Jurnalism toxic. Cum să te documentezi un an pentru un podcast cu opt episoade plus un bonus, dar să treci totuși pe lângă adevăr

Episodul 1. „Privind retrospectiv” – un refren facil demn de Eurovision

Trăim vremuri în care spiritualitatea autentică este vânată și înfierată, pseudo-spiritualitatea este promovată și aclamată, iar anti-spiritualitatea este lăudată și recompensată. În plus, jurnalismul și spiritualitatea nu fac casă bună, iar dușmanii profesorului de yoga Gregorian Bivolaru nu ratează nicio ocazie de a-l discredita, pe el și învățăturile sale spirituale revoluționare (subliniem revoluționare, fiind o idee importantă). Îi ajută și internetul, unde poți să spui cam orice, că audiență vei găsi, și unde un zvon odată răspândit, nu mai poate fi oprit.

În acest context a apărut în luna aprilie în Germania un podcast audio (n.b. un program în format digital care poate fi ascultat și descărcat de pe internet), în cadrul unei serii intitulate dramatic Seelenfänger (pentru vorbitorii de engleză Soulcatcher, în traducere, „vânătorul de suflete”). Două jurnaliste germane narează timp de opt episoade și un bonus povestea unor auto-intitulate „victime” care au participat la cursuri de yoga organizate în cadrul Federației Atman și au „descoperit” ulterior, „privind retrospectiv”, că ar fi fost implicate „într-o rețea de manipulare și abuz de putere”, că s-ar fi confruntat chiar cu „teroare psihologică”, iar în final, of și vai, au avut parte de o „inițiere tantrică” (de parcă ar fi luat vreun virus mortal). Dramă și suspans, țineți-vă bine.

În spiritul bunei înțelegeri și cooperări germano-române, începem și noi o serie de câteva articole (poate și un bonus, de ce nu) în care lansăm întrebări pertinente și oferim puncte de vedere de bun simț, care să deschidă cititorilor o altă perspectivă asupra acestui subiect. Nu ne propunem, și nici nu ar fi posibil, să dezbatem fiecare afirmație, mai ales că nu am avut ocazia să discutăm cu nefericitele „victime” care le-au făcut confesiuni celor două jurnaliste.

Nu vom analiza fiecare propoziție, dar vom începe totuși de la titlu: „Tantra toxică”. Scurt și abil ales, îți rămâne în cap și înfierează categoric una dintre cele mai vechi și mai complexe (și poate de aceea mai puțin înțelese) ramuri ale tradiției milenare yoga. Că doar jurnaliștii germani sunt preciși, metodici, eficienți, ce-i al lor e-al lor. În același spirit al rigorii germane, le-am ruga pe cele două jurnaliste să ne dea o listă cu tot ceea ce consideră ele „toxic”, să vedem în ce companie ne aflăm. (Ne-am uitat printre titlurile podcasturilor anterioare și n-am văzut vreo referire la aditivii alimentari, la chemtrails-urile din atmosferă, la chimicalele din apă și sol, la tutun, la zahărul rafinat, la pesticide, la aluminiul din vaccinuri, la organisme modificate genetic, la deversarea deșeurilor, la petele de petrol din oceane, la „nămolul biologic”, la depozitarea deșeurilor radioactive ș.a.m.d. Poate nu ne-am uitat suficient de atent?)

Narațiunea se bazează pe „mărturiile” unor foste cursante și pe investigațiile extinse și meticuloase ale celor două jurnaliste profesioniste – de ce să nu le recunoaștem această calitate, care le diferențiază net de amatorismul majorității jurnaliștilor autohtoni. În cadrul acestei ample investigații, asupra căreia vom mai reveni, cele două doamne au avut lungi discuții inclusiv cu reprezentanți ai școlii noastre și li s-au pus la dispoziție o puzderie de materiale, pentru a avea astfel ocazia să înțeleagă subiectul complex și să tragă propriile concluzii.

Biasul (prejudecata) de confirmare

Deci informații au avut, dar le-au ales doar pe cele care se potriveau cu convingerea deja formată. În termeni de psihologie, au fost victimele unor biasuri cognitive, precum biasul de confirmare (confirmation bias, când selectezi și interpretezi informațiile astfel încât să îți confirme convingerile și ignori orice informații care le contrazic; după cum spunea filozoful Karl Popper, „când ești în căutare de confirmări, sigur le vei găsi”) sau efectul adevărului iluzoriu (illusory truth effect, tendința de a crede că informațiile false sunt adevărate dacă îți sunt repetate suficient de des).

Audiind, în original sau în traducere, după posibilități, narațiunea extinsă, ascultătorul obișnuit remarcă încă de la început că „victimele” relatează despre experiențe minunate, transformatoare, care au răspuns unor nevoi sufletești profunde. În plus, recunosc singure că nimeni nu le-a forțat niciodată să facă sau să nu facă ceva, nimeni nu le-a constrâns, nu le-a impus, nu le-a obligat, nu insistăm pe alte sinonime că ați înțeles ideea. La toate activitățile la care au participat, fie ele publice sau private, au participat pentru că așa au dorit. Erau majore, dispuneau de discernământ, ca dovadă aveau chiar drept de vot. Numai că, stimați ascultători, „privind retrospectiv”, aceste persoane consideră acum că nu a fost alegerea lor, că au fost „influențate”. Acesta va fi leit-motivul acuzațiilor și dovada „vinovăției”. „Privirea retrospectivă” este o găselniță eficientă, care anulează complet faptele și adevărul, transferă responsabilitatea asupra altcuiva și te face victima ideală.

Argumentația de tipul „privind retrospectiv” ridică totuși cel puțin două probleme. În primul rând, ea pare validă doar atunci când este convenabil și nu se aplică în contexte „incorecte politic”. Nu am auzit nicăieri afirmații de genul: „privind retrospectiv, îmi dau seama că a fost o greșeală să urmez facultatea X, pentru că nu am învățat aproape nimic care să-mi folosească în profesia mea; mă gândesc să trag la răspundere rectoratul și/sau ministerul, pentru că m-au amăgit că voi învăța ceva folositor și astfel mi-am risipit cinci ani din viață; de asemenea și familia, pentru că m-au presat să iau o diplomă inutilă”; sau „privind retrospectiv, a fost o greșeală să fac rate acum trei ani ca să cumpăr acest smartphone scump, care îmi este în mare măsură inutil și care după doi ani deja era tehnic depășit; mă gândesc să dau în judecată firma Y, m-au spălat pe creier cu marketingul lor persuasiv, eu din proprie inițiativă nu aș fi dat niciodată atâția bani pe el”; sau eventual „privind retrospectiv, îmi dau seama că nu a fost decizia mea să mă vaccinez anti-covid, am fost mințit de propaganda agresivă din mass-media, am vrut să pot intra în magazine și am mai și fost amenințat de șeful meu că fie mă vaccinez, fie mă dă afară; dacă nu aș fi fost forțat și șantajat, în niciun caz nu mă injectam cu o substanță despre care nu știam nimic. Oare pe cine aș putea să trag acum la răspundere pentru că mi-au distrus sănătatea?” (Pe nimeni, evident; era simplu dacă se putea da vina pe MISA și pentru asta).

Filozoful grec Socrate (470-399 Î.Hr.)

În al doilea rând, răzgândirile „retrospective” ridică serioase semne de întrebare privind luciditatea, discernământul și responsabilitatea răzgânditorilor. Cine ar vrea să aibă un prieten, un iubit, un angajat, un șef, un primar etc. care ia anumite decizii, că toți luăm decizii în viață, dar după un anumit timp își „dă seama” brusc că da, a luat o decizie în situația X, dar nu a fost decizia lui? Evident, dacă te răzgândești din cine știe ce motiv e mai comod pentru ego să se victimizeze și să arate cu degetul spre alții… Cum ar fi dacă s-ar da o lege că sunt declarați lipsiți de discernământ (și își pierd și dreptul de vot) toți cei care admit că s-au lăsat „influențați” în momente cheie din viață? Câți s-ar mai răzgândi „retrospectiv”? Că în fond decizia de a alege primarul sau președintele (țării, nu al blocului) este prea serioasă pentru a fi lăsată pe seama unora care nu știu nici ei sigur dacă știu ce vor. Nici Socrate, cu al său „știu că nu știu nimic”, nu ar fi putut prevedea că se va ajunge aici.

Să nu fim greșit înțeleși, nu afirmăm că nu există decizii luate sub presiune sau chiar sub constrângere. Există și șantaj emoțional („cum să nu mănânci sarmale?”, „dacă nu te lași de yoga o să mor de inimă”), presiune la locul de muncă, marginalizare din partea colegilor, condiționare a unui sprijin material. La fel cum există și „momeala” sau „pomana electorală”, că tot suntem în an electoral. Dar haideți să analizăm cu luciditate în prezent circumstanțele trecute înainte de a concluziona că bietul cutare a fost constrâns, manipulat, spălat pe creier și doar de aceea a făcut ce a făcut. Altfel nu făcea el așa ceva mamă, el era băiat bun, dar l-au spălat pe creier ăștia cu yoga lor…

Deci a fi sau a nu fi influențat, aceasta este noua întrebare. Urmată de a fi sau a nu fi mincinos/mincinoasă și ipocrit/ipocrită. Vom privi și noi retrospectiv, dacă tot e la modă și, analizând unele afirmații din narațiune, le vom corela cu fapte cunoscute și vom reveni să dezbatem seriozitatea și credibilitatea „surselor” celor două jurnaliste.