Svara Yoga
8 December 2018Mahavidya Yoga
10 December 2018Descoperă sacrul în profan
Tantra Yoga este acea ramură yoghină milenară ce vizează expansiunea deplină a conștiinței, trezirea potențialităților latente ale omului. Vizează totodată împlinirea menirii sale spirituale prin explorarea profundă și lucidă a vieții și a propriei ființe. Literal, cuvântul sanscrit tantra înseamnă „ţesătură“ sau „urzeală“.
Tantra provine de la rădăcina TAN care înseamnă „a întinde”, „a continua” sau „a multiplica” și TRA care înseamnă „instrument” sau „metodă”. În traducere deci, cuvântul înseamnă „ceea ce extinde cunoașterea” sau „set de metode care duc la expansiunea conștiinței”. Mircea Eliade preferă să traducă Tantra prin „succesiune, desfășurare, proces continuu”.
Tantra Yoga – a cuprinde, nu a respinge
În esență, toate căile și sistemele yoga urmăresc același lucru: expansiunea conștiinței, dez-identificarea de elementele iluzorii, efemere, și fuziunea ei cu Conștiința Universală. Ceea ce face ca Tantra Yoga să fie esențialmente diferită de alte căi este că ea nu se bazează pe negare, pe suferință, pe mortificări.
De fapt Tantra Yoga se bazează pe trăirea cât mai intensă și mai conștientă a tuturor experiențelor vieții, a percepțiilor senzoriale, a plăcerii și a beatitudinii.
Tantra susține că starea de înțelepciune și eliberarea spirituală pot fi obținute chiar prin trăirea plenară a experiențelor senzoriale. Condiția necesară este ca acestea să se afle sub controlul deplin al practicantului.
Tantricul obține aceeași trancendere a diferitelor planuri inferioare ale manifestării ca și yoghinii care abordează alte căi, însă nu prin respingerea lor, ci prin experimentarea lor lucidă, frenetică și intensă.
Un tratat tantric tradițional, Kularnava Tantra, afirmă: „Cu greu se atinge desăvârșirea spirituală recurgând la tehnici dificile și plictisitoare. În schimb, desăvârșirea se poate dobândi cu ușurință plin împlinirea înțeleaptă și plenară a tuturor dorințelor.” Astfel, în Tantra Yoga se utilizează pentru elevarea spirituală exact ceea ce altor oameni le cauzează decădere. Veninul se poate transforma, miraculos, în nectar.
Această situație paradoxală este exprimată în învățătura tantrică prin cuvintele: „În timp ce unii cad la pământ (cu alte cuvinte se prăbușesc din punct de vedere spiritual datorită complacerii în materialitate și în dorințe grosiere), alții se ridică tocmai datorită pământului”. Altfel spus se înalță din punct de vedere spiritual prin utilizarea înțeleaptă și direcționarea ascendentă a energiilor vitale inferioare.
Perspectiva tantrică
Tantra Yoga propune o perspectivă, un fel de a vedea lumea, prin care este descoperită natura dumnezeiască esențială a tot ceea ce ne înconjoară. Cum tot ceea ce există este o creație a lui Dumnezeu, atunci în mod necesar ea va fi impregnată de natura Creatorului. Ar putea un Creator perfect să dea naștere la ceva imperfect? Ar putea Izvorul Purității Dumnezeiești să emane ceva impur sau păcătos? Evident că nu. Atunci cu siguranță că oamenii sunt cei care greșesc, denaturează sensul inițial al diverselor aspecte ale manifestării, considerând în mod eronat că ar putea să existe ceva imperfect, impur sau păcătos.
„Frumusețea este în ochii privitorului”, spune un proverb. Urâțenia, impurul, păcatul trebuie să fie, deci, tot în ochii privitorului, pentru că din perspectiva lui Dumnezeu acestea nu există. O conștiință care renunță la prejudecăți, la micimi, la atașamente, la frici, la inhibiții, la tipare și scheme mentale prestabilite va fi capabilă să vadă Creația așa cum ea este: având aceeași natură dumnezeiască precum Creatorul ei.
Transfigurarea în Tantra Yoga
Plecând de la această premisă, Tantra transfigurează întreaga realitate. Pentru tantric nu există moksha (eliberarea) undeva, departe, un ideal pe care să spere că îl va atinge cândva, eventual după moarte. Pentru el Dumnezeu este chiar aici și acum, în absolut tot și toate, inclusiv în propria sa ființă.
Trupul este transfigurat ca fiind un sui-generis templu al lui Dumnezeu. În virtutea Legii Analogiei Oculte, universul lăuntric al ființei umane este o copie în miniatură a Macrocosmosului, cu toate forțele, energiile și misterele sale. Tantra nu respinge nimic, ci îmbrățișează plenar și conștient totul.
Tot ce există și se manifestă în ființa umană este privit ca o manifestare în mic a unei energii cosmice, dumnezeieşti, infinite. Întreaga Manifestare este rodul interacțiunii între polul plus, solar, Principul Masculin Suprem sau Shiva – ca exponent al Conștiinței, și polul minus, lunar, Principiul Feminin Suprem sau Shakti, ca expresie a Energiei.
La nivel uman, această interacțiune este reprezentată de interacțiunea în cuplu, între bărbat și femeie. Tocmai de aceea Tantra acordă o mare importanță fuziunii amoroase. Unirea dintre cei doi iubiți, care se adoră reciproc, reprezintă unirea dintre cele două forțe complementare, care stau la baza formării Universului: Yang (solar, plus, masculin) și Yin (lunar, minus, feminin). Această unire, atunci când este pe deplin realizată, duce la transcenderea polarității și la atingerea Unicului Suprem.
Alchimia interioară
La ora actuală, Tantra este, din păcate, prea puțin înțeleasă, mai ales în Occident. Ea e în mod greșit asimilată cu un set de practici sexuale exotice, menite doar să prelungească plăcerea erotică. Nici măcar nu sunt bănuite valențele sale profund spirituale. Contrar prejudecăților cu totul eronate legate de ea și a fantasmagoriilor de multe ori aberante care o înconjoară, Tantra este în realitate o cale de evoluție spirituală deosebit de rapidă și de eficientă.
Tantra Yoga are la bază continența amoroasă – controlul deplin asupra potențialului sexua. Aceasta înseamnă abținerea totală de la ejaculare (în cazul bărbatului) sau de la descărcare fiziologică specifică (în cazul femeii). Implică totodată transmutarea acestui potențial în energie și sublimarea energiei în etajele superioare ale ființei. În acest mod se realizează o veritabilă „alchimie interioară” în care „plumbul” energiilor vitale sexuale este transformat în „aurul” energiei superioare a iubirii, a inteligenței, a spiritualității.
Tantra Yoga – asceza supremă
Departe de a fi un pretext pentru exacerbarea unui hedonism deșănțat, Tantra este supranumită și „suprema asceză”. Necesită mult curaj și efort să lupți cu „leul” impulsurilor inferioare și să îl supui, să îl îmblânzești, mai degrabă decât să îl ucizi sau să îl eviți complet (analogic vorbind).
O altă denumire semnificativă pentru Tantra este și „calea muchiei de cuțit”, pentru că parcurgerea ei presupune o luciditate perfectă și un discernământ infailibil. Cel mai mic moment de neatenție poate determina „căderea” practicantului fie într-o parte, fie în cealaltă față de îngusta „muchie de cuțit” – singura cale corectă și eficientă.
Origini, practici şi lineage
O temă centrală a învățăturilor tantrice este adorarea energiei dumnezeieşti creatoare sau Mahashakti, Marea Mama a Universului sau Dumnezeu în forma sa feminină, creatoare, maternă.
Tehnicile tantrice sunt extraordinar de multe, acoperind practic toate experiențele umane. Cele care implică interacțiunea sexuală sunt numai o parte din vasta paletă de procedee tantrice și nu apar decât în cazul așa-numitei Tantre „de mâna stângă”. Tradițional, se spune că discipolii unui maestru tantric obișnuiau să stea în cerc, cei care realizau fuziuni amoroase în stânga lui, iar cei care realizau alte tehnici tantrice, însă fără interacțiune sexuală propriu-zisă, în dreapta. Cum cercul se unea, aceasta simboliza că nu contează tehnica folosită, ci rezultatul, în final același și pentru unii și pentru ceilalți.
Originile Tantrei sunt incerte. Unii cercetători situează apariția ei cu 3500 de ani în urmă. Alții înclină să creadă că e chiar mai veche, mergând până la 7000 de ani în urmă. A cunoscut o înflorire deosebită în Evul Mediu indian, în jurul anului 1000.
O linie inițiatică celebră este cea a SIDDHA-şilor. Unul dintre cei mai vestiţi este Tilopa, un tantric indian considerat un mare realizat pe această cale. El a fost maestrul lui Naropa, care a transmis învățătura mai departe lui Marpa Traducătorul, care a dus-o în Tibet. Principalul discipol al lui Marpa a fost Jetsun Milarepa, unul dintre cei mai cunoscuți poeți și yoghini tibetani.
Printre textele tantrice fundamentale se numără Yamantaka Tantra, Guhyasamaja Tantra, Samvara Tantra, Hevajra Tantra, Kularnava Tantra sau Vijnana Bhairava Tantra.