Acuzele curg în mass-media. Totuși, unde sunt „victimele”?

Descinderea în forță a poliției franceze din data de 28 noiembrie nu a scos la iveală nici măcar o singură presupusă „victimă” a lui Gregorian Bivolaru

Începând de marți 28 noiembrie, o mare parte a presei din România și diferite publicații internaționale vehiculează sistematic o imensă cantitate de acuzații și afirmații nefondate, bazate pe așa-zise „anchete de investigații” ale unor jurnaliști francezi sau pe articole vechi, conexe cu dosarele anterioare fabricate împotriva lui Gregorian Bivolaru în România. În plus, ies la rampă, din nou și din nou, aceleași așa-zise „victime”, cu povești absurde și senzaționaliste, încercând să provoace ură, indignare, repulsie, să demonizeze mii de practicanți yoga. Totuși, dosarul în care Gregorian Bivolaru și alți 20 de practicanți yoga au fost acuzați de trafic de persoane s-a încheiat în 2021 cu achitarea tuturor celor acuzați, după 17 ani de proces. Justiția a decis că faptele nu au existat, în concluzie nu au existat nici „victime” ale acelor fapte inexistente.

În ultimele două săptămâni s-a afirmat în mass-media în mod repetat că descinderile în forță ale poliției franceze au dus la „eliberarea” a 26 de persoane care fuseseră „răpite”, „abuzate”, „violate”, folosite drept „sclave sexuale”, „traficate” de „membrii unei secte” etc. Împreună cu aceste 26 de „victime” au fost reținute alte 41 de persoane, presupuși „agresori” și „traficanți de persoane”. În mod ciudat, din 28 noiembrie până astăzi niciun jurnalist nu pare să se intereseze ce „mărturii zguduitoare” și „declarații încriminatoare” au dat cele 26 de victime împotriva lui Gregorian Bivolaru sau împotriva altor persoane din „banda criminală”.

Realitatea, pe care avocații lui Gregorian Bivolaru și ai celorlalte 5 persoane care mai sunt reținute în acest moment (dintre cele 41) au descris-o cu multe detalii jurnaliștilor francezi, și care nu a apărut nicăieri în mass-media (!), este că niciuna dintre cele 26 de presupuse „victime” nu a dat vreo declarație împotriva lui Gregorian Bivolaru sau a vreunei alte persoane, niciuna nu s-a considerat „exploatată”, „abuzată”, „traficată” sau victima vreunui „viol”. Toate s-au plâns însă de tratamentul inuman la care le-a supus poliția franceză: au fost scoase din casă cu cătușe; au fost ținute ore în șir aproape dezbrăcate, unele desculțe, la temperaturi puțin peste zero grade; la secția de poliție au stat direct pe podea; li s-au confiscat banii, telefoanele, în unele situații chiar bijuterii; nu au primit mâncare și apă timp de zeci de ore; li s-a refuzat accesul la un avocat, sub pretextul că sunt „victime” (sau eventual martori) și deci nu au nevoie de avocat (în unele situații li s-a spus chiar că nu au dreptul la un avocat); li s-a dat să semneze un formular tip de declarație cu rubrici deja completate; pentru că au refuzat, au fost insultate și amenințate; în final, deoarece „victimele” au refuzat să „coopereze” și polițiștii nu și-au atins obiectivul de a obține declarații încriminatoare, le-au restituit actele de identitate și le-au lăsat la propriu în stradă, fără bani, fără telefoane, la zeci de kilometri de locuințele de unde fuseseră ridicate. În mod evident, acesta este un tratament potrivit pentru infractori, nu pentru așa-zise „victime”, care în plus se presupune că ar fi deja „traumatizate” în urma abuzurilor la care au fost supuse.

În ceea ce privește diferitele acuzații și afirmații apărute în presă, precizăm că procesul de cercetare penală este în derulare, că toate informațiile din dosar sunt secrete, la ele au acces doar avocații, care sunt obligați să le păstreze secrete. Deci orice afirmații cu privire la conținutul dosarului, la declarațiile martorilor, la eventuale probe etc nu sunt decât speculații. Deși există unele indicii de scurgeri de informații de la poliția franceză, ele nu au cum să alimenteze cantitatea de afirmații vehiculate de mass-media în această perioadă.

Invităm jurnaliștii preocupați de adevăr să-și pună această întrebare și să caute răspunsul: unde sunt totuși mult trâmbițatele „victime” ale lui Gregorian Bivolaru? Veți descoperi că ele sunt mai degrabă victime ale brutalității poliției franceze, după cum câteva dintre ele ne-au relatat recent. Anexăm câteva extrase (needitate) din transcriptul acestor relatări.

Biroul de presă MISA

12 decembrie 2023

Extrase needitate din transcriptul relatărilor unora dintre așa-zisele „victime ale traficului de persoane”, „eliberate” de poliția franceză

…O prietenă de a mea, deși ea le-a deschis camera, ei s-au năpustit asupra ei, au trântit-o jos și i-au pus cătușele.

…Ne-au ținut în frig, urlau la noi. Am fost afară în grădină la sfârșitul lui noiembrie exact așa cum eram îmbrăcați și chiar unii și desculți mai bine de o oră. Au fost persoane care i-au rugat să le dea ceva din casă să ia o haină pe ei și pur și simplu nu i-a interesat.

…Ne-au dus într-o cameră, într-o încăpere de la subsol, ca să ne țină pe toți și propriu zis noi urmăream să ne ajutăm între noi și fiecare persoană care mergea la subsol, pentru că nu mai era în grădină, urmărea să își dea jos o vestă sau o haină ceva ce aveau pe ei și să dea la altcineva care era încă dezbrăcat și stătea încă în frig… pentru că nu știam cât urmează să dureze totul. Nu ne-au spus nimic, tot îi întrebam dacă au mandat, de ce au venit la noi, ce se petrece și nu ne băgau în seamă. Pur și simplu spuneau că este poliția judiciară și că ei au dreptate și că ei știu ce fac și că totul este legal și că noi nu avem dreptul la niciun avocat, noi nu trebuie să cerem niciun mandat, noi nu trebuie să primim niciun fel de informații.

…Veneau cu telefoanele personale să ne facă poze, să trimită la prietenii lor, sau poate și la ziare, nu avem de unde să știm.

…Ne fotografiau pe fiecare în parte ca și cum… am fi fost niște criminali.

…Erau mascați din cap până-n picioare și erau foarte agresivi.

…Râdeau de noi și spuneau „Dar cum, am venit să vă eliberăm, să vă facem un bine”. Și noi am zis „Dar ce bine îmi faci, că eu sunt aicea, dorm, am lucrurile mele, nimeni nu mă deranjează cu nimica, și tu mă iei, mă ameninți cu arma, mă ții în frig dezbrăcată, mă duci nu știu unde, ce fel de eliberare e asta?” Și nu-i interesa, ne-au confiscat actele, ne-au confiscat telefoanele, să nu putem să luăm legătura cu nimeni…

…Au spus că au venit să ne salveze, dar se comportau cu noi de parcă am fi fost niște infractori sau am fi făcut ceva rău, nici la baie nu ne lăsau singure, veneau cu noi în baie.

…Ne-au luat la toate buletinele, ne-au luat și telefoanele, au spus să ne luăm obiectele de valoare și să ne facem un mic bagaj, că or să ne ducă într-un alt loc, într-un oraș unde o să fim…

…Ne-au urcat într-un autocar, ne-au escortat cu sirenele și noi în autocar întrebam „Dar ce se petrece? Unde ne duceți și ce vreți de la noi?”

…Una din polițiste ne-a zis trei… cum ar veni trei capete de acuzare la acea operațiune, noi pur și simplu eram mirate, am zis „Dar totuși ce treabă avem noi cu așa ceva?” ei au zis, „Voi sunteți victimele”, „Victimele cui?… Că numai… deci voi ne-ați privat de libertate, ne-ați luat actele, ne-ați luat electronicele și nu putem pur și simplu să știm ce se petrece, de câteva ore.”

…Dar noi nu cunoaștem legea voastră foarte bine, noi nu înțelegem limba voastră foarte bine, noi avem nevoie de sfatul unui avocat, deci eu nu mă simt în siguranță să vorbesc cu cineva a cărui limbă n-o cunosc și nici legislația n-o cunosc foarte bine, fără să mă consult cu un avocat.

…Ne-au luat dintr-un loc în care noi eram liniștite, ne vedeam de viața noastră și eram bine, aveam de toate, și ne-au aruncat în stradă într-o țară străină.

…Iar la un moment dat când eram la secția de poliție ni s-a zis că o să vină o reprezentantă a unei asociații care protejează victimele. Persoana respectivă când a venit s-a prezentat, dar s-a prezentat pentru translatori, nu pentru noi, nici nu s-a uitat la noi. A zis că ea ne oferă… ea reprezintă o asociație care protejează victimele, a venit să ne explice drepturile noastre ca și victime și să ne ofere adăpost, dar ne-a condiționat să vorbim. Să divulgăm informații.

…Ne dăduseră niște formulare oribile, ceva gen că suntem martori și să spunem ce știm despre violuri, sechestrare de persoane, despre niște acuzații cumplite, nu era… nu era vorba de o declarație în care să-ți spui numele și prenumele, numărul de telefon, adresă de mail, unde ai fost, unde te duci, ca să poată să ia legătura cu tine, erau zece pagini de niște acuzații foarte ciudate și ne-au spus că nu ne dau actele înapoi, nu ne dau telefoanele, nu ne lasă să plecăm, ne vor interoga separat și ne vor aresta dacă noi nu semnăm acele declarații. Adică nu s-au comportat în niciun mod omenesc, ca cineva care are grijă de cineva, care ajută pe cineva, era o aberație, era de o ipocrizie maximă, deci au fost absolut cumpliți, nu te comporți așa cu nimeni, a fost subuman, pur și simplu nu faci așa ceva.

…Au început să urle la noi, să dea cu pumnul în masă, să spună că ei sunt obosiți, că ei de la 2:30 noaptea au început să-și pregătească această operațiune și ei vor să plece acasă, că s-au purtat frumos cu noi și să vedem cum întorc foaia dacă noi nu facem ce vor ei.

…Când noi am refuzat să semnăm acele formulare care erau atât de ciudate și care n-aveau nicio legătură cu realitatea, au început să ne ia separat și să ne interogheze și să strige la noi, să dea cu pumnul în masă și să ne spună în continuare că totuși noi nu suntem acuzate de nimica, și e o operațiune perfect normală și nu avem nevoie de niciun avocat.

…Ne-au reținut actele de identitate sau pașapoartele, telefoanele au fost luate, pe tot parcursul acestui timp ei continuau să percheziționeze casa, toată atmosfera era așa de… de calvar, de zgomote foarte mari, de țipete, adică nu știu, exact ca în filmele polițiste unde sunt… adică au de a face cu traficanți de arme, de droguri, ceea ce la noi nu era cazul și nu eram în această categorie.

…Inițial ni s-a spus să citim și doar dacă dorim să semnăm aceste documente. După ce… după un anumit timp în care unele dintre persoanele care au fost luate separat la interogatoriu se întorceau, altele plecau, a venit si traducătoarea în limba română care și ea era polițistă probabil, și spunea că de ce… a întrebat dacă cineva a semnat și am zis că nu și a zis că de ce, că este obligatoriu, și a început să țipe și că este obligatoriu să semnăm aceste hârtii, și că este obligatoriu, obligatoriu. După aceea noi am spus că nu, că este opțional, doar dacă dorim să semnăm și că nu este obligatoriu. Ea a început să țipe și că este obligatoriu și discută cu colegii ei. Ulterior a plecat… și nu s-a mai întors.

…Am întrebat dacă este obligatoriu să semnăm, au spus „nu, nu, nu”, să citim și să semnăm, normal că noi am citit așa să vedem despre ce e vorba și după aceea am refuzat să semnăm, am dat înapoi toate foile. Și după aceea a venit o altă persoană și a spus „De ce nu ați semnat?” și era așa agresivă cumva. Am spus că am întrebat și că nu era obligatoriu să semnăm, era foarte supărată și nervoasă și așa pufnea, se vedea pe ea că… Și ne-a mai dat un set de foi, foaia asta dacă o semnam scria sus „martor”. După aceea ne-au mai dat un set de hârtii care nici nu erau traduse, celelalte foi erau traduse în română, dar al doilea set de foi erau doar în limba franceză. Nu am semnat nici acea foaie, că nici nu înțelegeam, era în altă limbă și… dar eram speriate, că nu știam ce se va petrece, ne va lua și pe noi să ne interogheze, să ne intimideze…

…Toată atmosfera, de la început, cum au dat buzna peste noi, cu țipete, cu urlete, cu spargerea ușilor și în continuare agresivitatea cu care cumva ne-au impus să semnăm și să dăm declarații erau cumva opusul a ceea ce ne-au spus [n.b. că eram victime], era o atmosferă așa de teroare cumva, ne-au agresat verbal și voiau să ne intimideze să spunem nu știu ce lucruri sau să semnăm ce aveau ei nevoie.

…Ne-au ținut mai multe ore, aproape… deci de la 6 dimineața, pe la 9-10 seara ne-au dat drumul, noroc că nouă ne-au înapoiat telefoanele, dar ce să faci, în timpul nopții unde să mergi…

…Am întrebat dacă noi suntem acuzate sau ce se petrece și ziceau că nu încă, deocamdată nu.