Mă umpleam de o energie vastă, necuprinsă, calmă şi extrem de intensă

De Revelion, în meditaţia cu Shiva am avut o experienţă excepţională. Chiar de la început s-a activat intens sahasrara, atât de puternic, încât o simţeam ca un sui generis crater care parcă mi-a „despicat“ capul şi a cărui lavă curgea în interior, pe canalul median sushumna nadi. Acea „substanţă“ (evident subtilă) care curgea în mine din sahasrara a început să mă inunde, să mă umple progresiv şi să se dilate în aură atât de mult, că nu o mai puteam cuprinde. Încet‑încet mi-a umplut mintea, conştiinţa, fiinţa, dispăream în ea cu tot cu individualitate, mă dizolvam, „muream“ ca fiinţă umană. Şi în acelaşi timp mă umpleam de o energie vastă, necuprinsă, calmă şi extrem de intensă.

Totuşi, a apărut la un moment dat o tensiune sau presiune interioară: mintea mea (sau egoul?) nu mai putea să cuprindă în mod conştient o expansiune atât de amplă, era depăşită, parcă era necesar să se rupă nişte porţi, nişte limite în mine iar eu mă opuneam. Ca să scap de tensiune am zis: „Doamne, dacă aşa vrei Tu, aşa să fie, chiar dacă ar fi necesar să mor acum!“ M-am abandonat stării, nu am mai luptat să o cuprind cu conştiinţa mea personală. Pe tot parcursul meditaţiei am fost susţinută de o energie vitală oceanică, precum într‑un reactor nuclear şi această stare a continuat chiar mult timp după încheierea programului de meditaţii.

Anonimă

Preluat din Marea Enciclopedie a Roadelor Spirituale, vol. 1