Invocarea cu putere a energiei tainice a abundenţei, urmată de manifestarea ei plenară şi armonioasă în microcosmosul fiinţei
25 March 2023Cum găsește mai mereu mass-media sămânță de scandal
29 March 2023Examinarea lucidă a stadiului actual de realizare a aspiraţiilor noastre profund benefice
Această tehnică yoghină simplă se bazează pe examinarea, pe cunoaşterea prealabilă foarte clară a obiectivelor benefice şi a aspiraţiilor pe care ni le-am stabilit pentru anul în curs. Acum putem spune că a venit momentul să realizăm o recapitulare şi o obiectivare a stadiului în care ne aflăm în ceea ce priveşte înfăptuirea lor.
Pentru aceasta, vom proceda astfel:
- Recitim cu atenţie obiectivele benefice pe care ni le-am stabilit iniţial.
- Ne interiorizăm şi urmărim să fim cât mai sinceri cu noi înşine. Urmărim să devenim conştienţi de progresele realizate până în prezent.
- Pe o pagină din jurnalul nostru spiritual trasăm o linie orizontală, marcând în stânga ei punctul de plecare, corespunzător începutului primei luni, iar la dreapta ei, punctul de sosire, corespunzător sfârşitului celei de-a douăsprezecea luni.
- Facem o evaluare cât mai obiectivă a distanţei reale pe care o mai avem de parcurs până când vom reuşi să ajungem la ţelul propus. Acum, vom putea marca pe linia trasată ţelurile pe măsură ce le atingem.
- Putem eventual să adăugăm elemente suplimentare care am observat că ne-au ajutat să progresăm din punct de vedere spiritual sau să recuperăm întârzierile. Le notăm distinct şi urmărim să le reţinem ca pe nişte mijloace noi de realizare a unor obiective benefice viitoare.
- Urmărim să ne obiectivăm cu luciditate. Este necesară examinarea cât mai clară a ce anume mai avem de realizat în cele trei luni care urmează.
- Manifestăm în final o profundă stare de recunoştinţă pentru ajutorul şi sprijinul dumnezeiesc ce ne-a fost oferit de către Dumnezeu Tatăl în permanenţă, în întreaga perioadă care a trecut de la începutul primei luni şi până în prezent.
Tehnică preluată din lucrarea TEHNICI YOGHINE SIMPLE ŞI UNELE METODE TRADIŢIONALE CE GENEREAZĂ EFECTE BENEFICE INTENSE, PROFUNDE ŞI SURPRINZĂTOARE de Gregorian Bivolaru