„El te poate ajuta chiar şi la distanţă“
31 January 2019Mi-am dat seama că viaţa mea se va transforma!
1 February 2019„Nu bea, uită-te în sticlă!“
Mă aflam într-o tabără spirituală, la Râmeţi; era o zi călduroasă şi urma să facem o binecuvântare pentru Grieg. Îmi era sete, apa era în cort şi timp să beau apă nu mai era. Mi-am zis că voi rezista încă 30 de minute până după binecuvântare. A început binecuvântarea şi am reuşit să îndepărtez din mintea mea toate dorinţele. Am simţit o stare plăcută; am simţit în fiinţa mea o tăcere totală, gândurile au dispărut şi simţeam că eram învăluit de o energie caldă, prietenoasă, plină de iubire. Îl simţeam pe Grieg în mijlocul nostru şi din el emana această energie care ne învăluia pe toţi. Am fost atât de uimit că pot să-l simt atât de bine pe Grieg. După ce s-a încheiat binecuvântarea a reapărut senzaţia de sete. Am mers la cort, am luat sticla, am desfăcut dopul şi am pus sticla la gură. În momentul acela, am auzit vocea lui Grieg: „Nu bea, uită-te în sticlă!“
Am avut un moment de ezitare, dorinţa de a bea era foarte mare. Am crezut că mi se pare că aud vocea lui Grieg. Şi am continuat gestul de a ridica sticla să pot să beau. Atunci cu un ton poruncitor mi-a spus: „De ce nu asculţi de instructor? Ţi-a spus să strecori apa şi după aceea să o bei.“ Faptul acesta se petrecuse, într-adevăr, cu câteva ore înainte de meditaţie, când veneam cu apa de la izvor: instructorul de Yoga mi-a zis să strecor apa şi după aceea să o beau. Când m-am uitat mai bine, în sticlă era un vierme tare ciudat care ar fi ajuns în stomacul meu dacă nu aş fi fost avertizat şi protejat în felul acesta de Grieg.
D.M., grupa 11, 38 de ani, Deva