Cazul Gregorian Bivolaru – după 45 de ani de abuzuri, e momentul ca adevărul să iasă la lumină

Bucureşti, 20 septembrie 2016. Departe de a fi “inamicul public numărul 1”, aşa cum este cel mai adesea prezentat, Gregorian Bivolaru este un om persecutat de autorităţi de peste 45 de ani pentru convingerile sale spirituale

În ciuda faptului că Gregorian Bivolaru a reprezentat un subiect de presă încă din 1990, fiind calomniat, insultat, denigrat, stigmatizat, acuzat de cele mai abracadabrante fapte, s-au scris foarte puţine lucruri adevărate despre viaţa, activitatea şi personalitatea sa şi aproape nimic despre abuzurile la care a fost supus din 1970 şi până azi. Faptele pe care le rezumăm mai jos sunt incontestabile, dovedite şi uşor de verificat de oricine doreşte să abordeze acest subiect cu profesionalism şi fără idei preconcepute.

Perioada comunistă

• încă din 1970 (de la vârsta de 18 ani), prin opţiunea de a practica yoga şi de a propaga idei “de natură să anihileze influenţa educativă a culturii şi ştiinţei, incompatibile cu normele de convieţuire socială şi cu morala socialistă”, a venit în contradicţie cu ideologia regimului comunist, fiind supus la măsuri concertate de supraveghere din partea organelor de securitate (filaj, investigaţii, percheziţii, interceptări telefonice, interceptarea corespondenţei, fabricarea de probe etc.), urmate de condamnări penale, privare de libertate, confiscări ilegale, internare medicală forţată;
• din cauza corespondenţei cu Mircea Eliade, în 1972 a fost realizată prima percheziţie în locuinţa sa, ocazie cu care i s-au confiscat o mulţime de conspecte făcute la diferite biblioteci din Bucureşti, precum şi mai multe cărţi de yoga şi fenomene paranormale obţinute cu mari eforturi. Din cauza acelei corespondenţe (întreţinere de “relaţii suspecte cu cetăţeni străini”), a fost anchetat de organele Securităţii Statului de mai multe ori şi i s-a pus în vedere să înceteze corespondenţa cu Mircea Eliade, “duşman al poporului”, fiind avertizat că, dacă nu se va potoli, va ajunge la închisoare pentru “atitudine duşmănoasă la adresa orânduirii sociale”;
• având dosar la securitate, i-a fost foarte dificil să se angajeze, de multe ori cei de la Securitate cerând în mod expres să nu fie angajat pentru că ar fi un personaj periculos;
• în timpul numeroaselor percheziţii şi anchete i s-au confiscat foarte multe cărţi, unele dintre ele rare, despre yoga, filosofie orientală şi alte ştiinţe conexe (după Revoluţie i s-au restituit două camioane de cărţi, însă multe dintre ele au fost distruse);
• în cadrul anchetelor a fost în mod repetat bătut cu bestialitate şi torturat;
• în anul 1977 a fost acuzat şi condamnat la un an închisoare pentru deţinere şi răspândire de material obscen, pedeapsă pentru care a fost graţiat în întregime;
• persecuţia s-a intensificat în anii 1980 în legătură cu “Afacerea Meditaţia Transcendentală”, fiind considerat de Securitate şeful respectivei grupări; în cadrul acestor anchete era bătut cu sadism şi sălbăticie, până leşina;
• în 1984, după patru luni de arest, a fost trimis în judecată pentru difuzarea ilegală a unor publicaţii cu caracter mistic, exercitarea fără drept a profesiei de instructor de yoga şi răspândirea de material obscen, fiind în final condamnat pentru evadare la un an şi şase luni închisoare, întrucât pentru celelalte capete de acuzare intervenise amnistia. Fiind considerat foarte periculos, pe toată perioada detenţiei a fost ţinut cu lanţuri de 6-7 kg la picioare, în celule cu geamuri sparte şi apă pe jos, chiar şi iarna;
• în 1989 a fost din nou arestat şi dus în arestul Securităţii, unde a fost bătut şi torturat pentru săvârşirea unor aşa-zise infracţiuni de drept comun. I s-a efectuat o expertiză care în realitate a fost o înscenare grotescă şi care a concluzionat că ar avea “discernământul pierdut”, fiind apoi internat la spitalul de psihiatrie de la Poiana Mare;
• Tribunalul Bucureşti a constatat în 2011 caracterul politic al condamnărilor din 1977 şi 1984 precum şi al măsurii de internare forţată din 1989 – toate rezultate ale înscenării unor infracţiuni de drept comun, apreciind că astfel i s-au îngrădit drepturi fundamentale precum libertatea de gândire, de exprimare, de asociere, libertatea de mişcare şi siguranţă, dreptul de a nu fi supus unor tratamente inumane şi degradante, dreptul la inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei.

Perioada post-comunistă

• încă din 1990 a fost ţinta unor campanii negative de presă, susţinute şi alimentate de autorităţi şi SRI (inclusiv prin oferirea de documente din dosar la care teoretic doar parchetul avea acces), campanii prin care opinia publică a fost constant intoxicată, manipulată, instigată la ură şi chiar la linşaj public, fără ca lui Gregorian Bivolaru să i se dea ocazia să-şi expună şi punctul său de vedere;
• atacurile şi agresiunile la care a fost supus de-a lungul timpului (printre care incendierea de o mână criminală a locuinţei sale din Bucureşti în 1995, atacul din camera sa de la vila Amiral din Costineşti în august 1994) nu au fost niciodată investigate corespunzător de autorităţi;
• supravegherea de către SRI (“urmaşul” Securităţii) a culminat prin interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice în perioada 2002-2004, pe baza unor mandate emise de procurorul ceauşist Ilie Picioruş în baza legii siguranţei naţionale (remarcaţi ridicolul situaţiei: după ani de interceptări sub pretextul atingerii siguranţei naţionale, Gregorian Bivolaru este acuzat de act sexual cu o minoră, care nu recunoaşte fapta şi în plus reclamă abuzurile la care au supus-o procurorii pentru a obţine cu forţa o declaraţie incriminatoare; dar, în mod halucinat, diluarea dezinfectanţilor din spitale timp de 10-20 de ani, susceptibilă de a fi cauzat zeci sau chiar sute de decese, NU este un caz de siguranţă naţională);
• amploarea mijloacelor de supraveghere şi a măsurilor represive este vădit disproporţionată faţă de acuzaţiile care i se aduc în justiţie, care la rândul lor sunt cu mult mai “modeste” decât acuzaţiile vehiculate în mass-media, inclusiv de către reprezentanţii autorităţilor, cu scopul evident de a-l transforma în “inamicul public nr.1” şi a instiga la ură opinia publică;
• i s-au făcut evaluări “psihologice” părtinitoare de către persoane care fie şi-au asumat ilegal statutul de expert (Tudorel Butoi), fie se aflau pe statele de plată ale SRI (Irina Holdevici);
• în dosarul 405/85/2005, a fost achitat în aprilie 2010 de Tribunalul Sibiu pentru acuzaţiile de act sexual cu un minor, trafic de minori, perversiune sexuală (pentru celelalte capete de acuzare intervenind prescripţia), achitarea fiind menţinută în martie 2011 de Curtea de Apel Alba Iulia; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat însă aceste hotărâri în aprilie 2012, rejudecând cazul şi hotărând condamnarea lui Gregorian Bivolaru în iunie 2013, fără ca în dosar să fi intervenit probe noi şi fără să-l audieze pe Gregorian Bivolaru, pentru a-i oferi astfel posibilitatea de a se apăra;
• Guvernul suedez i-a acordat azil politic în 23.12.2005, recunoscând persecuţiile la care Gregorian Bivolaru a fost supus şi riscă să fie supus în continuare în România; statutul de azilant politic i-a fost reconfirmat de Suedia în mai 2016, la solicitarea autorităţilor franceze;
• în 2016 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că percheziţiile brutale din martie 2004 (care au condus la condamnarea lui Gregorian Bivolaru din 2013) au fost ilegale, condamnând statul român la plata unor despăgubiri de aprox. 300.000 euro;
• cu privire la aceleaşi percheziţii, Consiliul Superior al Magistraturii a emis în 2006, pe când Ilie Picioruş era secretarul instituţiei, un raport care afirmă că “yoghinii şi-ar fi înscenat singuri imaginile percheziţiilor violente din 12 martie 2004” (!!!);
• procurorul care a condus ancheta şi interogatoriile din 2004 este Anton Chaborski, care a condus anchetele împotriva lui Gregorian Bivolaru şi pe vremea comunismului;
• în ianuarie 2016, Gregorian Bivolaru apare pe lista Europol printre cei mai căutaţi infractori din Europa, fiindu-i atribuite infracţiuni mult mai grave decât cele pentru care fusese în realitate condamnat;
• extrădarea lui Gregorian Bivolaru din Franţa s-a făcut cu încălcarea prevederilor Convenţiei de la Geneva privind Statutul Refugiaţilor.

Invităm pe toţi cei curioşi şi preocupaţi de adevăr să studieze documentele şi informaţiile disponibile spre a se convinge singuri care este realitatea. În încheiere, reamintim că discreditarea liderilor spirituali prin acuzarea lor de infracţiuni de drept comun, cu predilecţie infracţiuni de natură sexuală, este o practică frecvent întâlnită în zilele noastre, care nu ar trebui să mai păcălească opinia publică sau mass-media.

Biroul de presa MISA
20 septembrie 2016