Folosirea cu abilitate a imaginilor
2 November 2019
Imperativele dezinformării, ca armă de război care vizează cucerirea inamicului fără luptă
Specialiștii în dezinformare nu au niciun scrupul și nu respectă niciun considerent de factură morală atunci când își fixează obiectivul de a distruge un grup sau o persoană (în discuția care urmează, vom considera cazul care este mai general, al distrugerii unui grup, care este considerat inamic, principalele idei fiind valabile și atunci când inamicul este o persoană).
Principalele direcții în care se acționează sunt:
- dezbinarea grupului;
- crearea de conflicte (între membrii grupului respectiv, între ei și cei din afară);
- discreditarea liderului, a membrilor marcanți și a apărătorilor grupului respectiv;
- crearea unor curente de opinie defavorabile în rândul publicului – aceste curente de opinie defavorabile vor ajunge, de preferință, până la maniheism (împărțirea în două tabere: a celor buni și a celor răi).
Suplimentar, se folosesc din plin agenți de spionaj pentru a fi la curent cu acțiunile, opțiunile, starea de spirit a grupului. Din rândul grupului sunt recrutați informatori, dar și „trădători”, urmărindu-se în special să se capteze încrederea unei persoane importante din grupul respectiv, pentru a-i influența deciziile în sensul dorit. De exemplu, prin influențarea unui trădător dintr-o poziție cheie, se pot lua decizii defavorabile (care slăbesc grupul sau fac ca acțiunile sale să fie ineficiente) sau se poate realiza o schismă foarte puternică prin întoarcerea acestuia împotriva liderului. Se răspândesc în exterior zvonuri și știri false care au rolul de a discredita grupul și membrii săi, făcând tot felul de asocieri denigratoare. Se batjocorește tot ceea ce este important pentru grupul respectiv. În interiorul grupului, se răspândesc zvonuri care au rolul de a înspăimânta membrii grupului, de a-i face să se simtă izolați și neajutorați.
Iată deci căror imperative se supun artizanii dezinformării, atunci când ea este folosită ca metodă subversivă:
- Discreditați tot ceea ce merge bine în gruparea considerată inamică!
- Generați discordie și dezbinare: între membrii grupului, între ei și conducătorii lor, între diferite grupuri și categorii de persoane! Altfel spus, creați cât mai multe neînțelegeri, conflicte și disensiuni.
- Subminați reputația conducătorilor și mai ales a liderului!
- Atrageți liderii grupului respectiv în afaceri dubioase (sau, dacă nu este posibil, înscenați existența unor astfel de afaceri dubioase)!
- Generați și apoi acutizați conflictul între generații!
- Luați în derâdere tradițiile, obiceiurile și credințele acelui grup!
- Discreditați pe toți cei care iau apărarea acelui grup!
- Câștigați încrederea unui factor de decizie din grupul respectiv, astfel încât să îi sugerați unele acțiuni care ulterior se vor dovedi dezastruoase!
- Infiltrați spioni pentru a fi mereu la curent cu acțiunile și starea de spirit a grupului!
- Înspăimântați membrii grupului, faceți-i să se simtă singuri și neajutorați!
- Induceți opiniei publice ideea că membrii grupului sunt „răi”, iar toți ceilalți sunt „buni”! Cei care se vor întoarce cu violență împotriva grupului sunt „cei mai buni”! Pe scurt, nu se precupețește niciun efort pentru a calomnia, a discredita, a instiga. O operațiune de dezinformare este considerată încununată de succes dacă generează o veritabilă psihoză în rândul publicului, care va face ca acesta să auto-întrețină starea psihotică, în sensul dorit de dezinformator.
Cu siguranță, cei care au un minim de cunoștințe despre evenimentele petrecute în cazul MISA au recunoscut deja în această listă elemente familiare. Să luăm un singur exemplu: s-au depus eforturi foarte mari pentru a stârni împotriva MISA unele instituții, asociații sau grupuri: în special Biserica, dar și… evreii!
În ceea ce privește finalitatea campaniei anti MISA, este clar că MISA nu a fost nicidecum distrusă, dar nici măcar slăbită sau descurajată, deși – așa cum trâmbița un prezentator TV, Emanuel Isopescu, în aprilie 2004: „suntem o națiune întreagă împotriva a 90.000 de yoghini!”. Cum a fost posibil ca Şcoala de yoga MISA să reziste campaniei acerbe și furibunde de dezinformare împotriva sa? Este o întrebare legitimă și foarte interesantă care, din perspectiva noastră, își poate găsi răspunsul numai în valoarea spirituală a acestei școli și a oamenilor care o alcătuiesc.