Ce-ai făcut cu viaţa ta?

Cu câteva zile înainte de spirala de hiatus din acest an, mă bucuram foarte mult să aflu că în zona în care mă aflam mai sunt câţiva yoghini şi că ei doresc să realizăm împreună o mică spirală, aceasta deoarece nu am participat la Simpozionul de yoga Costineşti 2007. Aşadar ne-am întâlnit şi am început, plini de entuziasm, spirala yang realizată cu ocazia hiatusului anual.

Imediat cum a început spirala am simţit instantaneu câmpul de susţinere generat de ghidul nostru spiritual şi profunzimea iubirii sale. Apoi, după aproximativ cincisprezece minute, am perceput puternic trezirea energiei Kundalini şi ascensionarea sa. Am simţit această ascensionare lentă, dar foarte puternică, precum un vortex rotativ în sens yang, pe care îl percepeam ca fiind devorator. Când acest vortex energetic, foarte puternic şi ameţitor, a ajuns în zona plexului solar, mi s-a facut brusc foarte rău. Mi-am desprins mâinile de cele ale colegilor şi m-am lăsat jos (lucru uimitor pentru mine pentru că nu mai fusese niciodată cazul). Senzaţia era foarte şocantă, iar faptul că m-am desprins de spirală nu a diminuat deloc starea respectivă. Am ieşit din cameră, apoi din casă, pentru a respira aer curat timp de câteva minute. Starea de şoc în care intrasem nu s-a diminuat aproape deloc. M-am întors în camera în care se realiza spirala şi m-am asezat jos, la perete, căutând să meditez.

După ce am închis ochii simţeam că mă cufund într-o trăire pe care nu o pot descrie în cuvinte. Pe fundalul acestei trăiri am avut unele viziuni care mi-au apărut ca şi când ar fi cât se poate de reale. Am văzut foarte clar în faţa ochilor un corp neînsufleţit, însă nu distingeam al cui este, deoarece el se afla în proces de putrefacţie, iar pe el mişunau viermi. Privind acest corp am auzit o voce lăuntrică, m-am auzit pe mine spunând: “Acesta este corpul tău!” În acel moment m-am cutremurat de groază, fiind foarte bulversat, şi am realizat că aşa este, deoarece am recunoscut unele trăsături ale feţei. Am avut sentimentul că murisem mai demult şi că abia acum îmi dau seama de aceasta; precizez că totul se petrecea cât se poate de real. În momentul în care am înţeles aceasta şi groaza s-a diminuat, am început să văd sus, deasupra mea, unele franje de lumină, asemănătoare aurorei boreale, care se mişcau asemănător unui dans. Ele mi-au captat complet atenţia; cu cât le priveam mai mult, cu atât lumina lor devenea mai intensă, până când s-au unit şi au format ceva asemănător unei porţi strălucitoare. Am intuit că aceasta este poarta către lumea spirituală şi, în acel moment, tânjeam cu toată fiinţa mea să intru acolo. Nu mai era nimic altceva care să mă preocupe, îmi doream nespus de mult să intru în tărâmul spiritual.

Privind cu această stare de aspiraţie poarta către planul respectiv, am perceput clar o fiinţă care a coborât de acolo, iar coborârea sa se realiza cumva tot în sens rotativ. S-a oprit cu faţa către mine şi m-a întrebat cu o voce clară, profundă, suverană, asemănătoare unui tunet blând: “Ce ai facut tu pentru asta?” În acel moment, mi-am privit firul vieţii, însă nu prin ochii mei, ci vedeam propria-mi viaţă prin ochii acelei fiinţe grandioase de lumină. Am avut uimitoarea surpriză să constat că, din perspectiva respectivă, viaţa mea nu era altceva decât un fir subţire care, din când în când, era mai îngroşat, ca un puls. Acele pulsaţii erau momentele în care am făcut totuşi ceva, cât de cât mai semnificativ. Am realizat că tot ce am făcut pentru mine era egal cu zero şi a contat doar ce am făcut pentru ceilalţi. Privindu-mi viaţa din această perspectivă, pătruns de noua realitate, am îndrăznit (a fost un act de mare îndrăzneală) să spun: “Am iubit.”

În acel moment s-a estompat acea viziune, iar primele secunde nu ştiam ce se petrece, abia după ce am desluşit muzica pe fondul căreia se realiza spirala mi-am dat seama că eu încă sunt aici, că nu am părăsit planul fizic şi că a fost doar o viziune, cutremurătoare prin natura ei. Apoi, continuând meditaţia, mi-am pus foarte serios problema dacă nu cumva am ratat în acel moment al meditaţiei de hiatus, deoarece îmi fusese rău, o şansă spirituală de excepţie, poate chiar şansa eliberării spirituale. Dacă ar fi trebuit ca eu să fi fost deja pur pentru ca acel vortex să urce până sus? Din această cauză eram foarte îngrijorat. La finalul meditaţiei m-am retras şi câteva zile am zăcut la pat, fiind aproape mai mereu  în stare de şoc. Am avut marele noroc că o bună prietenă, cu un suflet minunat, a rămas cu mine şi m-a învăluit cu iubire şi căldură sufletească, fapt ce m-a ajutat mult să mă liniştesc şi să îmi revin. De fiecare dată când îmi aminteam acea voce suverană îmi ţâşneau instantaneu lacrimile. Îmi amintesc că a doua zi la prânz, în programul taberei yoghine de vacanţă a urmat exemplificarea cu starea de discipol spiritual model. În timpul consacrării meditaţiei, pur şi simplu nu am putut să mă abţin să rostesc lăuntric, cu lacrimi în ochi: “Doamne, te implor să mă ajuţi să trăiesc starea de discipol model pentru că, dacă voi fi întrebat mai apoi <<Ce ai făcut ca să meriţi asta?>> să pot să răspund: am trăit starea de discipol model.”

Meditând zi de zi asupra acestei experienţe teribile, treptat, am conştientizat faptul că aceasta a fost de fapt un răspuns la o aspiraţie profundă pe care o aveam, şi anume îmi doream să mă menţin în unele stări spirituale foarte frumoase şi să nu mai revin din ele. Deoarece, după ce aveam unele stări spirituale deosebite, când realizam că ele s-au diminuat, apărea un sentiment de frustrare lăuntrică. În urma acestei experienţe am conştientizat că, dacă doresc cu adevărat să mă menţin constant în trăiri elevate şi să fiu mereu la înălţime, trebuie în primul rând să îmi transcend ego-ul.

C.