
Ce este yoga
30 April 2019Exemplificări spirituale, conjuncturi astrologice favorabile şi evenimente spirituale – octombrie 2026
Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
”Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de Dumnezeu, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, tainele rezonanțelor oculte astrale. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund misterul momentului prezent.”
Profesor de yoga Gregorian Bivolaru
joi, 1 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Aspirației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
vineri, 2 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Autorității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 3 octombrie, 01:00-01:45, Marte în trigon cu Neptun
Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Acest aspect favorizează trezirea şi face să apară atracţia către ocultism şi misticism, trezeşte capacitatea de dedublare în lumile astrale, trezeşte şi dinamizează ingeniozitatea. Face să apară inspiraţie pentru realizarea unor acţiuni benefice
sâmbătă, 3 octombrie, 14:00-14:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Transcendenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 3 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sfințeniei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 3 octombrie / duminică, 4 octombrie, 23:40-01:10, Bhairava Ashtami
Stare de comuniune amplă, profundă cu Shiva-Bhairava, cu ocazia momentului sacru de Bhairava Ashtami
duminică, 4 octombrie, 14:00-14:30, Comuniune cu membrii Supremului Consiliu Galactic
Starea de comuniune plenară și profundă cu membrii Supremului Consiliu Galactic
duminică, 4 octombrie, 18:00-21:30, Întâlnirea Grupului Ghid spiritual-aspirant
Întâlnirea Grupului pentru aprofundare a relaţiei Ghid spiritual-aspirant, realizată la unison în ţară și în străinătate
duminică, 4 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Speranței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
luni, 5 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Adevărului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
marți, 6 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Toleranței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
miercuri, 7 octombrie, 02:55-03:40, Mercur în conjuncție cu Venus
Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Venus. Efecte: Favorizează comunicarea afectuoasă, empatică, intensă și profundă mai ales cu fiinţele iubite, face să apară o stare inefabilă de armonie între sfera conștiinței şi sfera afectivă a fiinţei, amplifică elanul de dăruire conştientă către Dumnezeu, trezeşte creativitatea artistică, romantismul, spontaneitatea şi jucăuşenia în relaţiile de cuplu. Este un moment favorabil pentru exprimarea sinceră şi deschisă a trăirilor afective. Face să apară un farmec inefabil în comunicare şi conferă elocvenţă. Trezeşte şi amplifică puterea de dăruire conştientă către nobile idealuri
miercuri, 7 octombrie, 13:25-14:10, Marte în sextil cu Uranus
Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Uranus. Efecte: Trezeşte şi amplifică în fiinţă dinamismul binefăcător, facilitează angrenarea iniţiativelor inovatoare, Facilitează amplificarea stării de releu dumnezeiesc, trezeşte inspiraţia şi originalitatea. Conferă posibilitatea de a ne depăşi cu uşurinţă rigiditatea şi prejudecăţile limitatoare, reprezentând o şansă spre a ne dezvolta curajul şi iniţiativa, orientate către realizarea unor țeluri profund transformatoare şi benefice. Conferă pasionalitate rafinată şi spontaneitate, trezeşte şi dinamizează capacitatea de a acţiona rapid şi eficient, trezeşte şi dinamizează îndrăzneala şi inteligenţa
miercuri, 7 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Tinereții Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
joi, 8 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Genialității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
joi, 8 octombrie / vineri, 9 octombrie, 23:40-01:10, Shivaratri
Comuniune spirituală specială cu Shiva, cu ocazia momentului sacru de Shivaratri. În București, se va realiza în Spirală Solară, Yang, la sala Pipera 1
vineri, 9 octombrie / sâmbătă, 17 octombrie, Tabăra de Kalachakra Tantra
Tabăra de Kalachakra Tantra se va desfășura în perioada 9-17 octombrie, la Băile Herculane
vineri, 9 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Credinței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 10 octombrie, 14:00-14:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Chemării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 10 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Regenerării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 10 octombrie / duminică, 11 octombrie, 23:30-03:00, Ceremonie de adorare a lui Ganesha și a adoratelor sale iubite Siddhi Shakti și Riddhi Shakti
Ceremonie de adorare a lui Ganesha în ipostaza Dhumraketu și a adoratelor sale iubite Siddhi Shakti și Riddhi Shakti, realizată la unison în București (la sala Pipera 1) și în mai multe orașe din România.
sâmbătă, 10 octombrie / duminică, 11 octombrie, 01:00-01:30, Comuniune cu arhetipul semnului zodiacal al constelației Balanței
Comuniune spirituală profundă cu arhetipul semnului zodiacal al constelației Balanței
duminică, 11 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Perfecțiunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
luni, 12 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Răbdării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
marți, 13 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Logosului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
miercuri, 14 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Acțiunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
joi, 15 octombrie, 11:05-11:50, Soarele în sextil cu Jupiter
Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Jupiter. Efecte: Acest aspect amplifică starea de expansiune lăuntrică, generozitatea, demnitatea şi bunăvoinţa. Face să se manifeste dragostea de adevăr și frumos, optimismul, bucuria de a trăi. Trezeşte simţul didactic, favorizează exprimarea calităţilor oratorice, identificarea profundă cu Ghidul spiritual. Oferă şansa de a trezi în fiinţa noastră starea de dăruire conştientă faţă de idealul spiritual, favorizează trezirea sufletului și capacitatea de a lua decizii pline de înţelepciune.
joi, 15 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omniprezenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
vineri, 16 octombrie, 11:15-12:00, Marte în trigon cu Saturn
Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Saturn. Efecte: Trezeşte capacitatea de autodepăşire şi dinamizează simţul măsurii. Face să apară eficienţă în acţiunile personale. Trezeşte şi dinamizează răbdarea, responsabilitatea, punctualitatea. Favorizează apariţia şanselor de a ne depăşi temerile şi fricile. Este un moment favorabil pentru a ne angrena în acţiuni care necesită focalizare intensă a conștiinței. Face să se trezească aptitudinile practice. Trezeşte şi amplifică perseverenţa, hotărârea. Face să apară eficienţa şi uşurinţa în execuţia activităţilor manuale
vineri, 16 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omniscienței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 17 octombrie, 12:30-13:31, Comuniune cu Sufletele neamurilor românesc și maghiar
Comuniune intensă, plenară, profundă cu Sufletul neamului românesc și cu Sufletul neamului maghiar
sâmbătă, 17 octombrie, 14:00-14:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Deschiderii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 17 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Beatitudinii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
duminică, 18 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Existenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
duminică, 18 octombrie / luni, 19 octombrie, 23:40-00:40, Durga Ashtami
Stare de comuniune amplă, profundă cu Marea Zeiță Durga, cu ocazia momentului sacru Durga Ashtami
luni, 19 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Infinității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
marți, 20 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Nemuririi Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
miercuri, 21 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Dreptății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
joi, 22 octombrie / duminică, 25 octombrie, Tabăra pentru descoperirea și aprofundarea Atributelor Dumnezeiești
Tabăra pentru descoperirea și aprofundarea Atributelor Dumnezeiești se va desfășura în perioada 22-25 octombrie, în București
joi, 22 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omnipotenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
vineri, 23 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Succesului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 24 octombrie, 00:00-16:00, Tripura Sundari
Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare este în intervalul 0:00-16:00. Comuniunea specială cu Marea Putere Macrocosmică Tripura Sundari se realizează sâmbătă 24 octombrie, între orele 7:23 -8:23. Momentul de maximă influență benefică este sâmbătă 24 octombrie, la ora 7:53
sâmbătă, 24 octombrie, 10:00-13:00, Spirala cu inducția stării de eliberare spirituală prin Miracol dumnezeiesc, urmată de ruga colectivă
Spirala cu inducția stării de eliberare spirituală prin Miracol dumnezeiesc, urmată de ruga colectivă, susținute cu energie benefică triplă. Această spirală se va organiza la unison atât în București, cât și în alte orașe din țară
sâmbătă, 24 octombrie, 14:00-14:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Plenitudinii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 24 octombrie, 22:30-23:00, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Ritmului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 24 octombrie / duminică, 25 octombrie, Trecerea la ora de iarnă
Se face trecerea la ora de iarnă, se scade o oră. Astfel ora 4:00 devine ora 3:00.
duminică, 25 octombrie, 18:00-21:30, Întâlnirea Grupului Ghid spiritual-aspirant
Întâlnirea Grupului pentru aprofundare a relaţiei Ghid spiritual-aspirant, realizată la unison în ţară și în străinătate
duminică, 25 octombrie, 22:30-23:00, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Generozității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
duminică, 25 octombrie / marți, 27 octombrie, 12:12-00:12, Luna Plină
Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe duminică 25 octombrie, la ora 12:12 şi se încheie marți 27 octombrie, la ora 0:12. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este luni 26 octombrie, la ora 6:12.
marți, 27 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Imobilității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
miercuri, 28 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Inteligenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
joi, 29 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Perspectivei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
vineri, 30 octombrie, 23:00-23:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Infailibilității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 31 octombrie, 13:00-13:45, Comuniune cu Sufletul neamului românesc
Comuniune intensă, plenară, profundă cu Sufletul neamului românesc
sâmbătă, 31 octombrie, 14:00-14:30, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mulțumirii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric
sâmbătă, 31 octombrie, 22:30-23:00, Exemplificare spirituală
Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Înțelepciunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric

