Studiu ştiinţific psiho-sociologic privind MISA – Revista de Cercetări Sociale 1997

Un studiu realizat de sociologul Carmen Mărcuş  publicat în Revista de Cercetări Sociale nr.3/1997 confirmă efectele benefice ale practicii Yoga din cadrul MISA

Prezentăm în continuare un studiu de specialitate, realizat conform standardelor metodologice prevăzute de cercetarea psiho-socială pe un lot reprezentativ de cursanţi din cadrul MISA Acest studiu pune în evidenţă, după cum veţi vedea în continuare, faptul că practica Yoga în cadrul MISA este departe de a duce la alienare, izolare socială sau aservire aşa cum se susţine în mod repetat şi fără nici o bază reală în mass-media. Mai mult, demonstrează că MISA nu este o sectă.

EFECTELE PSIHO-SOCIALE ALE PRACTICII YOGA

O subcultură propune un ansamblu de simboluri, norme, valori şi moduri de viaţă neidentice cu cele ale culturii dominante într-o societate, dar nici în contradicţie faţă de acestea, ci adiţionate lor (de exemplu, Asociaţia pescarilor şi vânătorilor poate reprezenta o asemenea subcultură) (Bryjak, Soroka, 1995). Spre deosebire de subculturi, o contracultură se manifestă în opoziţie cu cultura dominantă în societate. „Adepţii unei contraculturi resping unele sau majoritatea standardelor şi modelelor comportamentale ale societăţii înglobante, dar nu resping toate normele şi valorile culturii dominante” (I. Mihăilescu, 1993).

Cercetarea de faţă îşi propune o analiză a fenomenului Yoga în România, studiind dacă această practică este o simplă metodă de evaziune din societate sau are efecte mai profunde, constituindu-se într-o subcultură care propune noi simboluri, norme, valori şi moduri de viaţă. Fenomenul este studiat prin intermediul celei mai extinse mişcări de acest gen – Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, M.I.S.A. – coordonată de profesor Yoga Nicolae Catrina. Cursurile organizate de M.I.S.A sunt răspândite în majoritatea oraşelor ţării, numărând aproximativ 15 mii de persoane la data efectuării studiului (anul 1995), iar sediul mişcării este în Bucureşti. Activitatea este organizată diferenţiat, pe ani de curs, la data efectuării cercetării existând şase ani (anii I-VI). Menţionăm că studiul s-a realizat exclusiv asupra persoanelor care practică Yoga în cadrul M.I.S.A., nereferindu-se în nici un fel la alte mişcări asemănătoare din România (cum sunt gruparea Sahaja Yoga sau mişcarea condusă de Mario Sorin Vasilescu).

În desfăşurarea cercetării s-au urmărit următoarele obiective:

1) Influenţa cursului asupra comportamentului social, studiată prin efectele asupra relaţiilor interpersonale şi performanţelor profesionale.

2) Studiul faptului dacă practica Yoga este o simplă metodă de relaxare faţă de stressul cotidian, sau propune un nou stil de viaţă, cu toate implicaţiile acestui fapt.

3) Urmărirea unui posibil caracter sectar, prin studierea concepţiilor religioase ale practicanţilor, a comportamentului religios, eventualei apartenenţe la o anumită religie, precum şi a modului de raportare la stilurile de viaţă şi valorile societăţii.

Lotul investigat şi metodologiautilizată sunt următoarele:

1) un interviu de grup, explorativ, după metoda interviului focalizat. Interviul focalizat (sau ghidat) este un tip de interviu semistructurat, „în sensul că abordează ipoteze şi teme dinainte stabilite, dar întrebările şi succesiunea  lor nu sunt prestabilite” (Septimiu Chelcea, 1993). Interviul a cuprins un număr de 25 practicanţi de Yoga din Cluj fiind, după cum am menţionat, un interviu explorativ, realizat pentru o bună circumscriere a temei de cercetare.

2) un număr de 30 de chestionare cuprinzând întrebări deschise, aplicate cursanţilor anilor I-VI din Cluj.

După operaţionalizarea datelor obţinute în urma pretestului (primele două etape) s-a conceput chestionarul final, cuprinzând în total 57 de întrebări.

3) s-au aplicat 801 chestionare, dintre care 574 în Bucureşti, 210 în Cluj şi 17 în alte oraşe.

Chestionarele au fost completate la două momente de timp diferite, prima serie în luna august 1995, în tabăra organizată la Costineşti, iar a doua în lunile octombrie-noiembrie 1995, la cursurile din Bucureşti, respectiv Cluj.

Fiind un sistem deschis, în cadrul căruia cei care practică sunt liberi să părăsească acest curs oricând doresc, definitiv sau doar să îl întrerupă, nu se poate ţine o evidenţă clară, exactă, a participanţilor. Din acest motiv, a fost imposibil de realizat un cadru de eşantionare care ar fi permis ulterior formarea unui eşantion aleator, cu o reprezentativitate determinată matematic. Numărul mare de chestionare şi cuprinderea unei proporţii semnificative a populaţiei (aproximativ 50% dintre cursanţii din Bucureşti şi Cluj), precum şi faptul că cei investigaţi sunt reprezentativi, în sensul de activi, în cadrul mişcării, ne îndreptăţeşte să considerăm eşantionul, deşi neprobabilist,ca fiind reprezentativ.

4) observaţia participativă. Menţionez că am studiat sistemul, din interior, o perioadă de trei ani, suficientă pentru a permite cunoaşterea în profunzime a fenomenului. Pe de altă parte, o doză de subiectivism devine inerentă în condiţiile unui contact direct mai îndelungat, producându-se, inevitabil, o anumită contagiune. Considerăm, în acest sens, o analiză de tip etnometodologic ca fiind cea mai proprie metodă de abordare a sistemului, complementaritatea studiului emic cu cel etic fiind binevenită.

După cum arată profesorul I.Radu (1994), studiul unei culturi/subculturi ar trebui să presupună o privire din interior (abordarea emică), asigurându-se astfel un cadru de comparaţie. Având în vedere că nu a existat posibilitatea materială pentru realizarea unui studiu etnometodologic, s-a ales calea chestionarului aplicat pe o populaţie reprezentativă şi nu cea a studiilor tipice de profunzime, iar numărul mare de chestionare aplicate (801) ne oferă anumite rezultate pertinente, situate dincolo de subiectivitatea cercetătorului.

Pentru asigurarea unor cadre de comparaţie valide am utilizat anumite teorii sociologice, cum este cea  a consumului cultural în societatea contemporană (paralelă între Bourdieu şi Şcoala de la Frankfurt), raportând consumul cultural al practicanţilor Yoga la teoria de mai sus. Totodată, majoritatea întrebărilor au urmărit să surprindă diferenţa dintre situaţia din prezent şi cea dinainte de a începe practica Yoga, în ce priveşte atât aspecte obiective (ocupaţia din prezent vs ocupaţia la începutul practicii), cât şi subiective (modificări autopercepute în urma practicii Yoga în ce priveşte concepţia despre viaţă, etc.).

Revenind la ipotezele emise la începutul cercetării, s-au evidenţiat, în primul rând, câteva caracteristici socio-demografice:

 1) ca vârstă, o proporţie foarte mare  dintre cursanţi (79,3%) se situează între 18  şi 30 de ani, (27,2% între 18 şi 23 de ani, 52,1% între 24 şi 30 de ani) ;

2) 76,3% dintre subiecţi au studii superioare (în această categorie fiind incluşi şi actualii studenţi), iar 20,3% au studii liceale;

3) 96,0% au naţionalitatea română, 2,6%- maghiară şi 0,9% sunt de alte naţionalităţi. Menţionăm că dintre cei 21 de maghiari care au completat chestionare, 20 practică Yoga la cursul din Cluj, reprezentând astfel aproximativ 10% din totalul eşantionului clujean. Aceasta arată că structura pe naţionalităţi a cursului urmează, într-o anumită măsură, structura populaţiei zonei respective;

4) ca stare civilă, 72,8% dintre subiecţi sunt necăsătoriţi, 22,3% – căsătoriţi, 3,0% – divorţaţi, 0,6% – văduvi. Proporţia mare a necăsătoriţilor poate fi explicată prin procentul mare de tineri.

Trecând la efectele asupra comportamentului social al practicanţilor, acesta s-a studiat pe trei domenii: relaţii interpersonale, performanţe profesionale şi bunăstare materială.

1. Relaţii interpersonale

În cazul relaţiilor interpersonale a fost studiată autopercepţia subiecţilor asupra acestui aspect, pe trei planuri: raporturile cu părinţii, cele cu grupul de prieteni, ca şi cele cu colegii de muncă. După prelucrarea datelor a reieşit că o mare parte dintre subiecţi percep raporturi neschimbate sau îmbunătăţite cu părinţii (79,1%). La fel cu grupul de prieteni (73,6%) şi cu colegii de şcoală sau de muncă (88,2%). De asemenea, testul χ² şi coeficienţii de contingenţă între cele trei categorii, luate două câte două, iau valori destul de mari, fiind semnificative la nivelul de probabilitate p < 0,1.

Asocierea cea mai mare are loc între variabila privitoare la relaţiile cu părinţii şi cea care se referă la relaţiile cu prietenii, iar cea mai mică, între relaţiile cu părinţii şi cele cu colegii.

Având în vedere faptul că relaţiile cu colegii sunt autopercepute ca fiind neschimbate sau îmbunătăţite, în proporţie de 88,2%, corelaţia mai mică între această variabilă şi cele privitoare la relaţiile cu părinţii şi cu prietenii, ne arată că, la ultimele două, s-au petrecut mai multe modificări. Într-adevăr, cea mai mare pondere în ce priveşte relaţiile înrăutăţite sau selective (cu unii mai bune, cu alţii înrăutăţite), se întâlneşte în cazul raporturilor cu părinţii (18,8%) şi în cele cu prietenii (24,4%).

Studiind tabelele de asociere între cele trei variabile, luate două câte două, observăm următoarele:

Relaţii îmbunătăţite la toate cele 3 variabile………………….. 37,0%

Relaţii neschimbate la toate cele 3 variabile………………….. 10,6%

Relaţii înrăutăţite la toate cele 3 variabile………………………  1,2%.

Restul de 49,2% dintre subiecţi au remarcat modificări diferite în cele trei tipuri de relaţii ( de exemplu: relaţii mai bune cu părinţii, concomitent cu relaţii selective cu prietenii: 62 de cazuri; relaţii înrăutăţite cu părinţii, mai bune cu prietenii: 66 de cazuri; relaţii înrăutăţite cu părinţii, mai bune cu colegii: 71 de cazuri; relaţii selective cu prietenii, mai bune cu colegii: 48 de cazuri).

Aceste date pot fi explicate prin faptul că anumite modificări în concepţia despre viaţă nu afectează tipuri de relaţii cum sunt cele cu colegii de serviciu sau de şcoală, prin natura lor, relaţii mai superficiale.

În schimb, raporturile cu grupul de prieteni, care nu practică Yoga, sunt mai pregnant afectate, datorită modificării sferei de interese. Atât în interviul de grup, cât şi în chestionar, subiecţii declară că încep să se selecteze prieteniile, în funcţie de gradul lor de profunzime. Astfel, cele superficiale dispar, în timp ce relaţiile autentice se aprofundează.

Raporturile cu părinţiidiferă, într-o anumită măsură, faţă de cele cu grupul de prieteni. Atât în chestionar, cât mai ales în interviul de grup, subiecţii declară că dobândesc o mai mare independenţă în relaţiile cu părinţii, ori acest fapt are uneori repercursiuni negative asupra acestor raporturi.

Pe de altă parte, anumite modificări nonconformiste ale modului de viaţă, cum ar fi adoptarea regimului lacto-vegetarian, creează cel puţin nedumerire în rândul celor care nu practică Yoga, având în vedere că fiecare dintre noi avem internalizate anumite convenţii sociale, după cum arată Moscovici (Neculau, 1995), reprezentări care ne ajută să transformăm nefamiliarul în familiar. Un comportament nonconformist iese din schemele noastre logice implicite şi, în încercarea de a-l clasifica, riscăm, de multe ori, să ne creăm stereotipii şi prejudecăţi. Din cauza unei priviri superficiale, se iau în considerare doar aspectele exterioare şi astfel apare riscul unei erori. În aceeaşi ordine de idei, la întrebarea deschisă “De ce credeţi că unele persoane privesc cu scepticism sau chiar acuză practica Yoga?”, s-au primit următoarele răspunsuri:

1. lipsă de informaţie, necunoaştere                                                                     73,4%
2. stereotipii determinate de nonconformismul cursului,                           30,1%

superficialitate în abordarea acestei probleme, de către cei din afară

3. prejudecăţi, idei preconcepute, reavoinţă                                                      21,7%
4. publicitate negativă în mass-media                                                                  16,6%
5. lipsa orientării către valori spirituale                                                             7,2%
6. comportamentul neadecvat al unor practicanţi Yoga                               4,1%
7. părerea preconcepută că acest sistem nu este compatibil cu                 1,2%

mentalitatea occidentală.

Cele mai multe dintre răspunsuri demonstrează prezenţa unor stereotipii şi prejudecăţi în modul de raportare la acest curs de Yoga,existenţa acestora neputând fi negată. Ceea ce apare însă ca fiind foarte interesant este „comportamentul neadecvat al unor practicanţi Yoga”, care ar putea justifica, într-o anumită măsură, conţinutul stereotipiilor. Acest gen de răspuns este structurat, în principal, în cinci tipuri de categorii:

– comportament indecent

– obţinerea unor rezultate mediocre

– lipsa de discernământ în prezentarea informaţiilor primite

– înţelegerea şi prezentarea greşită a unor informaţii primite

– comportament şi atitudini lipsite de bun simţ

Aceste tipuri de comportament duc la crearea unei imagini deformate despre întregul curs de Yoga, ajungându-se, în cele din urmă, la confundarea sistemului cu atitudinile unor practicanţi. Trebuie avut în vedere faptul că la începutul cursului nu se realizează o selecţie a participanţilor (decât în ceea ce priveşte eventuala prezenţă a unor boli psihice grave – cum sunt schizofrenia şi paranoia). Din această cauză, deşi majoritatea subiecţilor sunt intelectuali (peste 75%), totuşi, în totalitate, ei provin din toate mediile sociale, având nivele diferite de cultură şi educaţie, ceea ce ar putea explica aceste manifestări.

2. Performanţe profesionale

Comparând ocupaţia subiecţilor înainte de a practica Yoga, cu cea actuală, s-a obţinut un coeficient de contingenţă semnificativ la nivelul de probabilitate p<0,1.

Studiind tabelul de asociere, constatăm următoarele:

– numărul celor care îşi păstrează aceleaşi profesii sau urmează un curs normal(de exemplu, de la elev la angajat, elev – student, student – intelectual, salariat – pensionar) se ridică la 703 (86,3%);

– 56 de persoane (6,9%) înregistrează o mobilitate ascendentă;

– 42 de persoane (6,8%) înregistrează o mobilitate descendentă.

Menţionăm că dintre cei 138 elevi la începutul practicii, un număr de 13 (9,8%) au rămas elevi în continuare, iar 97 (77,6%) au devenit studenţi.

Datele de mai sus demonstrează că practica Yoga nu influenţează negativ comportamentul social,în ceea ce priveşte realizarea profesională. Pe de altă parte, la nivelul grupului în ansamblu, cu instrumentele statistice utilizate, nu apar rezultate profesionale (cuantificabile) spectaculos mai ridicate în urma practicii Yoga.

3. Bunăstarea materială

Este o valoare apreciată în rândul celor care practică Yoga la aceste cursuri. Aspectul a fost însă studiat doar prin intermediul interviului de grup şi al observaţiei directe, fără date statistice care ar fi reieşit din chestionar.

Ceea ce apare ca specific este faptul că subiecţii, deşi apreciază pozitiv valorile promovate de societate, cum sunt bunăstarea materială şi realizarea profesională, le transformă oarecum din scopuri în sine în mijloace pentru a trăi într-un mod spiritual, respectând anumite valori morale.

Pentru analizarea acestui aspect am folosit ca bază teoria lui Merton privitoare la anomie. Merton defineşte conceptul de anomie ca fiind situaţia rezultată în urma nesuperpozabilităţii scopurilor aprobate social şi a mijloacelor aprobate social pentru realizarea lor. Sugerează că oamenii pot reacţiona în faţa acestei situaţii în cinci moduri diferite, în funcţie de acceptarea sau respingerea scopurilor şi mijloacelor aprobate social (Merton, 1968). Aceste moduri sunt: conformitatea (oamenii acceptă atât scopurile cât şi mijloacele, respectiv munca); inovaţia (de exemplu furtul); ritualismul (exemplul clasic este birocratul); retractorismul (vagabondul, consumatorul cronic de droguri); rebeliunea (respingerea scopurilor şi mijloacelor şi crearea altora noi, respinse de societate). Pe lângă aceste cinci situaţii expuse de Merton, F.Harray propune încă două situaţii noi (A. Mihu, 1994): indiferenţa (manifestată de un creator artistic, un mistic religios sau chiar de un om bogat pentru care scopurile şi mijloacele pot fi irelevante, ţinând seama că el a obţinut deja succes) şi ambivalenţa (de exemplu cazul unui călugăr care respinge ideea obişnuită de succes dar care, în afara mânăstirii, se întâmplă să-i judece pe alţii şi chiar pe sine, după atitudinea faţă de scopurile şi mijloacele aprobate social).

Plecând de la această bază teoretică, observăm că practicanţii Yoga nu pot fi încadraţi strict în nici o categorie amintită. Totuşi, ei se apropie cel mai puternic de „conformitate”, prin faptul că acceptă atât scopurile aprobate social (cum sunt bunăstarea materială şi realizarea profesională), cât şi mijloacele aprobate social pentru atingerea acestor scopuri. Pe de altă parte, ei transformă scopurile în sine în mijloace pentru a trăi într-un mod care să facă posibilă respectarea altor valori. Aceasta ne îndreptăţeşte să considerăm mişcarea din perspectiva unei subculturi. Vom insista asupra acestui fapt în cele ce urmează, prin studierea modificărilor survenite în modul şi stilul de viaţă al subiecţilor.

Influenţele practicii Yoga au fost studiate din perspectivamodului de viaţă(descriptiv-explicativă) şi din cea a stilului de viaţă (intern-structurală şi normativă) (după Cătălin Zamfir, 1993):

1. a) Studiindu-se mai întâi modul de viaţă al subiecţilor, observăm că aceştia participă săptămânal la cursurile de Yoga, practică individual zilnic, participă cel puţin o dată pe an la taberele de vacanţă (s-au luat în considerare valorile modale). În ce priveşte aspiraţiile pentru viitor, 94,9% consideră practica Yoga drept parte integrantă a programului lor cotidian.

În structura activităţilor zilnice, somnul cuprinde aproximativ 7 ore, igiena – 1 oră, locul de muncă – 6,30 ore, pregătirea profesională – 1,30 ore, deplasarea la locul de muncă – 1 oră, treburile gospodăreşti – 2 ore, practica Yoga – 2,30 ore, rămânând un timp liber de aproximativ 2,30 ore (s-au luat în considerare valorile medii).

În organizarea timpului liber practica Yoga ocupă primul loc (89,9%), urmată de lectură (71,8%), plimbări în natură şi excursii (65,2%), vizionarea de filme (37,3%), studiu (35,9%) şi întâlniri cu prietenii (32,9%).

Alimentaţia este marcată de regimul lacto-vegetarian la majoritatea subiecţilor (93,9%), deşi nu există nici o obligativitate în acest sens. Cu toate acestea, după cel mult un an sau doi de Yoga, majoritatea adoptă acest regim de alimentaţie.

Studiind consumul cultural, constatăm că există preocupări constante pentru lectură, film şi muzică. Deoarece cercetarea nu a inclus un eşantion de control format din persoane care nu practică Yoga, am analizat acest aspect din perspectiva teoriei consumului cultural. Sociologul american Gartman realizează o paralelă între teoria lui Bourdieu, a simbolizării claselor şi cea a Şcolii din Frankfurt, a reificării  maselor, arătând că acestea descriu vag câte o parte a culturii capitaliste târzii. În timpul liber, oamenii consumă produse nonmateriale omogenizate, care furnizează o bază culturală pentru ritualurile solidarităţii şi ascunderea diferenţelor de clasă. Din această categorie face parte şi consumul cultural, apreciază analiştii Şcolii din Frankfurt, transformat în ultimul secol în cultură de masă. În acelaşi timp, clasa dominantă se distinge pe sine însăşi prin cultivarea unui domeniu separat al culturii nonmateriale, ce furnizează bazele culturale pentru ritualurile de excluziune. Doar burghezia poate vorbi despre artă, muzică clasică şi literatură, excluzând astfel şi subordonând clasa muncitoare pe care o conduce (Bourdieu, 1979; Gartman, 1991).

În cadrul cursului de Yoga, consumul cultural în ceea ce priveşte arta înaltă, cum este teatrul sau opera, urmează teoria lui Bourdieu, având în vedere că doar 14,3% dintre subiecţi aleg acest gen de spectacole în timpul liber (se poate afirma acest lucru doar în mod analogic, considerând procesul de transformare prin care trece în prezent structura socială din România). Preferinţa pentru muzica simfonică însă (76,3%) nu poate fi explicată prin teoria lui Bourdieu, aici apărând influenţa cursului de Yoga, datorită realizării unor meditaţii pe un fond muzical de acest gen.

În ceea ce priveşte cultura de masă, am studiat preferinţele pentru lectură, film şi muzică, observând că subiecţii manifestă preocupări constante în acest sens. Ponderea cea mai mare constată în cadrul lecturii, 71,8% din populaţia chestionată declarând-o drept ocupaţie de bază în timpul liber. Cei mai mulţi citesc cărţi de Yoga (de la 8,6% câţi citeau acest gen înainte de a practica Yoga la 64,2% în prezent), aici fiind evidentă influenţa cursului. Pe de altă parte, preferinţa pentru beletristică este menţinută relativ constantă comparativ cu perioada dinainte de a practica Yoga (51,4% în prezent faţă de 58,3%). Acest fapt ne trimite la teoria Şcolii de la Frankfurt în privinţa culturii de masă, dar putem surprinde şi influenţa cursului de Yoga, prin preferinţa faţă de literatura cu conţinut spiritual.

Studiind genurile de filme vizionate cu precădere de către subiecţi, constatăm că majoritatea vizionează filme artistice (93,5% în prezent, faţă de 88,9% înainte de a practica Yoga). S-a păstrat, de asemenea, un interes constant faţă de filmele documentare (37,7%). Şi în acest caz datele urmează, până la un punct, teoria culturii de masă a Şcolii de la Frankfurt, influenţa cursului de Yoga făcându-se simţită însă, prin preferinţa pentru filmele artistice cu conţinut spiritual (de la 32,3% la 81,8%) şi aproape totala lipsă a preferinţelor pentru filmele de groază (de la 25,5% la 3,9%). Totodată, se vizionează şi alte genuri: comediile, de exemplu, trezesc aproximativ acelaşi interes în prezent, comparativ cu perioada dinainte de a începe cursul de Yoga (55,3% în prezent, faţă de 58,9%).

În sfârşit, în cazul muzicii, influenţa practicii Yoga este mai mare. Se audiază, cu preponderenţă, muzică simfonică (76,3% în prezent, faţă de 43,4% înainte de a începe practica Yoga) şi muzică electronică instrumentală (81,9% faţă de 28,8%), aceste genuri folosindu-se şi ca fond sonor pentru realizarea unor meditaţii cu specific yoghin. Muzica disco se ascultă în proporţii destul de reduse (20,3%). Putem specifica aici, în urma observaţiei directe, precum şi a interviului realizat că, deşi muzica disco nu face parte neapărat dintre preferinţele intime în acest domeniu ale subiecţilor, ea este ascultată ocazional, ceea ce nu se poate afirma despre muzica heavy-metal, (2,0% în prezent, faţă de 31,6%), trash (0,1% în prezent, faţă de 3,2%) şi jazz (3,1% în prezent, faţă de 12,9%). Preferinţa pentru muzica populară se păstrează relativ constantă (13,4%, faţă de 11,6%).

În concluzie, influenţa practicii Yoga asupra consumului cultural este departe de a fi totală. Ea se face simţită mai ales în sensul preferinţelor pentru lectură şi filme cu conţinut spiritual, ca şi pentru muzica folosită în meditaţie (simfonică şi electronică). În rest, preferinţele subiecţilor se încadrează în teoria lui Bourdieu privitoare la consumul bunurilor simbolice şi cea a Şcolii din Frankfurt referitoare la cultura de masă.

Din cele prezentate mai sus se poate vedea că Yoga face parte integrantă din modul de viaţă al subiecţilor, având un loc bine determinat în majoritatea tipurilor de activităţi.

1. b) Motivaţia iniţială, declarată, a subiecţilor pentru a participa la acest curs cuprinde, în principal, dorinţa de autocunoaştere şi autoperfecţionare (56,6%), dorinţa de cunoaştere (50,6%), căutarea unui echilibru interior (49,1%) sau dorinţa de a urma o cale spirituală (43,2%).

Corelate cu vârsta subiecţilor, majoritatea între 18 şi 30 de ani, motivele de mai sus fac trimitere la căutarea propriei identităţi, crize de statusuri şi roluri, dar şi ineditul cursului. Se vorbeşte despre caracterul “prin excelenţă teleonomic” al tinereţii (Mahler, 1983), specificitatea acestuia putând fi surprinsă prin patru trăsături esenţiale: orizont, distanţă, libertate, mobilitate, în concepţia acestui autor. Tinereţea dispune de aceste patru trăsături prospective maxime, în raport cu toate celelalte vârste. De aceea, îi este specifică atracţia către necunoscut şi dorinţa de cunoaştere, ca şi un anumit nonconformism. Totodată, căutarea unui echilibru interior arată că un factor al aproprierii de cursul de Yoga îl constituie existenţa unor frustrări, complexe şi inhibiţii, căutându-se un remediu pentru acestea.

În ceea ce priveşte modificarea motivaţiei în prezent, dorinţa de a urma o cale spirituală creşte de la 43,2% la 74,8%, iar dorinţa de autocunoaştere şi autoperfecţionare – de la 56,6% la 72,6%. Aceste date arată orientarea dată de curs către valorile spirituale şi către autoperfecţionare, ca valori centrale.

1. c) Prin intermediul a două întrebări deschise, s-au studiat modificările autopercepute a fi survenit în structura psihologică, precum şi în concepţia generală despre viaţă. Constatând că la ambele întrebări s-au primit răspunsuri asemănătoare, am realizat o analiză unitară a acestora. Orientarea către valorile spirituale, în raport cu cele materiale este semnificativă (în total 629 de cazuri, reprezentând 78,4%). Acest aspect, corelat cu faptul că 62,5% consideră că sunt mai apropiaţi, în urma practicii Yoga , de creştinism, ne arată că universul axiologic promovat de acest sistem are în centru ideea de Dumnezeu şi de Divinitate. Se apreciază apoi valori morale, cum este altruismul (46,1%) sau calităţi precum voinţa şi încrederea în sine (29,9%). Toate acestea sunt cuprinse într-o trăire mai plenară a vieţii (36,4%), dar este subliniată în acelaşi timp şi importanţa discernământului (31,1%) şi a autocontrolului (14,1%).

Desigur, datele de mai sus reprezintă efectele autopercepute ale practici Yoga şi pot descrie, într-o anumită măsură, mai degrabă aspiraţii ale subiecţilor. În orice caz, ele ilustrează valori promovate la aceste cursuri, valori pe care subiecţii urmăresc să le internalizeze mai mult sau mai puţin, în funcţie de personalitatea fiecărui individ, precum şi de nivelul de cultură şi educaţie.

Revenind la întrebarea iniţială, considerăm că practica Yoga este mai mult decât o simplă metodă de evaziune din societate, influenţând viaţa indivizilor atât din perspectiva modului de viaţă (descriptiv-explicativă), cât şi din cea a stilului de viaţă (inter-structurală şi normativă). Gruparea studiată poate fi considerată o subcultură, ea propunând un nou stil de viaţă, bazat pe valori morale şi spirituale. Considerăm însă că nu se încadrează în categoria de contracultură deoarece, deşi propune scopuri noi, acceptă şi promovează ca valori principale scopurile valorizate de societate, cum este succesul profesional şi bunăstarea materială. Chiar dacă acestea din urmă sunt subordonate scopurilor esenţiale, care sunt cele spirituale, ele ocupă un loc bine definit în universul axiologic al subiecţilor, contribuind la o bună integrare socială a acestora.

Ultima problemă urmărită este un posibil caracter sectar al mişcării.

La întrebarea deschisă urmărind să surprindă modificările survenite în urma practicii Yoga, în ce priveşte concepţia religioasă a subiecţilor, 61,3% declară că au dobândit o credinţă mai profundă în Divinitate, iar dintre aceştia, 26,8% s-au transformat din atei convinşi în credincioşi.25,7% consideră că au dobândit o înţelegere mai profundă a mesajului religios, iar 38,3% declară că s-au apropiat de creştinism (de propria religie – în majoritate ortodoxismul) în urma practicii Yoga.

În privinţa influenţelor autopercepute asupra practicii religioase, 70,2% dintre subiecţi ţin postul creştin din zilele de vineri, 65,6% practică rugăciunea, iar 43,2% frecventează biserica. Doar 2,2% (18 cazuri) merg la biserică mai puţin decât o făceau înainte, 0,1% (1 caz) ţin post mai puţin decât înainte şi nu se înregistrează nici un caz în care rugăciunea să aibă un rol mai redus în prezent. Totodată, 62,5% sunt deschişi faţă de propria lor religie, în majoritate aceasta fiind religia creştin ortodoxă. Dintre aceştia, 9,1% declară că înainte de a practica Yoga nu mergeau deloc la biserică, iar 22,63% afirmă că frecventarea bisericii are în prezent o semnificaţie mult mai profundă. Mai mult, se întâlnesc cazuri în care unii subiecţi au primit botezul creştin ortodox după începerea practicii Yoga.

Revenind la întrebarea dacă acest curs de Yoga prezintă anumite aspecte sectare, dicţionarul de sociologie defineşte secta ca o “grupare religioasă de dimensiuni mici care respinge majoritatea stilurilor de viaţă şi valorilor societăţii dominante. Membrii sectei consideră celelalte interpretări religioase ca fiind eronate şi apreciază societatea globală ca fiind decadentă sau diavolească”.

În Dicţionarul de mitologie, Kernbach dă următoarea definiţie a sectei: “Mică grupare de disidenţi, desprinsă din cadrul unui cult, al unei religii, care de obicei îi impută comunităţii părăsite falsificarea adevărului primordial sau pierderea contactului cu tradiţia, cu adevărata tendinţă, cu dogmele fundamentale”.

În urma acestui studiu, am constatat că 62,5% dintre subiecţi consideră că sunt deschişi faţă de propria lor religie, aceasta fiind îndeosebi creştinismul ortodox. Aceasta demonstrează că Yoga nu este, în sine, o religie, din moment ce practicantul se aproprie de o altă religie. Mai mult, faptul că se produce o deschidere către o religie autentică, tradiţională, cu toate valorile pe care aceasta le conţine, ne determină să ne îndoim, cel puţin într-o primă fază, de posibilul aspect sectar al mişcării.

În sprijinul acestei idei vine şi faptul că subiecţii apreciază pozitiv valorile societăţii dominante, cum sunt realizarea profesională şi bunăstarea materială care, chiar dacă nu fac parte din nodul central al reprezentării sistemului de valori, ocupă un loc esenţial. Aceasta se poate observa şi din timpul efectiv acordat zilnic profesiei.

Totodată, o sectă presupune un sistem închis. Cursul de Yoga este un sistem deschis, existând cazuri în care unii practicanţi au renunţat la acest curs definitiv sau doar temporar, revenind după diferite perioade de timp. Cursanţii nu au nici un fel de obligaţii, în afara unei taxe lunare, necesare achitării chiriei pentru sala de curs şi a unei prezenţe minime, pentru a putea asimila informaţiile predate.

În concluzie, putem aprecia că Yoga are efecte complexe asupra celor care o practică. S-au înregistrat, în chestionare, anumite clişee verbale utilizate la aceste cursuri ceea ce determină, într-o primă fază, clişee de gândire. Dacă unii rămân însă la nivelul clişeelor verbale, alţii trec informaţiile prin filtrul lor mintal şi le internalizează ca atare. Practica Yoga îşi pune amprenta, într-o măsură considerabilă, asupra personalităţii practicanţilor. Dar ei sunt integraţi social, fiind supuşi tuturor stimulilor societăţii, în ansamblul ei (grupuri de apartenenţă, grupuri de referinţă, mass-media etc.) şi suferind, prin urmare, influenţe complexe.

Note şi bibliografie

1. P. Bourdieu, 1979, La distinction: critique sociale du jugement, Les Editions du Minuit, Paris.
2. P. Bourdieu, Economia bunurilor simbolice, Ed. Meridiane, Bucureşti.
3. G. Bryjak, M. Soroka, 1994, Sociology: Cultural Diversity in a Changing World, Univrsity of San Diego, USA
4. D. Gartman, September 1991, “Culture as Class Szmboliyation or Mass Reification? A Critique of Bourdieu’s Distinction”, în American Journal of Sociology, The University of Chicago Press.
5. P. …, 1995, Structurile axiologice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6. V. Kernbach, Dicţionar de mitologie generală.
7. F. Wanler, 1983, Introducere în Juventologie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
8. R. K. Merton, 1968, Social Theory and Social Structure, Enlarged Ed. The fee press, New York.
9. A. Mihu, 1994, Sociologia dreptului, Univ. D. Cantemir, Cluj-Napoca.
10. A. Neculau (coord.), 1995, Reprezentările sociale, Societatea Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti.
11. I. Radu, P. Iluţ, L. Matei, 1994, Psihologie socială, Ed. Exe, Cluj-Napoca.
12. T. Rotariu, 1991, Metode şi Tehnici de Cercetare Sociologică, Cluj-Napoca.
13. I. Vlăsceanu, C. Zamfir (coord.), 1993, Dicţionar de sociologie. Ed. Babel, Bucureşti.