
Comunicat de presă cu privire la documentarul „Twisted Yoga”
3 April 2026Drept la replică la articolul cu titlul „Un documentar despre abuzurile lui Gregorian Bivolaru este pe Apple TV+. ‚Imagini cu pionieri care fac yoga nu au mai apărut în forma finală’, spune documentaristul român al filmului”
Hotnews preia tendențios acuzații neverificate dintr-un documentar care denaturează adevărul, reabilitează fosta Securitate și manipulează abil publicul către o concluzie prestabilită, deși în mod paradoxal pretinde că demască „manipularea” care ar avea loc într-o școală de yoga
Articolul publicat în data de 25 aprilie 2026 și semna de Gruia Dragomir ridică serioase probleme de deontologie jurnalistică, de echilibru și de respect față de adevăr. În locul unei informări corecte, cititorilor li se oferă o narațiune prestabilită, construită pe prejudecăți, pe selecția unilaterală a informațiilor și pe demonizarea unei întregi comunități spirituale.
În primul rând, autorul transformă un documentar comercial de tip true-crime într-o așa-zisă sursă incontestabilă de adevăr, fără a păstra distanța critică necesară. Un produs audiovizual construit pentru impact emoțional și audiență nu poate substitui investigația jurnalistică riguroasă, documentarea juridică sau analiza factuală. Totuși, articolul preia aproape integral concluziile filmului, bazate și ele pe amestecul dintre fapte, opinii și speculații, și le prezintă drept realitate certă.
Rezultatul nu este o analiză jurnalistică echilibrată, ci un rechizitoriu construit prin preluarea unei narațiuni. Autorul articolului nici nu cunoaște istorie, nici nu a făcut un minim efort de documentare; doar a amestecat – nu foarte coerent – propria imaginație cu fraze luate de-a gata și cu calomnii și dezinformări perpetuate în mass media de-a lungul anilor, fără vreo dovadă care să le susțină.
În al doilea rând, sunt confundate acuzațiile cu vinovăția dovedită. Gregorian Bivolaru se află închis în Franța, dar până în acest moment nu a fost trimis în judecată, dosarul fiind încă în faza de instrucție (urmărire penală). Cu toate acestea, autorul construiește narațiunea ca și cum vinovăția ar fi deja stabilită, folosind expresii categorice precum „organizație criminală”, „rețea de exploatare”, „lider de rețea criminală transfrontalieră”, „profil apropiat de tipologia liderului de rețea criminală”, „răul a fost oprit”, formulări care induc publicului ideea unei condamnări deja pronunțate. Această abordare încalcă principiul prezumției de nevinovăție și standardele minime ale unui jurnalism responsabil.
Subliniem că Gregorian Bivolaru este închis de 2 ani și 5 luni fără să fi fost trimis în judecată, ceea ce în sine reprezintă un abuz, o încălcare a drepturilor omului. Franța a fost deja condamnată la CEDO în mod repetat pentru încălcarea art. 5 § 3 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, care prevede că „Orice persoană arestată sau deținută… trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege… și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.”
În al treilea rând, articolul ignoră complet informațiile disponibile în spațiul public care nu susțin concluziile prestabilite, informații care au fost de altfel ignorate și de producătorii documentarului, Lightbox Media Ltd, deși se consideră o companie „cunoscută pentru profesionalism, seriozitatea investigațiilor și integritate jurnalistică” (după cum afirmă într-o scrisoare trimisă către Biroul de presă MISA). Autorul include doar elemente care întăresc narațiunea negativă: acuzații penale, mărturii incriminatoare, referiri la acuzații vechi, ineficiența instituțiilor, presupusă exploatare sexuală. Lipsesc complet explicațiile juridice privind azilul acordat în Suedia, controversele privind acuzațiile anterioare din România, opinii ale unor susținători și membri – foști sau actuali – cu experiențe diferite, criticile aduse de mediul academic presei occidentale obsedate de „pericolul sectar”. Lipsa deliberată a oricărei perspective alternative transformă textul într-un material militant, nu jurnalistic.
Afirmația tendențioasă și descalificantă că Gregorian Bivolaru și-ar fi folosit „biografia de marginal persecutat” drept „capital simbolic” după căderea comunismului denotă nu doar ignoranță, ci și multă rea-voință. După cum am semnalat și producătorilor documentarului, cercetătorul Gabriel Andreescu, un cunoscut dizident anticomunist și activist pentru drepturile omului care a studiat sute de dosare din arhivele fostei Securități, a documentat pe larg persecuțiile suferite de Gregorian Bivolaru în perioada comunistă și ulterior în anii ’90, publicând două cărți pe acest subiect: Reprimarea mișcării yoga în anii ’80 (Ed. Polirom, 2008) și MISA. Radiografia unei represiuni (Ed. Polirom, 2013). De asemenea, Tribunalul București a emis sentința civilă 1271/1.07.2011 care constată caracterul politic al celor două condamnări ale lui Gregorian Bivolaru din perioada comunistă și al internării forțate la Poiana Mare în 1989.
„Investigația” jurnalistei Andreea Pocotilă pentru documentar a ignorat complet aceste surse a căror credibilitate este incontestabilă, favorizând însă propaganda comunistă (dosarele fostei Securități). A invoca note și suspiciuni produse de aparatul represiv comunist drept „probe morale” este o gravă abatere de la onestitatea intelectuală.
Cu privire la condamnarea lui Gregorian Bivolaru în 2013 pentru un presupus act sexual cu o minoră, reamintim ceva ce presa omite cu obstinație: Gregorian Bivolaru a fost inițial achitat atât pe fond, cât și în apel, dar ulterior ÎCCJ a casat aceste hotărâri și l-a condamnat fără să îl audieze o singură dată, în ciuda faptului că așa-zisa victimă, Mădălina Dumitru, a afirmat pe tot parcursul procesului și susține și astăzi (inclusiv în cartea „Zborul frânt”, publicată în 2024) că nu a fost victima lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor care i-au smuls sub presiune o declarație incriminatoare.
Suedia i-a acordat azil politic lui Gregorian Bivolaru în 2005 nu pentru că acesta s-ar fi „prezentat drept victimă a persecuției politice” – insinuarea autorului că Gregorian Bivolaru ar fi dus de nas Curtea Supremă suedeză este chiar hilară –, ci pentru că acolo s-a desfășurat un proces adevărat, s-au audiat martori, a fost audiată inclusiv Mădălina Dumitru, iar instanța a ajuns la concluzia că într-adevăr Gregorian Bivolaru nu poate avea un proces corect în România.
O minimă documentare i-ar fi permis autorului să afle nu doar informațiile de mai sus, ci și faptul că acuzațiile din Franța sunt foarte similare cu cele care li s-au adus anterior în România lui Gregorian Bivolaru și altor 20 de practicanți yoga, care au fost toți achitați definitiv în 2021, după 17 (!) ani de proces și două cicluri procesuale.
În al patrulea rând, mărturiile subiective și uneori contradictorii din documentar sunt tratate ca probe absolute. Articolul se bazează în mare măsură, la fel ca documentarul, pe relatările unor presupuse victime și pe dramatizarea acestora, folosind exprimări precum „confuzie”, „durere”, „traumă groaznică”, „coerciție psihologică”, „mecanisme clasice de control și exploatare”. Nu se explică dacă aceste declarații au fost verificate independent, coroborate juridic sau contestate. Nu apare nicio nuanță privind posibilitatea influenței retrospective, contradicții între martori sau poziția celor acuzați. Autorul transformă mărturiile într-o probă definitivă, ceea ce reprezintă o gravă abatere de la rigoarea jurnalistică.
În realitate, documentarul Twisted Yoga nu „spune povestea prin ochii victimelor”, ci a ales că prezinte DOAR poveștile câtorva persoane dintre zecile de mii care sunt sau au fost cursanți ai școlilor afiliate Federației Atman, fără să prezinte nicio singură opinie contrară, măcar pentru a salva aparențele. Nu este vorba de o investigație, ci de o narațiune construită tendențios, dar abil, cu muzică dramatică, simplificări caricaturale, omisiuni convenabile, acuzații repetate ce creează impresia de dovezi irefutabile, concepte mai puțin înțelese – și potențial șocante – scoase din contextul spiritual, o narațiune care conduce inevitabil către concluzia prestabilită.
Articolul menționează „mărturii directe și asumate”, dar ignoră mărturiile la fel de directe și asumate ale persoanelor așa-zis „eliberate” de poliția franceză în timpul raidurilor brutale din 28 noiembrie 2023. Toate aceste persoane, femei și bărbați, fără excepție, au declarat poliției că se aflau acolo de bunăvoie, că nu au fost abuzate sau traficate în niciun fel, nu au depus vreo plângere împotriva lui Gregorian Bivolaru și nu s-au considerat victime ale acestuia, ci ale brutalității jandarmilor francezi. Nicio mărturie a acestor persoane nu a fost menționată în documentar sau în articol, deși ele există inclusiv în spațiul public. Este uimitor cum niciun jurnalist nu s-a preocupat de soarta lor de peste doi ani, deși tocmai „eliberarea” acestor persoane a fost scopul declarat al raidurilor poliției franceze.
Lipsa de logică și contradicțiile afirmațiilor „victimelor” intervievate în documentar îi scapă și ele autorului. Pe de o parte aceste persoane afirmă că știau că „în tantra inițierea sexuală [n.b. de fapt erotică] era o practică obișnuită” – și chiar au mărturisit că și-au dorit-o, ca ulterior să pretindă că ar fi fost manipulate să facă ceva ce nu-și doreau.
Una dintre „victimele” intervievate în documentar și menționate în articol este Agnes Arabela Marques, de origine română, care face „dezvăluiri” aparent șocante cu privire la Gregorian Bivolaru. Nici în documentar, nici în articol nu se menționează că afirmațiile lui Agnes au fost deja infirmate de instanțele române și că o mare parte din „celebritatea” lui Agnes în Portugalia se bazează pe specularea acestei povești. Poveste care, dacă ar fi fost reală, ar fi fost susținută în instanță – unde de altfel Agnes nu s-a prezentat, în mod bizar, și nu în tabloide, care preiau de 20 de ani aceleași povești descrise mereu drept „dezvăluiri zguduitoare”.
Nu în ultimul rând, autorul insultă și stigmatizează o comunitate spirituală vastă și diversă, reducând-o la clișee precum „cult”, „pseudo-spiritualitate”, „rețea”, „fenomen periculos”, „obediență” sau „mecanisme de control”, cu atât mai mult cu cât acesta nu a făcut nici măcar o tentativă de a contacta aceste persoane pentru a se convinge cât de „periculoase” sunt. Astfel de generalizări grosiere sunt inacceptabile nu doar pentru un jurnalist, ci pentru orice om de bun simț.
Iar generalizările nefondate despre România („stat eșuat”, „corupție pe toate planurile”, „incapacitate sistemică”) nici nu au legătură cu conținutul documentarului, nici nu sunt susținute prin date sau analize, ci sunt concluzii retorice, construite pentru impact emoțional și pentru a asocia imaginea lui Gregorian Bivolaru cu alte nemulțumiri ale publicului, consolidând astfel imaginea negativă.
În concluzie, din articol lipsesc în mod evident verificarea independentă, pluralitatea surselor, prezumția de nevinovăție, delimitarea dintre fapt și opinie, ceea ce îl face o reproducere partizană a unei narațiuni deja construite, și nu un material jurnalistic riguros. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât majoritatea cititorilor nu au acces la Apple TV, pentru a trage astfel propriile concluzii, ci vor prelua concluziile tendențioase și subiective ale articolului.
Solicităm respectarea dreptului la replică și reamintim că presa are obligația de a verifica informațiile, de a separa faptele de opinii, de a respecta prezumția de nevinovăție și de a evita discursul stigmatizant la adresa unor persoane sau comunități. Cititorii merită informație corectă, nu scenarii ideologice ambalate în jurnalism. Vă putem pune oricând la dispoziție documente care să ateste afirmațiile noastre și vă stăm la dispoziție pentru mai multe informații.
Biroul de presă MISA
27 aprilie 2026

