Îmi simţeam fiinţa alchimizată, plină de bucurie şi împlinire

Tocmai se preda la cursul de Yoga un exerciţiu de trezire a celui de-al treilea ochi, ajna chakra, pentru realizarea căruia era necesară participarea a două persoane. Mă îndoiam că voi putea integra în mod ideal procedeul, iar gândul că tehnica va dura mult timp devenea apăsător. Dar nu a fost aşa: m-am aşezat în faţa unei colege căreia nici nu-i ştiam numele şi am întrebat-o dacă vrea să facem tehnica împreună.

Am realizat toate etapele pregătitoare, apoi am deschis ochii, privindu‑ne reciproc în mijlocul frunţii. Cei de lângă noi comunicau verbal, dar între noi ceva extraordinar a început să se producă. Comunicam, dar altfel. Ne reflectam într-un joc divin, profund. Uşor, dar amplu, puternic şi total, tot ce era în partea stângă şi tot ce era în partea dreaptă s-au unit, imobilizându‑mă într‑un gigantic munte şi resorbindu‑mă către înălţimi. Respiram Unitate şi priveam, practic, cum suflurile noastre s-au unit şi au pătruns beatific către în sus.

Într-o imobilitate de sfinx, coloane de energie mi‑au străpuns pieptul în drumul lor către înalt şi odată cu ele, priveam totul de sus şi din exterior. Fiori indescriptibili mă invitau să continui, chiar dacă nu mai respectam comunicarea verbală.

Chipul colegei, când nu dispărea, îl priveam pierdut şi îmi apărea atât din stânga, cât şi din dreapta, precum o entitate celestă ce mă privea şi era prezentă la sărbătoarea fiinţei mele.

„Călătoream“ liber prin interiorul templului meu şi descopeream linişte, claritate, puritate în orice parte mă îndreptam, zăbovind puţin. Simţeam că şi ea era cuprinsă de încântare şi o asimilam în imensitatea în care gradat mă transformasem. Priveam spre ea şi mă descopeream pe mine, mă apropiam de adevăratul  meu „eu“, într-o bucurie cât tot Universul. Eram liber şi fericit împreună cu „mine“.

Empatizam şi ne regăseam în alte dimensiuni. O mare bunăvoinţă, îngăduinţă, respect şi libertate ne dezvăluiau incredibila lume a sufletului, a profunzimii şi adevărului. Auzeam, ca în surdină, chicotele şi amuzamentele colegilor, dar eram imposibil de influenţat.

În faza a doua a procedeului, am început să comunicăm şi verbal. De data aceasta, era un sublim joc divin, fiecare răspuns umplându-mă, de fiecare dată, de şi mai multă bucurie şi fericire. Un zâmbet suav era schiţat pe chipul ei, ca ecou al bucuriei pe care ne-o împărtăşeam.

Apoi, uşor, imaginea chipului ei a trecut pe un plan secund, comunicarea afectivă fiind mult mai importantă decât cea vizuală, iar pe acest fundal am rămas doar eu, cufundat în mine. Îmi simţeam întreaga fiinţă alchimizată, şi din creştet îmi curgeau efluvii de împlinire, bucurie, echilibru şi fericire.

M. D., grupa 12, Bucureşti