Primul teoretician al dezinformării, un anti-erou

Teoreticienii dezinformării sunt
 de acord în a-l considera pe Sun Tzu, 
un general chinez care a trăit în secolul
 5 î.Hr. și a scris tratatul intitulat „Arta războiului”, un fel de „părinte” al dezinformării, și aceasta în ciuda faptului
 că istoria abundă de exemple anterioare 
(la o analiză atentă, chiar și mitologicul
 cal troian a fost o operațiune reușită de dezinformare). Oricum, cert este că în
 tratatul lui Sun Tzu apare scris explicit 
că „războiul este înșelăciune” și, prin
 urmare, „arta” războiului se referă de 
fapt la priceperea de a înșela (remarcați
 folosirea de-a dreptul improprie a cuvântului „artă”).

Un general abil, în viziunea lui Sun Tzu, este acela care poate să câștige cele mai importante victorii, victoriile în care își înfrânge inamicul fără luptă și cucerește țara adversă intactă (fără ca ceva să fie distrus). Și atunci cum va proceda acest general? Va folosi în loc de lupta efectivă o luptă mult mai mârșavă bazată pe înșelătorie, spionaj, diversiune, subversiune etc. Sun Tzu enunță, printre altele, necesitatea de a avea spioni și face o veritabilă teorie a spionajului. O modalitate foarte eficientă propusă de el este intoxicarea inamicului cu informații false. Altfel spus, dezinformare în toată regula. „Arta războiului” nu aduce deloc în discuție vitejia, curajul sau eroismul, decât poate în treacăt. Cam atât despre eroi.

Dezinformarea a devenit de-a lungul timpurilor o metodă de luptă „acreditată” care dispune de teoreticieni, metode, experți și, mai ales, resurse. Ea nu este însă folosită numai pentru a distruge o țară sau o națiune: inamicul acestei metode de luptă poate fi identificat într-un grup sau într-o singură persoană. Eficiența dezinformării este dincolo de dubiu sau îndoială, iar nenumărate exemple istorice o atestă din plin. Ea este folosită astăzi în diferite forme și scopuri, inclusiv ca diversiune.