Logomahia – războiul cuvintelor

Termenul de logomahie (de la cuvintele grecești logos, „cuvânt” și mache, „luptă”), care este tradus fie ca „un conflict sau o dispută asupra sensului cuvintelor”, fie ca „o luptă purtată exclusiv prin intermediul cuvintelor”, desemnează din punctul de vedere al dezinformării așa-numitul „război purtat cu ajutorul cuvintelor”. În sensul primar și cel mai direct, acest război al cuvintelor pornește de la banalele (dar foarte sugestivele și niciodată lipsite de urmări) insulte – este ceea ce în propagandă se numește în mod savant și în aparență „nevinovat” tehnica „apelării pe nume”. Insultele sunt cu mult mai grave dacă se adresează unui grup numeros, așa cum este cazul pentru yoghini și pentru simpatizanții Școlii de yoga MISA.

Efectul cuvintelor este speculat și în ceea ce se numește în propagandă tehnica eufemismelor. În acest domeniu, exemplele abundă la nivel oficial. Astfel, în anii ‘40, America a schimbat numele Departamentului de Război în „Departamentul Apărării”. Sub administrația Reagan, racheta balistică MX a fost redenumită „Păstrătorul Păcii”. Expresia „victime colaterale” este mult mai lipsită de sugestivitate decât dacă am vorbi despre oameni (civili) uciși nejustificat. În loc de crimă sau ucidere, se preferă să se folosească cuvântul „lichidare”. Tulburările psihice ale veteranilor războiului din Vietnam sunt numite „stres post-traumatic”, expresie care nu are nicio legătură cu realitatea războiului (după Primul Război Mondial, aceleași tulburări erau numite „șocul obuzelor”).

Nu vom putea sublinia niciodată îndeajuns cât de importante sunt în dezinformare chiar și cele mai subtile nuanțe ale cuvintelor. Un dezinformator abil, ca și un propagandist profesionist, nu folosește niciodată cuvintele la întâmplare. De exemplu, în conflictul dintre două grupuri, cel căruia îi aparțineți și un grup oponent, veți spune că aceia care sunt de partea voastră sunt curajoși, pe când oponenții, într-o conjunctură similară, sunt brutali sau violenți. Ai dumneavoastră vor da dovadă de inițiativă, dar într-o situație similară, dacă ceilalți au făcut același lucru, veți spune că s-au manifestat agresiv. Prietenii dvs. vor da dovadă de abilitate într-o anumită situație, dar dacă adversarii vor proceda la fel, vor fi vicleni sau chiar înșelători. Comunicatele dvs. de presă vor fi convingătoare, iar ale oponenților vor fi propagandistice. Ceea ce în cazul dvs. va fi etichetat ca persuasiune, în cazul oponenților va fi categorisit ca demagogie sau manipulare, de la caz la caz.

Dacă vreți ca numărul 41 (de 
exemplu numărul de persoane participante
 la un miting) să pară mare, veți
 spune „peste 40 de persoane” sau
 „aproape 50 de persoane” sau, simplu, „un grup numeros”. Dacă în schimb vreți ca numărul 99 (de exemplu numărul de participanți la mitingul adversarilor dvs.) să pară mic, veți spune: „mai puțin de 100 de persoane” sau „câteva zeci de persoane”sau veți evita cu nonșalanță chestiunea numărului, vorbind despre „participanții la miting”.

Arma cuvintelor a fost folosită împotriva MISA continuu, neobosit, într-un mod de-a dreptul necruțător. Remarcăm atât utilizarea abilă a cuvintelor pentru a crea impresii nefavorabile, cât și insulta directă și nerușinată. Din prima categorie, să remarcăm un detaliu aparent insignifiant: presa obișnuiește să spună că Gregorian Bivolaru este acuzat de act sexual cu un minor (teoretic este corect din punct de vedere juridic, dar faptul că este vorba de o minoră și nu de un minor nu ar fi atât de grav în percepția publică precum această formulare, preferată pentru că induce și ideea, atât de odioasă românilor, de homosexualitate). Pe scară mare, aceeași tehnică este aplicată atunci când se aduce yoghinilor acuzația de trafic de persoane (asociată în percepția publică cu prostituția), deși în cazul dosarelor fabricate unor instructori ai Școlii de yoga MISA acest „trafic de persoane” se referă la activități casnice de tip karma yoga (curățenie, gătit), și nicidecum prostituție.

În ceea ce privește insultele, MISA a fost făcută în toate felurile, de la sectă la șleahtă, yoghinii au fost ipostaziați în adepți îndobitociți, iar Gregorian Bivolaru a fost insultat în toate modurile imaginabile. Dincolo de toate aceste insulte, pe care ulterior le vom analiza în detaliu, să remarcăm faptul că atunci când atacul la adresa unei persoane sau organizații se bazează într-atât de mult pe cuvinte (și mai ales pe insulte), este clar că alte argumente nu prea sunt! Atunci când parcurgem articolele împotriva MISA, este uluitor să constatăm în ce măsură autorii lor apelează la acest truc propagandistic destul de rudimentar, dar eficient.

Menționăm și o manieră ingenioasă de a proceda: în loc să insulte direct, ziaristul citează, chipurile, chiar declarația celui insultat (care, în acest caz, trebuie să menționăm că este o invenție 100%): „Referindu-se la persoana sa, Bivolaru și-a exprimat regretul că până în prezent lumea l-a considerat rând pe rând spion, criminal, homosexual, corupător de minori, infractor etc.” – Ziua, februarie 2005

Portrete ale MISA, în contextul logomahiei și apelării pe nume

În funcție de imaginea pe care vrea să o imprime publicului despre MISA, presa folosește unele cuvinte sau chiar sintagme cu rezonanță specifică. S-au creat astfel câteva portrete ale MISA între care jonglează presa, fără a remarca defel că acestea se bat cap în cap din multe puncte de vedere, adică sunt contradictorii și prin urmare nu pot fi în totalitate adevărate. Le prezentăm doar pe cele mai des întâlnite.

Portretul MISA în termeni sectari este de la distanță preferatul presei. Acesta folosește din abundență cuvinte precum „adepți”, „adoratori”, „idolatrie”, „fanatism”, dar mizează îndeosebi pe repetarea obsesivă a cuvintelor „sectă” și „sectanți”. Gregorian Bivolaru este numit în acest context „guru” și se insistă asupra faptului că el se ipostaziază în „mântuitor”, iar adepții îl consideră Dumnezeu. Se vorbește despre yoghinii care țin pe perete portretul lui și îl privesc ca pe o icoană. În prezent, datorită faptului că s-a bătut atâta monedă pe această ipostaziere, deja se folosește ca și cum ar fi un adevăr unanim acceptat faptul că MISA ar fi o sectă și aceasta în ciuda faptului că cel mai mare expert din Europa în domeniul sectelor a elaborat un studiu care concluzionează că Școala de yoga MISA nu este o sectă!

Serviciile secrete preferă totuși varianta MISA în termeni care construiesc portretul unei organizații paramilitare. În articolele de presă influențate de această viziune, se vorbește despre „ciracii”, „body guarzii” sau „locotenenții lui Bivolaru”, se folosesc cuvinte precum „cazarmă” sau „cazon”, iar yoghinii „înregimentați” „ascultă orbește” „ordinele” (de exemplu „lătrate în portavoce”) și sunt „încolonați disciplinat”. Gregorian Bivolaru este ipostaziat în șef sau comandant neiertător, se spune că oamenii sunt înspăimântați de yoghini pentru că aceștia acționează într-o ordine nefirească (sic) și sunt bine organizați.

Tot presa conturează, însă, la polul opus, un portret MISA-spălată-pe- creier (asociată uneori cu ideea de sectă, dar nu neapărat), în care vorbește de „adepți apatici și îndobitociți”, de „bovine pașnice”, de o „turmă blegoasă” de neadaptați social, care sunt aserviți lui Bivolaru într-o stare de prostrație și imbecilitate totală, fiind „victimele” sau „slugile” lui.

În contextul pornografiei și al orgiilor sexuale, se folosesc termeni precum „libidinos”, „lasciv”, „pervers” și se vorbește obsesiv de orgii sexuale, pornografie, prostituție – evident, fără niciun fel de probe sau dovezi. Fără a se sfii datorită contradicției acestora cu imaginea de sectă, presa românească chiar a inventat o sintagmă specială pentru MISA: „porno-secta” sau „secta pornografică”. Apogeul acestei aberații a fost atins de ziarul Ziua în 1995, care a scris la un moment dat că ei consideră că din acel moment anume MISA trebuie să se numească „secta destrăbălării sexuale”. Ulterior, Ziua a ajuns chiar să scrie că MISA „pretinde că se numește MISA.”