Fantoma revizionismului: Reexaminarea cazului Școlii de Yoga din Buenos Aires (BAYS) din 2000. 3. Când dreptatea este judecată din nou

de Massimo Introvigne

Citiți prima și a doua parte a acestui articol

În urma unui conflict financiar cu școala, femeia care a infirmat acuzațiile în cazul BAYS din 2000 susține acum că acestea erau adevărate. Putem să o credem?

În ultima parte a acestei serii ne confruntăm cu o realitate tulburătoare: trecutul nu mai este un loc sigur. Achitarea din 2000 a Școlii de Yoga din Buenos Aires (BAYS), considerată cândva o chestiune definitivă atât din punct de vedere juridic, cât și faptic, este acum din nou supusă dezbaterii – nu doar în instanță, ci și în fața opiniei publice. La acest val revizionist ia parte o figură familiară: V.L., a cărei mărturie a contribuit odată la demontarea acuzațiilor împotriva BAYS și care acum, după mai bine de două decenii, și-a schimbat povestea.

Cazul BAYS – Acoperirea mediatică senzațională a noilor „dezvăluiri” despre V.L.

Această schimbare nu este doar personală. Este simptomatică pentru o tendință mai largă – una în care minoritățile spirituale sunt vizate prin interpretări extinse ale legilor privind traficul de persoane și în care actori ideologici caută să criminalizeze diferența sub pretextul protecției. Fantomele trecutului s-au întors, nu pentru a-i bântui pe vinovați, ci pentru a-i tulbura pe cei nevinovați.

După cum am arătat în articolul anterior, V.L. a fost un martor cheie în cazul din 2000. Mărturia ei, susținută de evaluări psihologice și rapoarte medico-legale, a prezentat imaginea unei tinere care a fugit dintr-un cămin violent, și nu a unei victime a exploatării spirituale. Ea a negat orice abuz sexual sau financiar în cadrul BAYS, iar experții au afirmat că sănătatea ei psihică s-a îmbunătățit semnificativ după ce s-a alăturat școlii. Povestea ei era coerentă, coroborată și convingătoare.

În 2025, această poveste s-a schimbat. În urma unei dispute financiare cu BAYS privind o presupusă datorie salarială, V.L. s-a alăturat noului proces împotriva organizației. Acum susține că a fost abuzată sexual și financiar și că declarațiile activistului anti-secte Pablo Salum, pe care le respinsese anterior ca fiind fantezii, au fost mereu corecte.

Această răzgândire ridică serioase semne de întrebare. Timp de 25 de ani, V.L. a negat că ar fi fost victimă și a apărat școala. Noua sa mărturie contrazice propriile declarații anterioare și concluziile mai multor psihologi și ale unui judecător care i-au examinat cu mare atenție cazul. Deși starea sa actuală, marcată de lupta cu alcoolismul, merită empatie, ea impune și prudență. Miza este prea mare pentru a accepta o schimbare atât de dramatică fără o analiză atentă.

María Lourdes Molina

Povestea revizionistă a lui V.L. este susținută în mass-media de María Lourdes Molina, o figură a cărei implicare în cazul inițial a fost oricum, numai neutră nu. Așa cum am menționat în articolul anterior, Molina, afiliată grupului anti-secte SPES, a participat la o „intervenție familială” eșuată (de fapt, o deprogramare) în anii 1990, cu scopul de a o îndepărta pe V.L. din BAYS.

Într-un interviu recent, Molina a afirmat că nu crede în deprogramare. Cu toate acestea, acțiunile sale din anii 1990 — documentate în dosarele curții — sugerează contrariul. Deprogramarea, o practică ce implică îndepărtarea forțată a persoanelor din grupurile spirituale și supunerea lor la o „de-conversie” ideologică, a fost condamnată pe scară largă ca fiind lipsită de etică și coercitivă. Instanțele din Statele Unite și din Uniunea Europeană au declarat această practică drept ilegală. Implicarea Maríei Lourdes Molina în propagarea povestirii revizioniste a lui V.L. sugerează nu o reevaluare neutră, ci continuarea unei campanii ideologice – una care a eșuat în 2000 și care este acum reambalată în limbajul traficului de persoane.

Fratele vitreg al lui V.L., M.P.S., vorbește și el cu mass-media, susținând versiunea revizionistă și negând că relația dintre femeie și tatăl ei vitreg era abuzivă și toxică. Așa cum am văzut în articolul anterior, mărturia sa în cazul decis în 2000 a fost diferită. La acea vreme, M.P.S. era deja ostil față de școală și nu avea niciun motiv să ofere argumente în apărarea acesteia.

Cazul actual împotriva BAYS se bazează pe o argumentație anti-secte binecunoscută: acuzații de exploatare sexuală, manipulare psihologică și trafic de persoane.

Hotărârea din 2000 a judecătorului Corvalán de la Colina a examinat tocmai aceste acuzații. El nu a găsit dovezi de persuasiune coercitivă, nici semne de servitute psihologică și nici mărturii credibile de abuz sexual. Redeschiderea unui caz care, în esență, este același după mai bine de douăzeci de ani nu constituie justiție; este recurs.

Maria Vardé și articolul său recent din „The Journal of CESNUR”.

Ceea ce s-a schimbat nu sunt faptele, ci interpretarea lor. Conceptul de „trafic de persoane” a fost extins în Argentina (și nu numai) pentru a include o gamă largă de comportamente — unele periculos de vagi. Așa cum susține María Vardé într-un articol recent pentru „The Journal of CESNUR”, această extindere riscă să incrimineze afilierea spirituală și participarea financiară în cadrul mișcărilor religioase minoritare.

Această tendință este deosebit de îngrijorătoare în cazul BAYS. Școala a fost de mult timp ținta unor actori ideologici care confundă convingerile neconvenționale cu intențiile criminale. Noul caz, bazându-se pe mărturii reciclate și teorii discreditate, amenință să anuleze zeci de ani de claritate juridică.

Rolul mass-mediei în acest val revizionist nu poate fi ignorat. Un articol care relatează „întoarcerea acasă” a lui V.L. o face pe un ton triumfalist, de parcă schimbarea ei de poziție ar valida acuzațiile inițiale. Articolul nu menționează evaluările psihologice ample care i-au confirmat cândva competența mentală, nici rapoartele medico-legale care nu au găsit semne de patologie. Omite faptul că ea a rămas la BAYS de bunăvoie timp de zeci de ani, mult după ce alții plecaseră, și că a negat în mod constant că ar fi fost o victimă.

Această prezentare selectivă a faptelor nu este jurnalism; este propagandă. Ea încearcă să rescrie istoria ștergând faptele incomode și punând în valoare narațiunile ideologice. Tratează trauma ca pe un instrument retoric, nu ca pe o realitate clinică. Și face aceasta în detrimentul adevărului.

Încercarea de a reinterpreta povestea lui V.L. nu este doar o tragedie personală, ci un act politic. Ea reflectă un efort mai amplu de a folosi limbajul traficului și al abuzului pentru a viza minoritățile spirituale. Exploatează persoanele vulnerabile pentru a promova agende ideologice. De asemenea, subminează principiile dreptății pe care hotărârea din 2000 a urmărit să le apere.

Evident, nu susțin că BAYS ar trebui să fie în afara controlului – nicio organizație nu este. Dar controlul trebuie să se bazeze pe dovezi, nu pe emoții; pe fapte, nu pe frică. Cazul din 2000 a fost unul dintre cele mai amănunțit analizate din istoria juridică a Argentinei. A-l reexamina acum, fără dovezi noi și convingătoare, înseamnă de fapt a judeca justiția însăși.

Odată cu încheierea acestei serii, un adevăr rămâne clar: Școala de Yoga din Buenos Aires a fost achitată în 2000 nu din cauza presiunii, ideologiei sau sentimentelor – ci pentru că dovezile nu susțineau acuzațiile. Această hotărâre, pronunțată de un judecător cu vastă experiență, merită să fie amintită și respectată.

Cazul actual, construit pe revizionism și fervoare ideologică, amenință să distrugă acea moștenire. El transformă trauma în armă, distorsionează memoria și criminalizează diferența. Nu este o căutare a dreptății, ci o repetare a erorii. Judecătorii care vor decide în cel de-al doilea caz BAYS ar face bine să reziste fantomelor revizionismului, să apere integritatea trecutului și să-și amintească faptul că dreptatea, odată ce a fost făcută, nu este o simplă sugestie. Este un fundament.

Articolul original în limba engleză este disponibil pe site-ul bitterwinter.org. Intertitlurile din traducerea în limba română aparțin editorului.

*****

Despre autor

Massimo Introvigne (născut pe 14 iunie 1955 la Roma) este un sociolog italian al religiilor. Este fondatorul și directorul general al Centrului pentru Studii privind Noile Religii (CESNUR), o rețea internațională de cercetători care studiază noile mișcări religioase. Introvigne este autorul a aproximativ 70 de cărți și a peste 100 de articole în domeniul sociologiei religiilor. A fost principalul autor al Enciclopediei religiilor din Italia (Enciclopedia delle religioni in Italia). Este membru al consiliului editorial al Interdisciplinary Journal of Research on Religion și al consiliului executiv al Nova Religio de la University of California Press. În perioada 5 ianuarie – 31 decembrie 2011, a fost „Reprezentant pentru combaterea rasismului, xenofobiei și discriminării, cu accent pe discriminarea împotriva creștinilor și a membrilor altor religii” al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Din 2012 până în 2015 a fost președinte al Observatorului libertății religioase, instituit de Ministerul italian al Afacerilor Externe pentru a monitoriza problemele de libertate religioasă la nivel mondial.