament care depășea cu mult dezacordul profesional: supraveghere, presiuni și încercări de a constrânge colegii să dea declarații false. Decizia Curții de Casație a menționat că P.J. „nu a fost singura care a avut de suferit din cauza comportamentului autoritar al domnului X [Hugues Gascan]”, enumerând mai mulți colegi care au mărturisit că au fost tratați în mod similar. O altă cercetătoare a povestit că Gascan o chemase și îi sugerase să trimită un e-mail în care să afirme în mod fals că P.J. încercase să o recruteze într-un „grup”, adăugând: „Acesta este exact cuvântul folosit de domnul X…”, și că ea a refuzat. Judecătorii au citat, de asemenea, o evaluare psihologică medico-legală care confirma că P.J. era în deplinătatea facultăților mintale. Până și agenția guvernamentală franceză antisectă MIVILUDES a raportat că, deși avea „elemente de îngrijorare” cu privire la „Omalpha și domnul D’Orval …, în special cu privire la concepția sa despre democrație… nu fuseseră identificate abateri sectare” acolo. Gascan a primit o pedeapsă cu suspendare de patru luni și a ieșit din această afacere cu o ostilitate pe viață față de orice are legătură cu tantra.

Intră în scenă Alban Bourdy şi MIVILUDES

Alban Bourdy este un fost membru al ramurii Soledad Domec a Ashramului Shambhala, care s-a reinventat ulterior ca activist anti-secte. În cartea sa autobiografică „Un Bisounours au pays des se(x)ctes” (Norderstedt: Book on Demand, 2018), el povestește că în 2015 a primit un telefon de la Gascan (p. 391), urmat de altul în decembrie, în care Gascan i-a propus să-și unească forțele pentru a demasca grupurile tantrice. Cu toate acestea, chiar și în cadrul acestei noi alianțe, obsesia lui Gascan pentru P.J. a reapărut: el l-a acuzat pe Bourdy că ar fi în contact cu ea (p. 393).

Cu puțin timp înainte de Crăciunul lui 2015, Bourdy a vizitat MIVILUDES la Paris și a discutat cu un „înalt reprezentant” al agenției (p. 397). La scurt timp după aceea, atât el, cât și Gascan au fost abordați de jurnalistul de televiziune Raphaël Tresanini.

Alban Bourdy. fotografie preluată de pe rețelele de socializare

Apoi, pe 26 februarie 2016, a apărut o schimbare în peisaj: Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța. România dorea extrădarea lui pentru cazul Dumitru (menționat în articolul anterior din această serie). În același timp, Suedia – unde i se acordase azil politic – a avertizat că extrădarea era imposibilă din punct de vedere legal. MIVILUDES, însă, era dornică să adune materiale împotriva lui Bivolaru. Bourdy și-a dat seama că sprijinul agenției depindea de capacitatea sa de a lega Ashramul Shambhala de MISA. A încercat, scriind: „Multe site-uri web au sugerat că cele două organizații [MISA și Ashramul Shambhala] ar putea fi legate. Este o versiune susținută de organizațiile anti-secte din întreaga lume” (p. 398). Singura „legătură” pe care a putut-o identifica a fost faptul că profesorul tantric francez Éric Baret ar fi ținut seminarii atât pentru grupurile derivate din Shambhala, cât și pentru MISA în America Latină (p. 398). Chiar dacă informația era corectă, acesta este modul în care funcționează rețelele neotantrice, nu o dovadă a legăturilor organizaționale.

Bourdy susține că, după difuzarea reportajului TV al lui Tresanini, MIVILUDES s-a arătat nemulțumită că acesta nu era suficient de ostil față de Bivolaru, în ciuda faptului că includea un interviu cu unul dintre cei mai îndârjiți foști membri (pp. 400–01). Agenția i-a îndrumat apoi pe Gascan și Bourdy către jurnaliști mai în acord cu așteptările agenţiei (pp. 406–07). Pe 22 iulie 2016, Franța l-a extrădat pe Bivolaru în România, în ciuda obiecțiilor Suediei. MIVILUDES părea să-și fi atins obiectivul imediat, dar povestea a continuat.

Urmând sfatul agenției, Hugues Gascan a contactat Ligue des Droits de l’Homme (LDH), venerabila organizație franceză pentru drepturile omului și pro-secularism înființată în 1898. În 2020, el a fondat Groupe Phénomène Sectaire (GPS) de la Ligue des Droits de l’Homme. Parteneriatul a fost de scurtă durată. Până în 2022, tensiunile escaladaseră până în punctul în care grupul s-a dizolvat. Într-un e-mail datat 22 septembrie 2022, obținut de Bitter Winter, Gascan a anunțat anularea unei conferințe planificate și dizolvarea GPS, invocând „obstrucții constante” din partea conducerii LDH, dificultăți în accesarea finanțării MIVILUDES și faptul că unii oficiali ai LDH i-au spus că „vocația LDH nu este de a lupta împotriva sectelor”. Referirile repetate din e-mail la bugete și obstacole financiare au reamintit faptul că ecosistemul francez anti-secte nu este doar ideologic, ci și competitiv, MIVILUDES distribuind fonduri publice substanțiale.

Sfârșitul GPS – emailul lui Hughes Gascan către Liga Drepturilor Omului

Rolul GéPS

În noiembrie 2023, Hugues Gascan și câțiva colaboratori au înființat un nou grup independent de combatere a sectelor: Groupe d’étude du phénomène sectaire (GéPS). Aceștia au declarat presei că vor continua să se concentreze asupra organizațiilor MISA și Bivolaru. În realitate, nemulțumirea inițială a lui Gascan fusese îndreptată împotriva Omalpha, despre care el susținea cu insistență că era o ramură a Ashramului Shambhala – o afirmație contrazisă de fapte, deși Omalpha organizase într-adevăr seminarii comune cu grupuri de origine Shambhala. Bouchart d’Orval s-a distanțat în cele din urmă de ramura principală a lui Rudnev și, potrivit lui Bourdy, a pretins chiar că a devenit expert în deprogramare, oferindu-și serviciile pentru a-i „elibera” pe adepții lui Rudnev (p. 177), menținând în același timp legături strânse cu Soledad Domec.

După arestarea lui Bivolaru în 2023, Hugues Gascan a declarat că MISA era „o a doua ramură” a Ashramului Shambhala, o afirmație demonstrabil falsă. În același interviu s-a contrazis, recunoscând că cele două grupuri „sunt două mișcări cu credințe comune, dar separate, cu excepția câtorva puncte de contact sporadice”. Chiar și acele „convingeri comune” erau fragile, dar MIVILUDES se implicase de mult timp într-o campanie împotriva lui Bivolaru, iar narațiunea lui Gascan se alinia convenabil cu acea agendă.

Când Finlanda, în urma plângerilor unor foste membre nemulțumite, l-a plasat pe Bivolaru pe lista celor mai căutați de Interpol în octombrie 2017, acesta a devenit un fugar urmărit de mai multe forțe de poliție. Ideea că un mic grup privat precum GéPS a reușit acolo unde Interpolul nu a reușit ține mai mult de folclor decât de criminologie. Gascan a susținut că metoda a fost simplă: contactarea femeilor care nu erau de naționalitate franceză, identificate prin căutări pe Google, care povesteau întâmplări pline de suspans despre cum au fost „spălate pe creier” în țările lor de origine în timpul cursurilor MISA, invitate la Paris, legate la ochi de șoferi și duse în locații secrete din Franța unde ar fi fost forțate să întrețină relații sexuale cu Bivolaru. Mass-media franceză a prezentat acest fapt ca fiind rodul geniului detectivistic al GéPS, dar aceste povești circulau de ani de zile. Regretata cercetătoare suedeză Liselotte Frisk le descoperise în 2018 în timp ce investiga cazul finlandez și le găsise greu de crezut. Unele dintre femei își publicaseră relatările online, în cărți sau în cadrul unor procese civile. Am analizat aceste narațiuni în propria mea carte din 2022 despre MISA.

Poliția franceză și alte agenții au citit, de asemenea, aceste relatări senzaționale. Raidurile din noiembrie 2023 poartă amprenta operațiunilor de tip servicii de informații, iar insistența în a evidenția „ancheta privată” a GéPS ridică întrebări interesante. Între paranteze, faptul că Curtea de Casație franceză a eliminat din baza sa de date online decizia jenantă din 2013 împotriva lui Gascan la doar câteva zile după ce Bitter Winter a făcut referire la ea – o mișcare naivă, întrucât pagina supraviețuiește pe archive.org – sugerează, de asemenea, că anumite forțe au acționat pentru a proteja GéPS împotriva criticilor.

În Franța, înființarea unor noi grupuri anti-secte este practic o activitate la scară mică, în parte pentru că guvernul acordă finanțări generoase, iar concurența este acerbă. Dar de ce să vizeze MISA, care are foarte puțini membri francezi? În 2016, agenția trebuia să susțină decizia guvernului de a-l extrăda pe Bivolaru, în ciuda obiecțiilor Suediei. Dar de ce să continue după aceea?

O explicație este că, deși studiile sociologice – inclusiv cele realizate de regretatul cercetător american Anson D. Shupe – au arătat că abuzul sexual este, din punct de vedere statistic, mai frecvent în religiile tradiționale decât în noile mișcări religioase, este în interesul MIVILUDES să prezinte infracțiunile sexuale ca fiind tipice pentru „secte”. O altă explicație este de natură legislativă. De ani de zile, agenția milita pentru o nouă versiune a legii About-Picard din 2001. Legea inițială, menită să vizeze Scientologia și Martorii lui Iehova, a eșuat în repetate rânduri în fața țintelor vizate. Încercarea de a cataloga „spălarea creierului” drept „manipulare mentală” a fost respinsă pe motive constituționale, iar legea s-a mulțumit să pedepsească „abuzul de slăbiciune”. Timp de ani de zile, grupurile anti-secte au insistat pentru o incriminare mai largă a „subjugării psihologice”, care a fost inclusă într-un proiect de lege guvernamental din 2023.

În ciuda opoziției din Franța și din străinătate, amendamentul a fost adoptat în cele din urmă în 2024, oferind Franței una dintre cele mai extinse definiții legale ale influenței psihologice din Europa. Nu este nevoie să aderi la teoriile conspiraționiste pentru a observa că arestările spectaculoase au avut loc cu doar câteva zile înainte de dezbaterea parlamentară privind noua lege anti-secte. În timp ce legislatorii se pregăteau să decidă dacă să faciliteze urmărirea penală a „sectelor” pentru „spălare de creier”, un grup acuzat de răpirea și violarea femeilor a dominat brusc titlurile din presă. Doar cineva care crede cu tărie în coincidențe nu ar ridica o sprânceană.

Unii cititori ar putea argumenta că, indiferent de momentul politic, dacă poliția franceză a salvat femei ținute captive și pe punctul de a fi violate, merită laude, iar dacă Bivolaru este vinovat, ar trebui pedepsit. Suntem de acord. Dar cuvântul crucial este „dacă”. Procesul trebuie să stabilească dacă femeile au fost într-adevăr închise sau dacă au ales să participe la practici erotice neconvenționale din proprie voință. Dacă au fost răpite, închise și agresate, cei responsabili ar trebui să primească pedepse severe. Dar respingem ideea că adulții care spun că au îmbrățișat liber o cale erotică alternativă trebuie considerați incapabili de consimțământ pentru că ar fi fost „spălați pe creier” de o „sectă”.

Articolul original în limba engleză este disponibil pe site-ul bitterwinter.org. Intertitlurile din traducerea în limba română aparțin editorului.

*****

Despre autor

Massimo Introvigne (născut pe 14 iunie 1955 la Roma) este un sociolog italian al religiilor. Este fondatorul și directorul general al Centrului pentru Studii privind Noile Religii (CESNUR), o rețea internațională de cercetători care studiază noile mișcări religioase. Introvigne este autorul a aproximativ 70 de cărți și a peste 100 de articole în domeniul sociologiei religiilor. A fost principalul autor al Enciclopediei religiilor din Italia (Enciclopedia delle religioni in Italia). Este membru al consiliului editorial al Interdisciplinary Journal of Research on Religion și al consiliului executiv al Nova Religio de la University of California Press. În perioada 5 ianuarie – 31 decembrie 2011, a fost „Reprezentant pentru combaterea rasismului, xenofobiei și discriminării, cu accent pe discriminarea împotriva creștinilor și a membrilor altor religii” al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Din 2012 până în 2015 a fost președinte al Observatorului libertății religioase, instituit de Ministerul italian al Afacerilor Externe pentru a monitoriza problemele de libertate religioasă la nivel mondial.