Mi-am dat seama că sunt total liberă – necondiţionată de corpul meu, că mă scufund în întreaga manifestare, umplând-o cu mine, în spaţiul nesfârşit, umplându-l cu mine.
Cei care ştiau care fusese starea degetului meu, au fost foarte uimiţi să constate această transformare, dar eu ştiam că s-a produs cu ajutorul Ghidului meu spiritual.
Identificarea perfectă a inimii mele cu inima Ghidului spiritual mi-a dat o împlinire atât de mare, încât am intrat într-o stare de resorbţie în Vidul Beatific.
Cursurile scrise de Grieg combină cunoştinţe din diferite tradiţii spirituale, ce au fost strânse într-o impresionantă sinteză şi care subliniază aspectele practice şi aspectele comune tuturor căilor spirituale.
După ce am ieşit de la rugăciune şi în zilele ce au urmat, de multe multe ori întrebam ceva în gând sau doar făceam anumite observaţii şi primeam lăuntric răspuns (deci tot telepatic) prin vocea lui Grieg.
În acel moment am constatat că la 3-4 metri în faţa noastră era Grieg, singur. Ne-am dat seama că era și la conferinţa cu fetele şi am constatat totodată cu uimire că el era şi în faţa noastră!
Noţiuni ca iluminare spirituală, Sine Suprem Nemuritor ATMAN, libertate spirituală, afecţiune, iubire nesfârşită, Tatăl Ceresc Dumnezeu, au început să prindă ”consistenţă” în conştiinţa mea.