M-am liniştit brusc şi foarte umilă am rostit interior: „Doamne, Tu m-ai adus aici, facă-se Voia Ta.” Am simţit atunci o stare foarte puternică de pace, de iubire de DUMNEZEU, de resorbţie.
Multă lume îşi imaginează că îngerii sunt copilaşi mici şi bucălaţi. Poate că unii sunt, dar eu îi simt altfel. Pentru mine îngerii sunt nişte fiinţe de lumină măreţe, pline de Graţia, Gloria şi Voinţa lui Dumnezeu.
Am deschis ochii şi am văzut în faţa mea un bărbat tânăr de o frumuseţe angelică. Avea părul blonduţ uşor ondulat până la umeri. Purta veşminte luminoase prea subţiri pentru gerul de afară.
Am regăsit apropierea şi dialogurile, bunătatea şi sinceritatea şi la colegii de la Timişoara unde, invitat de iubita mea, am participat la primul meu Revelion yoghin.
Am ajuns după aceea pe o planetă unde am văzut o construcţie imensă de formă ovală de dimensiunea unui oraş întreg sau poate a mai multor oraşe, nu pot aprecia.
Iubirea ce o simţeam mă copleşea, eram fericită, zburam toată ziua plină de energie, mă simţeam fermecătoare, fascinantă, misterioasă, puternică, invincibilă.
Bucuria, fericirea, beatitudinea erau atât de mari încât mă cutremurau până în adâncul fiinţei și stare de sacralitate extraordinară m-a invadat atunci, un fel de „mysterium tremendum”, cum spunea Jung.
Punctul culminant al meditaţiilor pe care le realizam atunci a fost o viziune care mi-a marcat complet viaţa: la un moment dat, acea prezenţă sfântă pe care o simţeam a făcut ca întreaga mea fiinţă să se cutremure.
Aş vrea să relatez despre o experienţă uluitor de frumoasă pe care am trăit-o în cursul ultimei iniţieri primite, în mantra Marii Puteri Cosmice Matangi.
În octombrie 2001 m-am hotărât să efectuez un tapas de adorare a Marilor Puteri Cosmice, cu o durată de zece luni, astfel încât fiecăreia să îi consacru câte o lună de practică spirituală.