Grația lui Matangi se transmite de-a lungul existențelor

Sunt cursantă în anul 11 în cadrul Școlii de yoga MISA şi aş vrea să relatez despre o experienţă uluitor de frumoasă pe care am trăit-o în cursul ultimei iniţieri primite, în mantra Marii Puteri Cosmice Matangi.

Aşteptam această iniţiere de multe, multe săptămâni. Deoarece pe parcursul lecţiilor despre ea mă mutasem în altă ţara a trebuit să recuperez lecţii. Apoi primirea mantra-ei a mai întârziat cu aproape o lună după terminarea acestora datorită unor conjuncturi locale. Deşi îmi doream să primesc mantra ei, acest fapt totuşi nu m-a neliniştit deloc, ci observam cu uimire cum crea în mine o legătură şi o credinţă neaşteptat de frumoasă, fiind mereu convinsă că Matangi va veni exact la momentul potrivit. Am observat cum în mine în decursul aceastei aşteptări s-au amplificat frumoase calităţi, precum credinţa, aspiraţia, dorul de Divin, liniştea bunului simţ, pacea umilinţei, candoarea de copil, abandonul în faţă voinţei Divine.

În acea seară, momentul mult aşteptat sosise şi instructorul meu mi-a spus că facem consacrarea către Dumnezeu Tatăl pentru această iniţiere. Am făcut întocmai şi am primit un răspuns clar şi cursiv al acestei intenţii exprimate. Apoi răspunsul s-a continuat cu o altă nuanţă, care pentru mine a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de emoţionantă. Am auzit o voce în fiinţă mea care îmi spune „Uite, draga mea, tu deja ştii această mantră şi aici este şi momentul când ai primit-o prima dată.” Aveam sentimentul că îmi vorbise Dumnezeu şi era să leşin.

În acelaşi timp cu cele auzite am intrat într-o filă din trecut, mi se revela un moment dintr-o altă viaţă, cu aceeaşi uşurinţă cu care ne apare orice amintire din trecut, doar că acum trecutul trecea mult peste ce pot eu să îmi aduc aminte în mod curent. M-am văzut în acel moment, cum eram eu, o fetiţă de 8-9 ani, într-un sat din India. Eram desculţă şi purtam o rochițică subţire de vară, aveam părul negru, căzut pe umeri.  Cum mă aflam pe strada noastră de sat cu pământ uscat şi praf a apărut un domn înalt,  frumos îmbrăcat şi mi-a spus: „Eu sunt un pandit. Viaţa ta se va transforma de acum înainte”. Vorbea foarte clar, rar … s-a aplecat apoi spre mine şi mi-a mai spus ceva… acel ceva ma făcut să „înţeleg” spontan foarte mult. Am plecat urmându-l şi pentru restul acelei vieţi eu i-am fost devotată lui Matangi, meditând adesea ore în şir şi rămânând într-o comuniune exemplară cu ea.

Meditaţia care a urmat apoi, exemplificarea din această viaţă a purtat profund amprenta a ceea ce acum se retrezise în mine: o comuniune adâncă şi profundă cu această Mare Putere Cosmică, divina Matangi.

Trebuie să fac o mărturisire care este elocventă, şi anume că eu, cea de acum, din această viaţă, nu cunoşteam la momentul acelei viziuni semnificaţia cuvântului pandit. Nu ştiam ce înseamnă. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să caut cu emoţie ce înseamnă cuvântul pandit în dicţionar, deoarece intuitiv îl simţeam ca fiind o cheie pentru mine. Pandit este un titlu dat savanţilor, învăţaţilor etc. brahmani din India.

Făcând meditaţii zilnice, am mai trăit şi alte revelaţii, dar ce mă marchează în acest proces foarte profund este capacitatea de asimilare şi continuare a evoluţiei prin graţia lui Matangi. Astfel, prin faptul că în mine s-au trezit calităţile de atunci, îmi este acum foarte uşor să reevoc şi să manifest stările exemplare ale fiinţei care eu eram atunci.

Una din trăsăturile frapante prin comparaţie cu mine – cea de acum – este că atunci mintea mea nu avea niciun fel de îndoieli. De fapt în întreaga comunitate îndoiala nu era ceva des întâlnit. Aveam mai multe certitudini decât întrebări. Iubeam spontan, cu bunătate dezinvoltă şi o caldă empatie. Eram tăcută (acum am un caracter mult extrovertit), profundă, obiectivă şi devotată. Aveam o aspiraţie spirituală neîntinată de ezitări sau preocupări mondene. Viaţa acum pare inutil aglomerată de neînsemnate şi futile preocupări care ne răpesc timpul şi nu ne hrănesc cu nimic sufletul. Atunci drumul spiritual nu era atât de „congestionat” exterior sau „zgomotos” interior din acest punct de vedere. Simt cum această realitate a unei vieţi dedicate cu simplitate şi devotament spiritualităţii mă ancorează profund în esenţe.

Prin cele trăite simt, cu bucurie neîntinată, cum viaţa noastră se poate transforma în bine în orice secundă. Lui Dumnezeu îi este mereu cu putinţă aceasta şi acest fapt ar trebui să fie pentru noi, oamenii, speranţa devenită certitudinea noastră cea de toate zilele.

Îţi mulţumesc din suflet, Dumnezeu Tată, pentru acest minunat dar, îţi multumesc din suflet, Mare Putere Cosmică Matangi, pentru această bucurie a regăsirii pe care o trezeşti neîncetat în mine cu fiecare meditaţie şi îţi mulţumesc din suflet, dragul meu Ghid Spiritual, tu care prin tot ceea ce ne înveţi faci posibilă, aici şi acum, desăvârşirea noastră prin continuarea drumurilor spirituale începute, iată, încă din alte vieţi.

I.C., Anglia