Franța: Cazul soților Stoian – Când mass-media și jurnaliștii favorizează prezumția de vinovăție

de Willy Fautré

Mass-media nu este o instanță judecătorească, iar jurnaliștii nu sunt judecători

HRWF (27.01.2026) – În august 2024, în timp ce Mihai Stoian și soția sa Adina se aflau în vacanță în Turcia, au decis să călătorească în Georgia. Când au trecut granița la Sarpi, pe 22 august, au fost arestați și apoi plasați în arest preventiv de autoritățile georgiene, pe baza unui mandat de arestare internațional emis de Interpol la cererea Franței în iulie 2024, în cadrul unei proceduri penale în curs împotriva lui Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al unei mișcări internaționale de yoga, precum și împotriva unor colaboratori apropiați ai acestuia.

Acuzațiile aduse persoanelor arestate și apoi plasate în arest preventiv în 2023 sunt: abuzul de slăbiciunea unei persoane în grup infracțional organizat, abuzul de supunere psihologică sau fizică, trafic de persoane, complicitate la răpire și sechestrare forțată, precum și complicitate la viol.

Soții Stoian au fost extrădați din Georgia în Franța în mai 2025.

Conform unor informații divulgate presei, cuplul Stoian este urmărit penal de Tribunalul Judiciar din Paris sub acuzația de complicitate la faptele menționate mai sus, pe care se presupune că le-ar fi comis între 2007 și 2023 pe teritoriul francez.

Prezumția de vinovăție vs. prezumția de nevinovăție

Jurnaliștii care respectă normele etice din principalele canale de televiziune din Franța reamintesc de obicei că un inculpat trebuie considerat nevinovat până când o hotărâre judecătorească definitivă nu decide altfel. Ei consultă o gamă largă de surse diverse înainte de a comenta procedurile judiciare și ascultă toate părțile.

Mass-media și jurnaliștii care acordă prioritate „știrilor exclusive” sau mai bine zis descoperirilor discutabile, pretins „senzaționale”, privilegiază însă destul de des prezumția de vinovăție. Ziarul francez de centru-stânga Libération (care nu poate fi inclus în categoria tabloidelor) oferă un bun exemplu de malpraxis al jurnaliștilor săi în cazul soților Stoian.

Utilizarea titlurilor acuzatoare cu priză la public, dar nefondate

Este binecunoscut faptul că, de obicei, consumatorii de informații citesc doar titlul, subtitlul și paragraful introductiv. Prin urmare, este ușor să influențezi rapid opinia publică cu privire la o serie de subiecte, indiferent dacă opinia jurnalistului este corectă sau părtinitoare.

În decembrie 2024, Libération a intitulat un articol „Mihai Stoian, locotenentul din centrul traficului de femei”, ca și cum ar fi fost un fapt dovedit, deși niciun tribunal din Franța nu l-a condamnat pentru o astfel de activitate criminală, iar el nu a fost niciodată urmărit penal în altă țară.

Jurnalistul (S.F.) de la Libération a construit o narațiune discutabilă pe baza acestui titlu captivant, dar nefondat, pe baza unei presupuse investigații personale la scară largă și după ce a colectat (susține el) mai multe „mărturii fără precedent”. Faptele sunt însă diferite, iar metodologia sa, împreună cu narațiunea sa, sunt extrem de discutabile. Declarațiile senzaționale care se spune că au fost făcute de unele foste practicante de yoga sub acoperirea anonimatului , zice-se pentru propria lor siguranță, de fapt fuseseră deja difuzate de alte canale mass-media din străinătate și în lucrări de cercetare ale unor experți străini în domeniul juridic și al studiilor religioase. Numele celor câteva femei acuzatoare au fost făcute publice cu mult înainte de articolul din Libération și ele nu au fost amenințate de niciuna dintre persoanele pe care le-au acuzat.

Până în prezent, însă, validitatea declarațiilor lor nu a fost confirmată de niciun tribunal.

Întrucât mass-media nu este un tribunal, ar trebui să se abțină de la publicarea acuzațiilor aduse doar de una din părți și să acorde cuvântul tuturor părților implicate în caz, în condiții de egalitate. Nu așa s-a procedat însă în cazul articolului din Libération.

Scriind despre Gregorian Bivolaru și Mihai Stoian, jurnalistul a redus prezumția de nevinovăție la șase cuvinte: „Cei doi lideri rămân presupus nevinovați”, în timp ce restul articolului de peste 2000 de cuvinte insuflă cititorilor prezumția de vinovăție. Au existat doar declarații ale acuzatoarelor și, așa cum era de așteptat, jurnalistul a acumulat doar o lungă listă de plângeri negative subiective, cu un puternic iz de prejudecăți și minciuni.

Jurnalistul nu a încercat în niciun moment să identifice și să prezinte faptele reale, preferând să ia în totalitate partea acuzatorilor și să opteze pentru o terminologie intenționat stigmatizantă și cu conotații negative aproape în fiecare rând al articolului.

Jurnaliștii nu sunt justițiari care fac dreptate.

Nicio investigație din alte surse

Este datoria oricărui jurnalist de investigație să verifice și prin alte surse externe orice informație sau declarație.

În acest caz, jurnalistul de la Libération nu a respectat această regulă fundamentală. Au fost colectate doar mărturii incriminatoare. Validitatea narațiunilor acuzatoare nu a fost verificată prin intervievarea altor practicanți de yoga care nu păreau să aibă motive de nemulțumire. Nu a fost consultată nici o altă sursă externă, cum ar fi experți în libertatea religiei sau a convingerilor care au investigat deja problemele ridicate de mass-media.

Jurnalistul afirmă că Atman și MISA activează în aproximativ 30 de țări și au 30-40.000 de adepți, dar nu a căutat să verifice în câte dintre aceste țări școlile lor de yoga au fost condamnate în ultimii zece ani.

Mihai și Adina Stoian sunt urmăriți penal pentru prima dată și asta de Franța, nu de vreo altă țară în care au predat (sau nu) yoga ori au format (sau nu) instructori de yoga. Niciunul dintre ei nu are antecedente de trafic de persoane sau de complicitate la abuzuri sexuale.

Nicio comunitate umană nu este perfectă, așa cum s-a demonstrat în repetate rânduri în numeroase cazuri de abuzuri sexuale asupra copiilor de către preoți catolici sau profesori, dar nu e cazul soților Stoian.

În ceea ce privește școlile de yoga menționate, precum și pe liderii și instructorii acestora, jurnalistul de la Libération nici nu a urmărit să colecteze indicele de satisfacție al numeroșilor practicanți anonimi, nici să pună în balanță mărturiile acuzatorilor cu ale altor martori.

Erori factuale grave și știri false

Eroare: În Libération s-a menționat că Mihai Stoian avea în posesia sa jumătate de milion de euro la momentul arestării sale în Georgia. Acest fapt nu este deloc adevărat.

Această informație a fost menționată cu privire la Gregorian Bivolaru de unele surse mass-media din Franța când a fost arestat în regiunea Parisului. Nu există însă nicio confirmare oficială că el ar fi avut o astfel de sumă.

Știri false: Cele 58 de femei aflate în custodia poliției timp de 2-3 zile și nopți nu au fost deloc „salvate de la o formă de captivitate, prostituție sau abuz sexual”, cum au afirmat mai multe canale mass-media. Niciuna dintre cele 58 de femei nu a depus plângere împotriva vreunui organizator de la centrul de retrageri spirituale yoghine din Franța.

Am intervievat aproximativ 20 dintre ele și am publicat câteva mărturii în The European Times din Bruxelles. Ele au mărturisit că au venit în Franța pe cont propriu, uneori pentru a doua sau a treia oară și, ocazional, împreună cu soțul sau partenerul.

Dimpotrivă, aceste femei s-au plâns că au fost maltratate de poliția franceză în timpul arestului preventiv și că drepturile lor nu au fost respectate, în special în ceea ce privește accesul la interpreți competenți și profesioniști. Am înțeles că acum, în România, ele intenționează să angajeze un avocat pentru a depune o plângere împotriva forțelor de ordine din Franța.

Într-un caz anterior similar din România, 26 de practicanți de yoga de la cursurile organizate de MISA au câștigat procesul împotriva forțelor de ordine la Curtea Europeană de la Strasbourg în aprilie 2016, iar România a fost obligată să plătească reclamanților 291.000 de euro.

Ziarul francez Libération merită mai mult decât articolul sub-mediocru al jurnalistului său despre Mihai Stoian.

Articolul original în limba engleză este disponibil pe site-ul hrwf.eu.

*****

Despre autor

Willy Fautré a fost expert în cadrul Ministerului belgian al Educației și al Parlamentului belgian. Este directorul organizației „Drepturile omului fără frontiere” (Human Rights Without Frontiers, HRWF), un ONG cu sediul la Bruxelles pe care l-a fondat în decembrie 1988. Organizația sa apără drepturile omului în general, acordând o atenție specială minorităților etnice și religioase, libertății de exprimare, drepturilor femeilor. HRWF este independentă de orice mișcare politică și de orice religie. Fautré a desfășurat anchete privind drepturile omului în peste 25 de țări, inclusiv în regiuni periculoase, cum ar fi Irak, Nicaragua sandinistă sau teritoriile deținute de maoiști în Nepal. Ține prelegeri la universități în domeniul drepturilor omului. A publicat numeroase articole în reviste universitare despre relațiile dintre stat și religii. Este membru al Clubului de Presă din Bruxelles. Este apărător al drepturilor omului la ONU, Parlamentul European și OSCE.