Cercurile din lanuri
13 June 2018Indra
16 May 2019Shambala, focarul spiritual care protejează și ghidează omenirea și planeta Pământ
Tărâmul binecuvântat al înţelepţilor
Shambala este un tărâm vast, tainic, misterios şi binecuvântat, care există într-o dimensiune subtilă paralelă. Deoarece conducătorul său poartă în mod tradiţional titlul de Rege, acest ţinut de o neasemuită frumuseţe este deseori denumit şi Regatul Shambalei. În acest tărâm uimitor şi paradisiac se desfăşoară o activitate neîncetată, închinată cu dragoste şi dăruire lui Dumnezeu Tatăl.
Shambala are pentru noi, fiinţele umane care trăim pe Pământ, o semnificaţie cu totul specială, deoarece principala sa menire constă în integrarea subtilă a destinului planetei noastre – atât destinul spiritual, cât şi evoluţia concretă a evenimentelor care se desfăşoară pe Pământ. Din acest motiv, Regele Shambalei este, în sensul cel mai direct, Regele planetei noastre.
În mod tainic, lumea Shambalei a inspirat de-a lungul timpului spiritualitatea planetară. În anumite cazuri, conform Voinţei lui Dumnezeu, a intervenit activ în rezolvarea unor situaţii dificile pe Pământ, fiind astfel binecunoscută de către iniţiaţii planetei noastre. Mitul existenţei unui preafericit tărâm al înţelepţilor care guvernează în mod nebănuit Pământul se regăseşte în toate tradiţiile populare, deşi cu nume diferite: Tula, Insula Albă, Tărâmul Preafericiţilor, Pământul Sfânt, Pământul Zeilor Vii. În tradiţia orientală, acest tărâm este denumit Shambala, nume care înseamnă în limba sanscrită „izvorul fericirii dumnezeieşti“ sau, mai precis, „ceea ce ne oferă accesul la izvorul de fericire pură şi de bucurie nesfârşită“.
Shambala – Centrul Spiritual Planetar
Datorită rolului său, Shambala mai este supranumită şi Centrul Spiritual al Planetei. Acest centru sacru nu este totuşi localizat în planul fizic, deci nu există propriu-zis pe Pământ, ci într-o dimensiune subtilă paralelă, mai precis în planul eteric, care coexistă în simultaneitate cu Universul fizic. Acest aşa-numit plan eteric este dimensiunea cea mai apropiată ca frecvenţă de vibraţie de planul fizic şi astfel se explică faptul că fiinţele din Shambala pot acţiona instantaneu cu o mare înţelepciune şi un foarte mare impact în planul fizic. Planul eteric poate fi considerat ca aflându-se la limita inferioară (ca frecvenţă de vibraţie) a Universului astral şi este acea dimensiune intermediară care face legătura dintre planul fizic şi Universul astral.
Denumirea de Centru Spiritual Planetar reflectă faptul că în Shambala este depozitată în arhive uriaşe întreaga înţelepciune şi istorie planetară. În plus, lumea Shambalei şi fiinţele excepţionale care trăiesc acolo sunt cele care inspiră permanent şi continuu toate tradiţiile spirituale autentice de pe Pământ. În fiecare epocă istorică, printre toate şcolile şi curentele ezoterice, se poate delimita o anumită zonă (chiar geografică) de maximă înflorire spirituală, unde tradiţia sacră este vie, unde trăiesc foarte mulţi înţelepţi şi, în general, foarte multe fiinţe umane încarnate în acea perioadă în zona respectivă sunt preocupate de spiritualitate. În mod firesc, prin intermediul aspiraţiilor elevate ale fiinţelor umane, legătura subtilă telepatică (afectivă şi mentală) cu lumea Shambalei este acolo foarte puternică. Fiinţele umane din acea zonă sunt direct inspirate de lumea Shambalei şi, conform tradiţiei, acolo sunt chiar predominant încarnate fiinţe care au trăit în Shambala.
Inspiră tradițiile spirituale autentice
Astfel, focarul spiritual planetar principal este considerat a fi proiecţia Shambalei pe Pământ, ceea ce înseamnă nu numai că legătura sa cu Shambala este foarte puternică, ci şi că Shambala acţionează direct pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale respective. Din aceste motive, această proiecţie a Shambalei pe Pământ poate fi pe bună dreptate considerată chiar o manifestare directă a ei, o extensie (extindere) a Shambalei în planul fizic. Mai mult decât atât, în zonele de proiecţie a Shambalei pe Pământ există anumite pasaje speciale secrete destinate comunicării directe între cele două lumi (de exemplu tunele), fapt atestat de legendele care povestesc călătoria unor fiinţe umane către Shambala.
Dintotdeauna, multe fiinţe umane, aflând de existenţa acestui tărâm sublim unde înfloreşte spiritualitatea autentică, au aspirat să ajungă în Shambala. Unii au reuşit, mulţi s-au întors de acolo cu darul înţelepciunii, iar din fascinantele mărturisiri şi legende care se întreţes misterios despre faptele acestor extraordinare fiinţe umane răzbate foarte clar mesajul lor: Shambala este reală. Şi noi, la rândul nostru, putem ajunge acolo, dar pentru aceasta este necesar să vrem şi, mai mult, să ştim cum trebuie să procedăm pentru a reuşi.
Trecerea la Satya Yuga – Epoca de Aur
Textele profetice ale marilor tradiţii spirituale sunt extrem de precise, afirmând că exact această perioadă pe care o trăim noi acum este determinantă pentru evoluţia umanităţii şi pentru modul în care se face trecerea către Satya Yuga (Epoca de Aur). Există chiar profeţii clare care afirmă că ţara noastră, România, va deveni în scurt timp focarul spiritual principal la nivel planetar (unde va fi localizată proiecţia Shambalei pe Pământ). Mai mult decât atât, Iisus va veni în glorie aici, în România.
Profeţiile privind rolul ţării noastre în trecerea planetei în Satya Yuga implică de asemenea şi o imensă responsabilitate a fiinţelor umane conştiente: a şti şi a nu acţiona este suprema laşitate – spun pe bună dreptate yoghinii. A şti că facem parte din planul inspirat de Dumnezeu pentru salvarea acestei planete ar trebui să ne diminueze orgoliul şi să ne mobilizeze pentru ca, plini de umilinţă, dăruire şi dragoste de Dumnezeu, să ne asumăm propriul rol, să ne îndeplinim propria menire în cadrul acestor grandioase prefaceri care se apropie. Să ne amintim permanent despre faptul că cel care vrea să transforme lumea trebuie să înceapă această transformare cu sine însuşi.
Rolul românilor
Privind evoluţia spirituală a românilor în această perioadă putem intui veridicitatea acestor profeţii: în România există acum zeci de mii de practicanţi yoga. Există o şcoală de yoga ezoterică integrală de o evidentă forţă spirituală, în cadrul căreia sunt oferite iniţieri excepţionale, printre care comuniunea cu Marile Puteri Macrocosmice, inducţia stării de eliberare spirituală prin miracol dumnezeiesc, Arta Binecuvântării, celebrul sistem tibetan Kalachakra Tantra (una dintre cele mai secrete iniţieri spirituale tibetane), proiecţia conştiinţei (Pho-wa), comuniunea cu entităţile angelice etc. În cadrul acestei şcoli de yoga ezoterică au fost prezentate revelaţii clarificatoare, dintre care cea mai importantă este Legea rezonanței oculte, a cărei înţelegere şi utilizare practică ne oferă „cheia magică“ ce permite înţelegerea tuturor tainelor Manifestării.
Există mii de oameni care au trăit, ca urmare a practicii yoghine perseverente, experienţe iluminatorii, stări de comuniune cu Dumnezeu şi stări de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Mii de yoghini realizează Arta Binecuvântării şi rugăciunea neîntreruptă către Dumnezeu Tatăl timp de 24 de ore, ori apelează la unison manifestarea Graţiei Dumnezeieşti pentru planeta noastră. Este singura mişcare spirituală de pe Pământ despre care avem informaţii că manifestă o asemenea amploare şi forţă.
Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Costinești
Vă recomandăm pe aceeași temă: ”În România există porţi către lumea cea tainică a Shambalei”