„Despre MISA, știm cu toții…” – partea 1

La scurt timp după înființarea Școlii de yoga MISA în 1990, ea a devenit un subiect foarte prezent în presă, mai precis a fost ținta a nenumărate atacuri. Aceste atacuri au fost sporadice în primii ani, dar ulterior, după 1995, s-au constituit în veritabile campanii de presă, fără echivalent sau termen de comparație în peisajul presei românești, și aceasta în ciuda faptului că, deși este o școală de yoga extrem de valoroasă, totuși ar fi mult să afirmăm că MISA este un subiect de interes public, la scară națională.

Despre subiectul MISA s-au publicat mii de articole în presa scrisă, s-au difuzat pe diverse posturi TV și de radio mii de știri, reportaje, interviuri, emisiuni. Aproape la unison, acestea au promovat o imagine negativă, denigratoare atât la adresa yoghinilor, cât și la adresa MISA, dar cu predilecție la adresa lui Gregorian Bivolaru, profesorul de yoga care a pus bazele acestei școli. Abundența de știri, în covârșitoarea lor majoritate negative, conotația negativă a majorității declarațiilor publice ale autorităților pe acest subiect, au dus la întipărirea în percepția colectivă a unei imagini negative care în timp nu mai are nevoie de nicio justificare sau explicație. A fi yoghin a devenit în percepția publică o rușine, a face parte din mișcarea yoghină sau a simpatiza cu aceasta este chiar, în viziunea unor jurnaliști, o greșeală iremediabilă care îl descalifică pe cel în cauză și de aceea acești jurnaliști folosesc cuvântul „yoghin” ca pe o insultă. Unii ziariști au ajuns chiar să se folosească de subiectul MISA, în anumite ocazii, pentru a lovi prin asociere anumite personalități publice.

Abundența aparentă a informațiilor pe acest subiect („aparentă”, deoarece în realitate nu sunt difuzate aproape deloc informații reale, ci se repetă mereu și mereu aceleași pseudo-știri), reluarea obsesivă a unor teme sensibile în corelație cu MISA și repetarea neostenită în presă a unor minciuni dă marii majorități a publicului impresia că este suficient (și corect) informat pe acest subiect. Într-o dezbatere televizată din toamna anului 2005, o persoană care părea educată și relativ inteligentă a dat o replică altminteri năucitoare, dar care rezumă genial percepția publică în această direcție: „Despre alte școli de yoga nu pot să mă pronunț, dar despre MISA știm cu toții cum stau lucrurile…” Ceea ce „știm cu toții” e, pe de o parte, „rău de tot” și, pe de altă parte, nu are nicio legătură cu ceea ce știu cei care participă la activitățile școlii respective de yoga – prin urmare, nu are nimic în comun cu adevărul.

Una dintre întrebările pe care le adresează această carte este cum anume s-a ajuns aici, la această părere cvasi-unanimă. Aceasta este o întrebare la care putem da un răspuns foarte clar și precis, deși explicația în sine poate părea unor cititori nerăbdători, lungă. Principiul însă e simplu și este rezumat de următoare idee care îi este atribuită lui Goebbels1, propagandist nazist de mare calibru: „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine un adevăr!” [n.n. de fapt, un pseudo-adevăr].

Exemple

Pentru a ne argumenta poziția vom folosi câteva exemple sugestive selectate din campania mediatică împotriva MISA. Desigur că situația este mult mai complexă, iar numărul tehnicilor de dezinformare aplicate în această campanie, care durează de aproape 30 de ani este cu mult mai mare decât al celor exemplificate aici. Aceasta este doar o primă serie de exemple, care arată în principal modul în care poate fi alterată informația în scopul dezinformării. Se remarcă detașat că, în noianul dezinformărilor la adresa MISA, în toată varietatea temelor și subiectelor abordate, toate informațiile eronate introduse sunt întotdeauna numai împotriva MISA. Nu există nimic favorabil, or, dacă nu ar exista o intenție clară de dezinformare, ne-am aștepta la o distribuție uniformă a erorilor în favorabile, defavorabile și neutre.

Materialele de presă care tratează subiecte legate de MISA pot fi, pentru început, clasate în două mari domenii sau categorii de subiecte: cele care sunt centrate efectiv pe Școala de yoga și cele care sunt legate de acțiunea autorităților împotriva MISA. La acestea se adaugă și subiectele care nu au nicio legătură cu MISA, în cazul cărora se fac conexiuni false cu scop denigrator. Am ales exemple cât mai variate cu putință – pentru că analizăm o campanie de presă care conține mii de articole și zeci de teme. Din această listă de exemple ne interesează să deducem ce „știm cu toții” despre MISA (în comparație cu realitatea), dar și prin ce tehnici de dezinformare am ajuns să știm aceste lucruri. Așa cum ne-a explicat sugestiv expertul în domeniu,Vladimir Volkoff, un eveniment poate fi ignorat complet, negat, prezentat exact pe dos sau deformat parțial, interpretat, comentat, estompat sau camuflat de multe alte detalii etc. Să le luăm pe rând.

Trecerea sub tăcere a unor evenimente – o primă formă de negare

Este o modalitate aplicată continuu în cazul MISA, alcătuind practic baza pe care s-a putut construi campania mediatică de discreditare a MISA. Căci despre Școala de yoga, așa cum este ea, și despre activitățile sale nu s-a scris aproape nimic. Cu excepția a două-trei articole scăpate în unele reviste de circulație restrânsă, și aceasta în primii ani de după revoluție, în presă nu s-a scris niciodată ce anume este cu adevărat MISA și nu s-au prezentat evenimentele de anvergură și de succes organizate de aceasta. Să presupunem că pe jurnaliști nu i-a interesat yoga și fapul că la cursurile MISA vin zeci de mii de oameni ca să practice yoga. Chiar și așa, conferințele de deschidere anuale sunt niște evenimente care și-ar fi putut găsi locul pe lista de subiecte ale jurnalelor de știri în fiecare toamnă, alături de prețul murăturilor sau diverse evenimente mondene de weekend. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de obicei, jurnaliștii scriu despre MISA în perioada conferințelor de deschidere, pentru a descuraja oamenii să vină la cursuri. Să presupunem însă că aceste conferințe au fost considerate ca nefiind interesante. Dar ce spuneți de evenimentele cu totul excepționale organizate de MISA, printre care: Congresul european de yoga din 2005, vizita savantului japonez Masaru Emoto în România, Congresule internaționale de yoga din 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, Ziua Internațională Yoga (organizată anual) – toate acestea nu s-au regăsit deloc în presă, chiar dacă unii jurnaliști au fost invitați să participe la ele. În concluzie, și foarte simplu spus, presa refuză cu îndârjire să spună ceva, orice, care să fie bun și „de bine” despre școala de yoga MISA.

Din perspectiva cazului juridic MISA, comportamentul presei a fost deosebit de părtinitor și ipocrit. Abuzurile și persecuțiile la care a fost supusă Școala de yoga MISA de-a lungul timpului, semnalate nu doar de yoghini, ci și de diferite organizații dedicate respectării drepturilor omului, au fost tratate de presă cu o revoltătoare indiferență, iar uneori de-a dreptul bajocoritor. La modul general vorbind, presa a preferat să treacă sub tăcere în proporție de (estimăm noi) peste 95% toate abuzurile și nedreptățile suferite de yoghini din partea autorităților în ultimii 30 de ani, prin această complicitate făcând posibilă perpetuarea și chiar escaladarea acestor abuzuri.

De exemplu, referitor la cazul juridic: ancheta, procesele, perchezițiile – presa s-a grăbit să difuzeze informații false primite de la procurori, dar nu le-a dezmințit niciodată, chiar dacă nu au apărut probe, ci au apărut fapte care probau contrariul. Chiar demascate de evoluția ulterioară a evenimentelor, ilegalitățile de acest gen nu au fost „remarcate” de presă.

În toate exemplele care urmează, atunci când nu este menționată sursa explicit (un articol, o emisiune, un post TV, o publicație, o dată) este din motivul că exemplul respectiv se întâlnește în foarte multe articole, emisiuni etc.

Să intrăm în detalii mai precise: ignorarea faptelor

Profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a scris peste 100 de cărți și continuă să scrie cărți foarte interesante. Ziariștii nu menționează această informație biografică semnificativă atunci când se referă la persoana sa.
Unul dintre volumele scrise de Gregorian Bivolaru și traduse în limba engleză a beneficiat de o fastuoasă lansare de carte, la Londra. Presa din România nu a scris nimic. Ulterior însă, au existat comentarii legate de faptul că lucrarea ar fi „pornografică”, deși cartea nici măcar nu aduce în discuție aspecte de natură erotică sau sexuală (cu toate că este vorba de o carte dedicată cuplurilor, aceasta este focalizată pe aspecte care țin de iubire, comunicare, înțelegere, transformare spirituală și nu abordează tema sexualității).
Procesele de calomnie câștigate de-a lungul timpului de yoghini, inclusiv de Gregorian Bivolaru, au fost rareori menționate de presă. Era de așteptat, având în vedere că ziariștii au o puternică solidaritate de breaslă.
În 1995-1997, MISA a fost  adeseori asociată în presă  cu secta japoneză AUM. Asocierea nu avea nicio bază  reală, principalul argument  adus (!) fiind că unii yoghini au la  mașină numere cu AUM. Au  fost publicate articole de genul: „Focar AUM la Durău”, „Bivolaru  pentru noi este Asahara doi”  (Asahara fiind liderul sectei AUM  din Japonia). Într-o emisiune difuzată la TVR2 un reprezentat al SRI a clarificat faptul că MISA nu are nicio legătură cu secta AUM, conform investigațiilor făcute atât de SRI, cât și de alte „instituții” abilitate. Niciun alt post TV și nicio publicație nu a reluat această dezmințire oficială.
În 2006, Gabriel Andreescu a dezvăluit într-un editorial Ziua suma cheltuită de autorități în acțiunile împotriva MISA până la momentul respectiv, estimată de el la 2 milioane de euro. Știrea nu a fost comentată sau menționată ulterior de niciun jurnalist.
Un raport independent asupra justiției din România elaborat în anul 2006 de asociația independentă Societatea pentru justiție (SoJust) examinează și cazul MISA și semnalizează pertinent abuzurile autorităților la perchezițiile din 2004. Raportul a fost comentat de presă, ignorând însă referirile la cazul MISA.
La conferința OSCE de la Varșovia din luna octombrie 2007 au existat cinci interpelări diferite la adresa autorităților române, solicitând explicații despre încălcarea drepturilor cetățenești fundamentale în cazul MISA. Ziarele românești nu au scris nimic despre asta.
În timpul întâlnirii din luna iulie 2012 dintre liderul Comisiei Europene José Manuel Barroso și premierul român Victor Ponta, cu privire la îngrijorările UE față de situația din România, s-a dezbătut de asemenea cazul MISA, din moment ce acest caz prezintă serioase violări ale drepturilor omului, într-o țară membră a UE. Aflăm știrea dintr-un ziar danez, căci presa românească nu a scris nimic despre aceasta.
În 2012, în cadrul procesului lui Gregorian Bivolaru, au ieșit la iveală mandate de interceptare telefonică ilegale. Este vorba de mandate de urmărire date pentru a proba infracțiuni legate de punerea în pericol a siguranței naționale. Transcrierile convorbirilor telefonice au fost folosite ulterior pentru a proba infracțiunea de act sexual cu o minoră. Deși subiectul putea deveni o veritabilă bombă de presă, fiind vorba de mandate de interceptare ilegale și folosirea lor abuzivă, a fost ignorat în totalitate de presă.
Un studiu realizat de sociologul Carmen Mărcuș, publicat în Revista de Cercetări Sociale nr.3/1997, confirmă efectele benefice ale practicii yoga din cadrul Școlii de yoga MISA. Deși a fost pus în repetate rânduri la dispoziția presei, niciodată nu a fost pomenit în vreun articol.
Nu doar presa se face vinovată de trecerea sub tăcere a unor fapte. În 2004, trei istorici au publicat o carte despre Meditația Transcendentală – volumul a fost aclamat și intens mediatizat. Această carte trece în mod surprinzător sub tăcere faptul că Gregorian Bivolaru era considerat de către Securitate una dintre cele două persoane „cele mai periculoase” pentru regimul comunist în corelație cu acest dosar.
Patru ani mai târziu, Gabriel Andreescu publică un alt studiu care aduce noi detalii despre „afacerea meditației transcendentale”, pe baza unor documente din arhivele Securității. Acest studiu probează persecuția politică a lui Gregorian Bivolaru, pe baza unor documente din arhivele Securității. Cu excepția a două recenzii și a unui interviu într-o revistă culturală ieșeană, presa nu a scris despre acest volum extrem de interesant.

Această listă ar putea continua cu sute de alte exemple grăitoare.

Negarea evenimentelor

Oricât ar fi de greu de crezut, există și jurnaliști care au scris că la cursurile MISA nu se face yoga. Cu atât mai penibil cu cât zeci de mii de oameni au urmat aceste cursuri și le urmează chiar și în prezent. Dar cele mai edificatoare exemple de negare a faptelor sunt legate de evenimentele din 2004 și de abuzurile autorităților.

Deși perchezițiile violente din martie 2004 au fost prezentate pe toate posturile TV, autoritățile au negat ulterior că acestea s-ar fi desfășurat în mod violent.
Un caz șocant, dar și ridicol este un articol publicat de Gardianul în august 2005, care afirmă că Gregorian Bivolaru nu a primit azil politic în Suedia. Articolul a apărut în timp ce procesul era în derulare, deci el poate fi interpretat nu doar ca o negare a evenimentelor, ci ca o minciună sfruntată.
Nu atât presa, cât autoritățile dețin însă recordul în acest domeniu. Exemplul cel mai elocvent este raportul CSM din 2006, care neagă toate abuzurile de la perchezițiile din 2004 și dă explicații absolut hilare pentru tot ceea ce s-a petrecut atunci: nu este adevărat că s-au comis ilegalități la percheziții, nu este adevărat că procurorii au dat imagini presei, nu este adevărat ca au fost furate bunuri personale, nu este adevărat că s-a folosit nejustificat forța, yoghinii au înscenat abuzurile autorităților realizând un film de amatori etc. etc.
Un exemplu mai recent: în 2012, doi yoghini din Germania au câștigat un proces de calomnie intentat unei persoane care este foarte activă în a denigra MISA pe forumurile de internet, dar și în presă (numele acestei persoane care a fost condamnată pentru calomnie este Cecilia Tiz). Presa românească nu a preluat informația, oferită printr-un comunicat, dar în schimb unele publicații au scris că „nu este adevărat că Cecilia Tiz a fost condamnată pentru calomnie”, ceea ce a fost de-a dreptul ridicol în contextul în care nu au publicat știrea inițială.

Inversarea faptelor

Se referă la prezentarea faptelor… exact pe dos. Exemple avem nenumărate, în campania anti-MISA.

Cel mai mare expert din Europa în materie de secte, Karl-Eric Nylund, a constatat în urma unui studiu că MISA nu este o sectă. Raportul nu doar că a fost ignorat în totalitate de presa din România, dar în continuare, cu obstinație, MISA este numită în mod deopotrivă impropriu, dar și nedrept și insultător, sectă.
În 1994, Gregorian Bivolaru a fost agresat în camera sa de hotel de la Costinești de niște body-guarzi de la discoteca Vox Maris. Ziarele au scris că yoghinii au sărit la bătaie din senin și au lovit mai multe persoane.
În 1995, la sugestia lui Gregorian Bivolaru, doi medici de la cursurile de yoga au constituit un grup în cadrul căruia urmăreau să ajute 10 copii bolnavi de SIDA prin intermediul unor tratamente naturiste. În mod șocant, au existat articole de presă care afirmau exact opusul, și anume că în ashram-urile MISA s-ar afla copii care au fost intenționat infectați cu SIDA.
 În februarie 1995, Gregorian Bivolaru a fost victima unui atentat, confirmat de o expertiză oficială a pompierilor militari. Explozia de proporții (datorată tăierii conductei de gaz) a distrus aproape complet apartamentul lui Gregorian Bivolaru – acesta nu era, din fericire, acasă. Deși s-a confirmat faptul că explozia a fost declanșată de o mână criminală și cel vizat era Gregorian Bivolaru, Evenimentul zilei titrează: „Yoghinul Gregorian Bivolaru a avariat grav imobilul în care locuia”.
Gregorian Bivolaru în particular, dar și ceilalți instructori de yoga, au combătut întotdeauna satanismul și au avertizat asupra pericolelor acestuia. Există însă o mulțime de articole care asociază MISA cu satanismul și spun că la cursurile de yoga s-ar practica satanismul.
Generalul Costică Voicu, destituit în 1996 de la șefia IGP, a făcut într-o emisiune la TVR2 niște declarații surprinzătoare. Întrebat dacă nu cumva lipsa de eficiență a poliției în combaterea „fenomenului MISA” ar fi fost motivul destituirii sale, având în vedere numărul mare de reclamații existente împotriva yoghinilor din partea unor „părinți disperați” că și- au pierdut copiii, Costică Voicu exclamă exasperat: „Care copii, domnule, că sunt oameni de peste 40 de ani!” Presa nu a comentat, evident, dar ulterior a scris că, la polul opus, „generalul Costică Voicu a prevenit Parlamentul despre amploarea «fenomenului Bivolaru»”.
Am pomenit anterior de raportul CSM din 2006. De exemplu, acesta nu doar că neagă că autoritățile ar fi furnizat informații presei, ci inversează faptele, cum că yoghinii ar fi dat informațiile presei (informații compromițătoare pentru ei înșiși!).

(citiți aici partea a doua)