Raja Yoga
5 December 2018Svara Yoga
8 December 2018Laya Yoga – Yoga tainică a absorbției meditative
Laya Yoga, se traduce prin „yoga tainică a absorbției meditative”. Este ramura sistemului tradițional yoga în care se folosește puterea tainică a mantra-elor în vederea transcenderii rapide a tuturor condiţionărilor conştiinţei individuale.
Mantra este un cuvânt format dintr-una sau mai multe silabe fără semnificaţie semantică. Totuşi, ea facilitează intrarea în stare de rezonanţă şi fuziunea dintre cel care meditează cu sfere gigantice de energie benefică ce există în Univers. Prin starea de rezonanţă ocultă creată, are loc un transfer de energie şi de informaţie de la câmpul rezonant către rezonator.
Cuvântul laya este derivat din rădăcina sanscrită „li”, ceea ce înseamnă atât „a se dizolva”, cât şi „a fuziona” sau „a resorbi”. Termenul se referă la resorbţia conştiinţei individuale în Conştiinţa Universală sau Sinele Suprem.
Tehnica de Laya Yoga este una din cele mai naturale şi mai simple metode de a focaliza, armoniza şi dinamiza conştiinţa.
Nu necesită nicio pregătire anterioară, poate fi practicată de orice persoană, chiar şi separat de alte forme de yoga.
Acest procedeu permite practicantului perseverent captarea şi acumularea unor energii benefice din Macrocosmos în aura sa, prin intermediul mantrei, care este expresia onomatopeică a energiei cosmice respective (aşa cum vântul, analogic vorbind, ar avea mantra „vâj”).
Pe măsură ce aprofundează starea de Laya Yoga, yoghinul are acces la dimensiuni din ce în ce mai profunde ale fiinţei sale, inclusiv la mentalul subconştient. Posibilităţile sale individuale latente se trezesc.
De aceea el poate ajunge să manifeste puteri paranormale ca: telepatie, clarviziune, voinţă irezistibilă etc. În fazele avansate ale practicii, el îşi depăşeşte gradat toate condiţionările, atingând o stare de conştiinţă cosmică, în care i se revelează adevărata natură a fiinţei sale şi a Universului.
Despre Laya Yoga în textele străvechi
În tratatul fundamental „Shiva Samhita” (cap V, sutra 12) sunt descrişi practicanţii care pot aborda cu succes Laya Yoga. Se spune: „Deschişi la minte, compasivi, aspirând către virtuţi, cu o vorbire plăcută şi elocventă, care nu merg niciodată la extreme în nicio acţiune. Aceştia sunt discipolii de calitate medie. Ei pot fi iniţiaţi de către maestrul lor în Laya Yoga.”
Şi tratatul „Amaraugha Prabodha“ vorbeşte despre această ramură Yoga. În sutra 27 se spune că este precum „contemplarea transfiguratoare a sublimului nectar al nemuririi (amrita) în fiinţa yoghinului“.
Acelaşi text ne asigură în continuare că, după numai 6 luni de practică perseverentă, yoghinul dobândeşte numeroase puteri extraordinare (siddhi‑uri) şi îşi măreşte foarte mult durata vieţii.
La rândul său, „Yoga Bija Upanishad“ (sutra 142) o defineşte ca „identitatea (aikya) dintre câmpul (kshetra) sau domeniul obiectelor cunoaşterii şi subiectul cunoscător. Aceasta este yoga tainică a fuziunii (absorbţiei) identificatoare beatifice (Laya Yoga)“. Se vorbeşte despre această cale şi în sutra 143 a aceleiaşi lucrări. Astfel, „Prin realizarea deplină a acestei identităţi, yoghinul transcende toate fluctuaţiile conştiinţei individuale. Atunci când apare starea de Laya Yoga, el obţine astfel fericirea supremă şi experimentează starea de beatitudine (ananda) a condiţiei dumnezeieşti“.
În Occident, Laya Yoga a fost promovată de Maharishi Mahesh Yogi începând cu anii 1960, prin mişcarea iniţiată de el sub denumirea de „Meditaţia Transcendentală”. În cadrul școlii noastre de yoga, inițierea în Laya Yoga este oferită încă de la sfârșitul primului an de curs.