Am simţit că sunt o „picătură“ care devine una cu Oceanul

Simţisem de dimineaţă că urma să fie o zi deosebită. Chiar îndreptându-mă către sala unde urma să se realizeze o meditaţie, simţeam pământul „dăruindu‑mi‑se“, simţeam o energie urcând din pământ prin picioare şi umplându-mi întregul trup, în acelaşi timp căpătând senzaţia din ce în ce mai certă – care s-a transformat în convingere – că urmează să primesc ceva important. Eram doar câteva persoane şi am realizat meditaţia respectivă în cerc, ţinându-ne de mâini.

De la începutul meditaţiei, am simţit Kundalini Shakti ca pe un „şarpe“ de energie care prinsese viaţă în interiorul fiinţei mele, dansând şi făcându-mi trupul să se mişte în ritmul lui. La nivelul fiecărui centru de forţă apăreau stări specifice, intense, minunate, pe măsură ce energia ascensiona. Aspiraţia de a fi una cu Dumnezeu s-a amplificat din ce în ce mai mult, ajungând, în cele din urmă, să fie frenetică. Nu mai exista altceva în mine decât dorinţa de a fi una cu Dumnezeu, de a ajunge la El.

Simţeam continuu energia esenţială Kundalini, urcând în valuri succesive şi „dansând“ (în trup) până în sahasrara. În momentul în care un asemenea val a ajuns în ajna chakra, am perceput o adevărată explozie la acest nivel, în urma căreia am vizualizat un „cer“ galben-portocaliu. Imediat după aceea, am simţit că sunt „picătura care cade în ocean“. Citisem despre această stare, iar acum am simţit-o cu adevărat, şi, din minuscula picătură, am devenit, într-o fracţiune de secundă, întregul ocean.

Nu am avut suficient timp pentru a savura această stare pentru că, imediat, nu a mai fost nimic. Şi când spun nimic, spun că nu mai exista nimic, nici măcar conştiinţa‑martor care observa tot ceea ce se petrece. Am simţit o stare foarte intensă de „vid“, dar nu îl pot descrie, oricât m-aş strădui. A durat foarte puţin, după care am revenit la starea obişnuită de conştiinţă.

Cu o zi înainte, citisem din biografia lui Ramakrishna şi-mi atrăsese atenţia faptul că acesta afirmase că „după ce revii din samadhi nu poţi decât să râzi“. Ei bine, în timp ce simţeam încă foarte intens Kundalini mişcându-se la nivelul coloanei, mi-a apărut în memorie această afirmaţie a lui Ramakrishna şi, în acelaşi moment, am râs. Era acel râs însoţit în primul rând de bucurie, pentru că primisem răspunsul la întrebarea nerostită „ce s-a petrecut cu mine?“, iar apoi de linişte, pace, împăcare cu Totul, fericire, seninătate, bine, euforie, recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

C.B., grupa 6, Deva

Preluat din Marea Enciclopedie a Roadelor Spirituale, vol. 1