Am trăit o stare de libertate totală

Într-o meditaţie de revelare a Sinelui, am simţit prezenţa Sa, a lui Dumnezeu, misterioasă imediat ce m-am focalizat şi centrat în inimă. Creştea şi, la început, eram doi, eu şi Sinele. Apoi, nu ştiu cum, am început, încet, să „pătrund“ în acea prezenţă, astfel că nu mai eram doi, ci doar unul. Atunci, am trăit o stare de libertate totală; eram omniprezentă, fără margini, fără formă, eram peste tot.

Apoi, chiar şi toate aceste aspecte s-au unificat cumva şi a început mişcarea spre în sus, unde ceea ce eram eu acuma s-a identificat cu Supremul Absolut, printr-un fenomen greu de definit, de osmoză. E dificil de descris cum a avut loc această unificare, era ca şi cum o natură identică se întrepătrundea cu ea însăşi. Acolo era tăcerea cea fără de sunet şi vidul. Era vidul. Şi era atât de bine acolo, trăiam o fericire misterioasă şi o pace desăvârşită. Ştiam că am ajuns la ceea ce oamenii caută, instinctiv, fără să ştie aceasta şi mai ştiam că era aspectul suprem, era adevărul.

În felul acesta, am văzut că meditaţiile pe care le mai realizasem având ca teme: „Adevărul“, „Lumina“, „Beatitudinea“, „Pacea“, „revelarea Sinelui“ şi „Dumnezeu în mine ca prezenţă de lumină aducătoare de fericire“, precum şi „Supremul Absolut“, se unifică şi se întrepătrund, fiind, de fapt, diverse faze sau aspecte ale aceleiaşi meditaţii, care este drumul spre unicul, spre Supremul Absolut, dincolo de care nimic nu e.

F. S., grupa 6, Iaşi