„Epopeea” dâmbovițeană a bunurilor ridicate abuziv la percheziții sau „babilonia” reîntoarcerii bunurilor personale la proprietari

Cântul 1. Ne dați ori ne luăm singuri?

Pentru cei care nu-și mai amintesc din școală, Epopeea lui Ghilgameș [n.b. rege sumerian despre care se spune că a condus orașul Uruk timp de 126 de ani – cifră care nu pare spectaculoasă pentru cei care au citit deja primele două volume ale Caietelor Taberei Yoghine Ezoterice de Primăvară 2022], este un poem epic considerat drept cea mai veche scriere literară a omenirii care s-a păstrat până la noi. Provenită parțial din tradiția orală, în versiunea akkadiană este numită „Despre cel care a văzut totul”, titlu care ni se pare semnificativ și care se aplică – metaforic și la o altă scară – și victimelor perchezițiilor abuzive din martie 2004; și ele pot să spună că „au văzut totul” în cei 18 ani care au trecut de la momentul perchezițiilor până când au reușit să își recupereze (aproape toate) bunurile personale.

Prin extensie, în limbajul obișnuit substantivul comun „epopee” este folosit pentru a desemna, uneori cu sens peiorativ, un lung șir de evenimente, ce se desfășoară pe o arie geografică largă și implică personaje remarcabile care depun mult efort și energie pentru a depăși obstacole care le împiedică să atingă un anumit obiectiv – evenimente care în final conduc, din fericire, la deznodământul dorit. Cam așa au fost și eforturile yoghinilor de a-și recupera bunurile ridicate abuziv de autorități cu ocazia perchezițiilor – lungi și eroice.

Dar să reamintim întâi faptele istorice. În dimineața zilei de 18 martie 2004, un grup de aproape 300 de vajnici procurori, jandarmi, polițiști, luptători antiteroriști etc. iau cu asalt (sub ochiul vigilent al unor cameramani treziți și ei cu noaptea în cap să filmeze tot și sa dea și la presă) nu niște cazemate bine păzite, nu ascunzătorile unor mafioți înarmați până-n dinți, ci 16 locuințe ale unor practicanți yoga din București, în care locatarii neștiutori tocmai începeau o nouă zi, aparent banală. Nu vom insista aici asupra brutalității complet nejustificate a modului în care „apărătorii legii” au pătruns în niște case obișnuite, nici asupra modului în care au terorizat niște oameni nevinovați ore în șir sub amenințarea armei, nici asupra distrugerilor provocate în mod intenționat. Ne vom referi doar la scopul declarat (și cam vag formulat) al acestor percheziții: „ridicarea obiectelor care conțin date informatice, date referitoare la traficul internațional sau date referitoare la utilizatori”, conform autorizațiilor de percheziție încuviințate de judecător.

Mai facem doar o mică paranteză pentru a sublinia că din documentele care sunt baza legală a perchezițiilor (adică autorizațiile de percheziție) nu reiese în niciun fel că autoritățile suspectau că ar face cineva trafic de arme sau de droguri la respectivele adrese (cum s-a afirmat cu obstinație în mass-media, iar și iar), și nici că s-ar fi temut de vreo ripostă agresivă, eventual armată, care să justifice utilizarea forței și a luptătorilor antiteroriști mascați (cu cagule, nu cu ridicole măști anticovid). Totuși, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, George Bălan, a cerut în scris Ministerului Administrației și Internelor să fie „sprijinit” cu „efectivele necesare” pentru o acțiune de „combaterea traficului de droguri și a prostituției”. Nici până azi domnul George Bălan nu a dat socoteală de ce (sau la cererea cui) a transformat „ridicarea obiectelor care conțin date informatice” într-o amplă razie antidrog, pe care un alt domn jurnalist (să-l numim așa), Sorin Ovidiu Bălan, a declarat-o cu patos și aplomb în direct la TV „cea mai mare operațiune de după Revoluție împotriva traficului de droguri și a crimei organizate”.

Dar să revenim la percheziții. Nefiind foarte siguri care sunt obiectele ce ar putea conține „date informatice”, polițiștii s-au gândit probabil că prevederea e mama înțelepciunii și mai bine să ridice tot ce găsesc, să nu cumva să îi certe șefii că le-a scăpat ceva. Așa că au ridicat cam toate obiectele personale ale celor care fie locuiau acolo, fie se aflau doar în vizită, plus cele ale unor persoane care se aflau pe stradă la momentul respectiv, în preajma locuințelor vizate, persoane care li s-au părut „suspecte”. Practic, dacă mergi pe stradă cu un rucsac în spate (sau chiar fără rucsac) și te oprești mirat să te uiți cum niște mascați escaladează porți, sparg geamuri și uși neîncuiate, te califici din oficiu ca suspect. În total 88 de persoane au fost deposedate, fără să se poată opune, de bunurile care, mai mult sau mai puțin valoroase, erau totuși ale lor.

Desigur că în locuințele respective se aflau obiecte care aveau legătură, mai mult sau mai puțin, cu conținutul autorizațiilor de percheziție: calculatoare, laptopuri, CD-uri, DVD-uri, hard diskuri, floppy diskuri (devenite între timp articole vintage…), aparate de fotografiat, camere video, reportofoane sau alte echipamente electronice similare. Totuși, marea majoritate a obiectelor ridicate (pardon, confiscate) nu aveau nici o tangență cu informatica, oricât de largă ar fi definiția ei.

Ca să nu credeți că exagerăm, enumerăm mai jos o parte a bunurilor care au fost ridicate de oamenii legii, precizând totuși că lista nu este exhaustivă:

• toți banii pe care i-au găsit (euro, dolari, lire, lei, inclusiv o bancnotă egipteană… bani să fie);
• carduri bancare;
• telefoanele mobile;
• bijuterii (coliere, lănțișoare, brățări, inele, cercei), indiferent de stil sau de model;
• pietre semiprețioase (probabil că nu pentru efectele lor spirituale sau terapeutice);
• cabluri, difuzoare, ecrane de protecție, monitoare de calculator (care nu conțin date, la monitoare doar te uiți…);
• scannere, imprimante, televizoare, telecomenzi (care nici ele nu conțin date… of, domnilor procurori…);
• DVD playere (ce conțin maxim câte un DVD, care se poate evident scoate);
• radiocasetofoane, combine muzicale (suflete sensibile…);
• certificate de garanție și manuale de instrucțiuni;
• mii de CD-uri, DVD-uri și casete video;
• ceasuri de mână (sperând că sunt spectaculoasele ceasuri multifuncționale ale lui James Bond);
• numeroase acte personale: 7 cărți de identitate, 12 certificate de naștere, 17 pașapoarte, 13 diplome de licență, 6 cărți de muncă, 7 carnete de student, permise de conducere, certificate de înmatriculare, hotărâri de divorț, livrete militare, cărți de alegător…;
• sute de acte contabile, ale Asociației MISA sau ale unor societăți comerciale;
• mii de reviste și de cărți (și nu, nu e vorba despre cărți de joc);
• îmbrăcăminte, pantofi, lenjerie intimă;
• agende, caiete, fotografii personale;
• aparat pentru creșterea sânilor;
• fier de călcat (că tot și-au șifonat imaginea);
• triplu ștechere și prelungitoare;
• chei de yală;
• cronometre digitale;
• un tablou în ulei cu îngeri ;
• orgă Yamaha;
• cartele de metrou (se mai strică și dubele poliției);
• filme foto noi;
• cântar tip balanță;
• stilou + călimară (nostalgia anilor de școală);
• becuri neon (nu poți să știi când apare o stare de iluminare);
• încărcătoare de telefon (niciodată nu ai suficiente, ba se strică, ba se pierd);
• cartelă telefonică;
• lanterne (tot pentru iluminare…);
• baterii Duracell (pentru lanterne…);
• facturi de la Apanova, Distrigaz, RDS (nu știm dacă le-au și plătit);
• parfumuri;
• farduri;
• cuptor cu microunde;
• poșete (posibil la percheziții să fi participat și doamne, din cauza cagulelor nu ne-am putut da seama);
• racletă pentru parbriz;
• aspirator (să fi fost procurorul nativ Fecioară?);
• medicamente (o lovitură sub centură dată Big Pharma);
• plante medicinale;
• legitimații de curs de yoga, de șivaism etc, inclusiv legitimații de spirală;
• lucrări de control ale elevilor claselor IX, X, XI (măcar cineva să se bucure);
• cursuri tipărite de yoga și de șivaism (ne putem doar imagina durerile de cap ale procurorilor citind cursurile de șivaism cașmirian, care nici măcar nu au multe poze);
• astrograme;
• manuale școlare, de exemplu un manual de limba română pentru gimnaziu;
• două calendare creștin ortodoxe.

Subiectul este cât se poate de serios, dar nu ne-am putut abține să nu menționăm separat câteva dintre cele mai hilare obiecte care figurează ca atare în procesele verbale de percheziție:

• album foto gol format mic din material plastic (de ce ai vrea să iei un album GOL?);
• agendă format mic coperți verzi cu contur auriu cu însemnări olografe;
• agendă de birou 2005 coperți albastre cu mențiunea Institutul Național de Hidrologie cu însemnări olografe (să fi notat cotele apelor Dunării?);
• caiet dictando copertă cu Mikey Mouse;
• agendă telefonică magnetică cu mențiunea „Pane e Pasticceria per i vostri peccati… di gola Buone Feste”;
• un breloc de chei cu carcasă transparentă deteriorat cu 2 foto sexy.

O întrebare de 1000 de puncte: găsește cineva o explicație logică a ridicării atâtor obiecte personale, unele chiar vitale pentru posesorii lor (de exemplu actele de identitate), dar fără nicio valoare pentru ancheta aflată în desfășurare? Alta decât că autoritățile au vrut pur și simplu să îi șicaneze pe yoghini?

Aveți acum o idee destul de precisă despre obiectele care au reprezentat „grosul” bunurilor ridicate de organele legii, cu ignorarea dispozițiilor Codului de Procedură Penală. Și totuși, în declarațiile ulterioare oferite presei de reprezentanții autorităților, toate aceste bunuri au fost prezentate în mod tendențios opiniei publice drept „tone de materiale pornografice”. (Oare de aceea le-au ridicat pe toate de-a valma, să le studieze în liniște?…) Chiar așa să fi fost, materialele pornografice nu sunt interzise de lege și e destul de greu de găsit o explicație logică pentru care ridici „tone” de astfel de materiale când dosarul penal are cu totul alt obiect.

Volumul mare al obiectelor ridicate a făcut destul de dificilă îndeplinirea obligației (prevăzute prin lege) de a întocmi la fața locului procese verbale complete și detaliate, care să fie semnate de proprietari și de martori asistenți. Așa că o bună parte dintre aceste obiecte au fost direct puse în cutii, de-a valma, iar cutiile au fost sigilate și trimise la parchet, urmând ca în zilele următoare cutiile să fie desigilate – în prezența proprietarilor, a procurorilor și a unor martori – și să se întocmească listele de inventariere cerute de lege. Dacă unele dintre aceste obiecte s-au „pierdut” pe drum, nu vom ști niciodată…

Un loc aparte în cadrul acestor percheziții în forță îl ocupă încercarea (eșuată) a procurorilor de a confisca valoroasă bibliotecă a școlii noastre, care cuprinde câteva zeci de mii de volume din diverse domenii, în mai multe limbi, unele dintre ele fiind cărți rare și valoroase. Adică au și o valoare pecuniară mare, dincolo de valoarea lor spirituală, uneori inestimabilă.

Această bibliotecă se afla la momentul perchezițiilor într-una dintre casele percheziționate de pe strada Turturică, unde ocupa cam șapte camere, toate pline cu cărți până la refuz, din podea până la tavan. Una dintre persoanele care se aflau (neîntâmplător) în casă în acel moment – deși persoana respectivă nu locuia acolo – a avut prezența de spirit să solicite procurorului prezența unui avocat și astfel aceasta a fost singura percheziție la care a participat un avocat, pe aproape întreaga ei durată. În fața abuzurilor comise de oamenii legii, care erau gata-gata să încarce cărțile în camioane, ignorând conținutul autorizației de percheziție, spre o destinație necunoscută (există suspiciunea că aceste cărți ar fi fost cerute chiar de prim-ministrul de atunci, Adrian Năstase, cunoscut colecționar de obiecte de artă și de cărți rare), avocatul a invocat ca ultim recurs necesitatea inventarierii tuturor volumelor. Încurcat și bulversat de amploarea sarcinii care îl aștepta (probabil nici nu avea suficiente foi și pixuri la el), procurorul s-a consultat la telefon cu superiorul său, care a decis ca biblioteca să nu fie ridicată, ci doar să se filmeze cotoarele cărților, pentru a putea eventual ridica ulterior cărțile care li s-ar fi părut „suspecte”. Despre întreaga poveste a acestei biblioteci, adunate cu trudă în ani și ani de zile și salvate in extremis de la furt, s-a realizat cu câțiva ani în urmă în cadrul școlii noastre chiar un documentar, „Biblioteca divină”, care merită cu prisosință să fie vizionat sau revizionat.

Cărțile au rămas deci la locul lor, din fericire, dar miile de cutii cu obiecte ridicate de procurori din exces de zel au ajuns toate în depozitele parchetului. Și astfel se încheie primul episod al epopeii care se va întinde pe mai bine de 18 ani. În ciuda plângerilor, reclamațiilor și memoriilor depuse la diverse instituții ale statului, la doi ani după percheziții proprietarii abia își recuperaseră o treime dintre bunurile ridicate. Dar despre traseul sinuos al acestor bunuri vom vorbi în articolele viitoare…