Ce (alte) grozăvii mai spune presa despre noi – episodul 2

(Citiți aici prima parte a acestui articol)

După cum v-am promis, continuăm trecerea în revistă a celor mai gogonate fapte pe care presa ni le atribuie, iar unii sau alții le înghit pe nemestecate. (Am aflat din surse sigure că baronul Münchhausen e pregătit deja să ia notițe). Istoria a dovedit de altfel, cu vârf și îndesat, realitatea afirmației unui dictator de tristă amintire: masele mari de oameni mai degrabă cred într-o minciună mare, decât în una mică. Corelând această observație cu faptul că o minciună repetată suficient de mult (și de tare) sfârșește prin a deveni „adevăr”, înțelegeți mai bine de ce mai nimeni nu vede că împăratul e în pielea goală atunci când mass-media pune tunurile pe MISA, oricât de absurde ar fi faptele care ni se atribuie.

Cum nu există articol anti-MISA fără sex, mai dezvoltăm puțin și în episodul de față acest subiect, se pare inepuizabil. O duduie de la una dintre „Antene”, nu contează care, că nu e mare diferență între ele, a afirmat de curând că la MISA se face sex pe morminte. Una la mână, la MISA nu se face sex. Diferența dintre sexualitatea brută și erotismul pur este clar stabilită, puteți afla mai multe aici, în plus cursanții MISA cunosc deja de mult timp beneficiile continenței erotice amoroase. Le putem pune la dispoziție jurnaliștilor interesați mult material de studiu, nu dezvoltăm aici ca să nu ne îndepărtăm de subiect. Întrebarea care ne frământă este totuși de unde ar putea presa să aibă astfel de „informații” (și în plus și verificate, cum cere Codul deontologic, pe care nimeni nu îl citește). Reporteri în cimitire clar nu au. Dacă, prin reducere la absurd, cineva, oricine, s-ar fi dedat la astfel de acțiuni în plină zi (greu de crezut totuși…), iar altcineva i-ar fi văzut, cum au dedus că erau de la MISA? Dacă cineva, oricine, s-ar fi dedat la astfel de acțiuni în plină noapte (și mai greu de crezut…), nu prea aveai cum să-i vezi, deci cum să ajungă la presă așa o „știre”? Să fi văzut vreun ignorant imaginea teribilă a Marii Puteri Macrocosmice Kali dansând pe un cadavru și, fără să înțeleagă simbolismul complex al acestei reprezentări tradiționale (ale cărei semnificații le găsiți aici), s-o fi gândit că descrie o tehnică yoghină predată la MISA și pusă în practică prin cimitire? (Apropo, știți bancul cu scheletul care vrea să sperie un bețiv rătăcit noaptea prin cimitir și îl întreabă ”Aveți un foc?”, iar bețivul se uită lung la el și îi răspunde „N-am, și nu mai fuma atât, nu vezi că ești slab ca un schelet?” Dacă nu-l știți, vi-l spunem noi.)

Bun, deci peste această afirmație trecem, că pierdem timpul vorbind despre ea. Este o aberație care te descalifică din start ca jurnalist. Tot în sfera obsesiilor sexuale ale presei (obsesii pe care, culmea, le proiectează asupra noastră, ca hoțul care strigă „hoții”), deja de ani buni ne acuză de prostituție. Cine le alimentează astfel de acuzații, mai exact? Printre alții, numita Agnes Arabela Marques (despre care am scris in extenso aici), o persoană de moralitate dubioasă, cu veleități de vedetă, faimoasă în Portugalia datorită scandalurilor în care a fost implicată, și nu talentului ei, care culmea a primit la un moment dat interdicție să intre în Japonia tocmai din cauza acuzațiilor de prostituție (la adresa ei, este clar, da?). Altă „martoră” mai credibilă n-au găsit? Se pare că nu, și dacă reînvie aceleași povești după 10 ani deducem că doar atâta au. Fractura de logică nu pare să-i deranjeze pe jurnaliști, atâta timp cât susnumita este telegenică, are antrenament la vorbitul în public și la pus poalele-n cap, și nu în ultimul rând susține narațiunea pe care presa a îmbrățișat-o. Nu ne despărțim de Arabela fără să cităm măcar două dintre elucubrațiile ei recente. „Ieșirea din MISA este adesea un proces dificil. Cei care fac acest lucru sunt judecați aspru.” V-ați prins? Ar fi fost – zice ea – „traficată” și „exploatată” de o „sectă”, din care a reușit să plece fără nicio problemă (deși dintr-o sectă adevărată, că sunt și din astea, ieși foarte greu și rămâi cu multe traume), singura dificultate fiind că a fost aspru judecată. Urmăriți logica de fier a presei. Faptul că „victimele” pe care poliția franceză le-a „eliberat” au fost scoase în cătușe (și lăsate în voia sorții pe stradă, când nu le-au mai fost de folos) nu revoltă pe nimeni. Dar Arabela a fost „aspru judecată”, stimați telespectatori, of și vai, nu-i așa că nenorociții merită să facă închisoare? Și a doua „perlă rară”: „Nu exista o vârstă minimă; ca mine, majoritatea erau minori.” Unde erau minori? Arătați-ne cu degetul, vă rugăm. Când forțele de ordine au luat cu asalt 18 case din București, n-au găsit niciun minor. Când filmau televiziunile prin tabere, puținii minori care mai treceau prin cadru erau cu mamele lor. La cursurile de yoga nu se primesc minori, decât dacă au consimțământul părinților, și oricum îi numeri pe degetele de la o mână. Există fotografii, există filmări, e plin internetul de materialele pe care le-au ridicat procurorii la percheziții și le-au făcut cadou presei. Chiar nu vedeți că sunt oameni în toată firea? S-a schimbat vârsta majoratului la 38 de ani și numai noi n-am aflat?

Conex cu prostituția, cam în același registru, găsim și acuzații de exploatare sexuală. Vom reveni pe acest subiect, că face să curgă multă cerneală, pentru moment ne oprim la o afirmație din presa ultimelor zile. Cele trei așa-zise „victime” care – din afirmațiile jurnaliștilor – se pare că sunt în centrul dosarului care se construiește acum în Franța declară în cor că „se simt mai în siguranță acum, că Gregorian Bivolaru este închis”. De unde deduci, pe cale de consecință, că până acum s-ar fi simțit amenințate. De cine, mai exact? Presa nu le întreabă și nu se întreabă dacă în toți acești ani a existat măcar o persoană care să fi avut de suferit din cauza mărturiilor mincinoase împotriva lui Gregorian Bivolaru sau împotriva altcuiva din MISA. În timp ce, pe de altă parte, abundă exemplele de cursanți MISA care au fost dați afară de la serviciu, dați afară din casă, amenințați de vecini sau chiar atacați pe stradă cu cuțitul pe motiv că „vă știu eu pe voi, ăștia de la MISA”.

Destul cu sexul, că mai sunt și alte subiecte. Pentru că am atins mai devreme sfera sepulcrală, ne-am amintit o altă gogoașă, pe care, culmea, opinia publică a înghițit-o cu totul. Cu mai mulți ani în urmă circula povestea, susținută de „mărturiile” vecinilor, că de la centrul administrativ al MISA numit în mod uzual „bibliotecă” (pentru că acolo chiar a existat o bibliotecă imensă cu cărți spirituale rare, până la descinderile barbare din 2004) a fost scos într-o noapte, pe ușa din spate (deși spațiul respectiv, aflat la parterul unui bloc, are intrare doar prin față…), un… cadavru! Învelit într-un covor sau în niște pături, nu mai știm exact detaliile, totuși vecinii cu raze X în privire au identificat foarte clar că e un cadavru! Bine, nu s-au gândit să sune la poliție, prea mare efortul, noroc cu presa că a venit să vâneze mizerii, altfel nici nu-și mai „aminteau” de macabra întâmplare. Să râzi, să plângi?… Mai bine să te detașezi, suntem în Kali Yuga [n.b epoca maximei decăderi spirituale], trăim în România, unde aproape totul este posibil, noroc că unii au memoria scurtă și neuroni puțini, așa că în ziua următoare atenția li se comută pe alte subiecte de scandal.

Refrenul preferat al presei la toate afirmațiile mai mult sau mai puțin fantasmagorice este că au „mărturii cutremurătoare” de la „victime” sau, după caz, „martori”, a se vedea vecinii de mai sus. Deci deducem că martorii, și nu dovezile, sunt elementul care validează afirmațiile jurnaliștilor. Acum venim și întrebăm: dar cei care depun mărturie despre șantajul făcut de presă, despre practicile lor de intimidare, despre șefii de redacție care cenzurează articolele sau care impun anumite concluzii prestabilite la „anchete” jurnalistice, martorii ăștia de ce ar fi mai puțin credibili decât Agnes Arabela cine-știe-cum-o-mai-cheamă-acum, sau Cecilia Tiz, sau domnișoarele cu nume false, care „se tem pentru viața lor”? Au de ce să se teamă, dar nu de cei de la MISA, ci de legea karmei, care încă de la facerea lumii este im-pla-ca-bi-lă, orice ai face. Mai devreme sau mai târziu, cine scoate sabia, de sabie va pieri. După faptă, și răsplată. Rău faci, rău găsești. Dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii. Cine seamănă vânt, culege furtună. Fiecare dintre aceste vorbe de duh, pe care nu noi le-am inventat, doar le-am preluat din Evanghelii și din folclorul românesc, nu sunt în fond decât expresii ale legii karmei – chiar dacă înțelepciunea populară nu a numit-o așa. Că de justiția umană mai scapi, dar de justiția imanentă, nu. Poți să-ți pui glugă în cap, să-ți schimbi numele, să-ți modifici vocea, de Dumnezeu nu poți să te ascunzi. (Dacă crezi că poți, sau dacă crezi că n-o să ai de-a face cu El că tu ești ateu, ai de pe acum toată compasiunea noastră.)

Deocamdată ne oprim aici, dar vă promitem că vom continua. Subiecte presa ne oferă, doar tastatura să mai reziste…

„Când povestea ajunse aici, Şeherezada văzu zorii zilei mijind şi, sfioasă, tăcu…”

(Citiți aici continuarea acestui articol)