O scurtă călătorie prin univers
28 June 2018Plângând de dorul lui Dumnezeu
6 July 2018Simţeam cum raze emanau din pieptul meu şi iradiau în jur
Sunt în anul întâi la cursul de yoga, și am participat la o meditaţie colectivă în care se urmărea dinamizarea lui anahata chakra, folosindu-se un fond muzical adecvat. Starea pe care am simţit-o a fost extraordinară.
La început, am perceput o linişte mentală greu de obţinut pentru mine în mod obişnuit. M-aş fi mulţumit doar cu atât, dar, chiar în acele clipe, am perceput o lumină caldă în jurul meu. Simţeam cum raze emanau din pieptul meu şi iradiau în jur, unde totul se expansiona şi era numai lumină. Inima mea parcă nu mai avea loc în piept. Eram atentă la muzică şi la tot ce simţeam. Totul era nou şi extraordinar şi îmi doream să nu se mai sfârşească. În zilele următoare, m-am simţit mai deschisă faţă de oamenii din jur, tandră cu cei apropiaţi, încrezătoare în mine.
Mă deschideam ca o floare pe care o ating razele Soarelui la răsărit. De atunci, de câte ori încep să lucrez pentru dinamizarea acestui centru, urmăresc să‑mi amintesc această stare de bucurie, aspiraţie şi iubire, pe care am simţit-o atunci învăluindu-mă.
Anonimă, Ploieşti