Codul moral şi etic în yoga: Yama şi Niyama

Temelia evoluției spirituale

Yama și Niyama sunt denumirile sub care sunt cunoscute cele 10 reguli morale și etice ale sistemului yoghin, așa cum apar ele menționate în Yoga Sutras, tratatul fundamental al înțeleptului Patanjali. Aceste zece principii de conduită trebuie să fie însușite și respectate de toți aspiranții yoghini, fie ei începători sau avansați. Ele reprezintă însăși temelia evoluției noastre spirituale.

Așa cum o casă trainică are nevoie de o fundație solidă, la fel și aspirațiile noastre spirituale trebuie să se bazeze, înainte de orice, pe respectarea unor norme etice și de comportament, cunoscute în tradiţia yoghină ca Yama și Niyama.  Neglijența, indulgența în aplicarea lor sau încălcarea repetată a oricăreia dintre ele ne expune riscului de a ne vedea zădărnicite eforturile spirituale, așa cum o casă riscă să se dărâme dacă îi lipsește sau i se slăbește unul dintre pilonii de rezistență.

Yama (regulile interacțiunii cu cei din jur) și Niyama (regulile disciplinei interioare) sunt doar primele două trepte ale sistemului yoga, din cele opt pe care le descrie Pantanjali în Yoga Sutras:

1. controlul de sine (yama);
2. înfrânările (niyama);
3. posturile trupeşti (asana);
4. controlul suflurilor (pranayama);
5. retragerea simțurilor de la lumea exterioară (pratyahara);
6. concentrarea mentală (dharana);
7. meditația yoghină profundă (dhyana);
8. starea supraconștientă de extaz dumnezeiesc (samadhi).

Desigur, toate căile spirituale autentice includ şi precepte de ordin etic şi moral similare cu Yama și Niyama din tradiţia yoga (cele mai cunoscute dintre acestea fiind cele zece porunci biblice), însă specific sistemului yoga este faptul că el oferă şi modalităţi practice foarte eficiente pentru a reuși să punem în practică aceste reguli.

Înţeleptul Patanjali descrie în faimosul tratat Yoga Sutras puterile paranormale care se pot trezi în fiinţa yoghinului prin respectarea strictă a regulilor Yama şi Niyama.

YAMA

Yama, sau regulile morale care trebuie să predomine mereu în gândire, vorbire și acțiune în interacțiunea cu ceilalți, sunt:

1. AHIMSA (non-violența sau respectarea vieții);
2. SATYA (respectarea adevărului);
3. ASTEYA (non-furtul sau respectarea proprietății altora);
4. BRAHMACHARIA (continența sau înfrânarea);
5. APARIGRAHA (absența dorințelor rele și a lăcomiei, non-posesivitatea sau non-acumularea).

AHIMSA (non-violența)

Cuvântul sanscrit ahimsa este format din vocala „a” care înseamnă „non” și „himsa” care înseamnă ucidere sau violență. Literal, ahimsa înseamnă deci „non-violență”, dar este cu mult mai mult decât un simplu îndemn de a nu ucide. Această atitudine morală implică a nu face rău sau a nu vătăma – sub nicio formă – nicio ființă. Nici prin fapte sau gesturi, dar nici prin cuvinte, ton sau chiar gânduri.

Trebuie să devenim conștienți că violența este generată de teamă și de slăbiciune. Suntem violeți atunci când ne sunt amenințate  viața, proprietățile, interesele sau imaginea pe care dorim să o păstrăm în fața celorlalți.  Respectarea lui ahimsa devine posibilă numai atunci când reușim să ne eliberăm într-o oarecare măsură de frică, inclusiv de frica de moarte.

Ahimsa nu înseamnă însă pasivitate în fața răului. Trebuie să ne opunem răului din persoana care face rău, însă nu persoanei însăși, la fel cum o mamă își poate pedepsi copilul care greșește, fără să înceteze să îl iubească din această cauză.  În ultimă instanță, ahimsa ne ajută să dobândim o stare de iubire față de toate ființele, cu care ne simțim apoi conectați, într-un mod misterios, într-un gigantic Tot.

SATYA (respectarea adevărului)

Satya înseamnă în limba sanscrită adevăr. Această regulă fundamentală de comportament presupune să spunem numai și numai adevărul, să fim autentici în tot ceea ce facem și să nu ne amăgim, să nu ne iluzionăm, nici pe noi înșine și nici pe ceilalți. Altfel spus, să nu rostim nicio afirmație despre care știm că este falsă, să nu folosim exprimări echivoce, să nu facem presupuneri dogmatice sau exagerate, judecăți pripite sau deformate. A fi yoghin este sinonim cu a fi un căutător al Adevărului Ultim Dumnezeiesc. Din această perspectivă, încălcarea acestui principiu ar produce o gravă contradicție și o îndepărtare a aspirantului de însuși țelul său.

Adevărul nu trebuie folosit însă în sens destructiv. Dacă îl spunem pentru a răni pe cineva, ar fi o încălcare a principiului non-violenței. În această situație, sau ori de câte ori nu deținem informații suficiente sau dovezi incontestabile, este de preferat să tăcem.

ASTEYA (non-furtul)

Asteya se traduce prin a nu fura. Cu toții știm, cel puțin teoretic, ce înseamnă “a nu fura”. Dar, în afară de interdicția absolută de a ne însuși obiecte sau valori care nu ne aparțin, asteya presupune și absența lăcomiei, sau altfel spus “să nu râvnim” la bunurile altora. Aceasta implică onestitate, cinste și un anumit simț al dreptății, care ne face să nu dăm nici mai mult, dar nici mai puțin decât este necesar.

BRAHMACHARYA (continența sexuală)

Brahmacharya înseamnă continență, înfrânare, reținere într-o anumită direcție, chiar cu sensul de abstinență sau focalizare spirituală. Brahmacharya presupune un control deplin asupra tuturor energiilor ființei, în special asupra energiei creatoare, sexuale. Această înfrânare are ca scop conservarea potențialului sexual, în vederea transmutării lui și a sublimării acestei energii sexuale în forme superioare de energie (energie a voinței sau a acțiunii, energie afectivă, energie mentală sau chiar spirituală).

Practicanții pot opta pentru una din cele două variante:

1. abstinența sexuală activă, care presupune renunțarea la activitatea sexuală, dar cu realizarea unor tehnici yoga specifice care îi ajută să sublimeze această energie, sau
2. continența sexuală amoroasă, care implică realizarea actului erotic în cadrul unui cuplu bazat pe iubire reciprocă, dar în absența completă a ejaculării în cazul bărbatului sau a descărcării fiziologice specifice, în cazul femeii.

APARIGRAHA (non-posesivitatea, non-acumularea)

Cea de-a cincea atitudine fundamentală din Yama, aparigraha sau non-acumularea, non-posesivitatea, implică a nu acumula bunuri materiale de care nu avem cu adevărat nevoie. Cu alte cuvinte, să ne abținem de la a acumula alte și alte obiecte materiale, care nu fac decât să ne aglomereze și să ne complice viața, în mod inutil.  Putem chiar să dăruim altora obiectele pe care nu le mai folosim, pentru a nu le lăsa să se adune în jurul nostru.

La ora actuală există o adevărată „boală” a societății moderne, numită consumerism sau „mania cumpărăturilor”. Suntem îndemnați, prin reclame omniprezente și obsesive, să cumpărăm mereu mai mult, ultimul model, cu cele mai recente îmbunătățiri etc. Yoghinul trebuie să cultive o moderație în acest sens, un simț al măsurii și o stare de modestie, conștient fiind că adevăratele valori la care merită să aspire sunt cele spirituale, și nu cele materiale.

NIYAMA

Regulile disciplinei interioare, Niyama, cuprind 5 practici, atitudini sau reguli de viaţă:

1. SAUCHA (curățenia, puritatea la toate nivelurile),
2. SANTOSHA (mulțumirea),
3. TAPAS (efortul ardent, disciplina interioară),
4. SVADHYAYA (studiul scrierilor sacre),
5. ISHVARAPRANIDHANA (devoțiunea, dăruirea față de Dumnezeu)

SAUCHA (curățenia, puritatea)

Puritatea este un deziderat fundamental în yoga. Atingerea stării de desăvârșire spirituală însăși este sinonimă cu o purificare completă a ființei aspirantului. Saucha include atât tehnicile de purificare a trupului, cât și purificarea minții și a structurilor subtile.

Purificarea corpului implică curățarea sa exterioară, tehnici yoghine de purificare internă (vamana dhauti, shankprakshalana), dar și indicații privind alimentația. Saucha înseamnă ca hrana să fie pură și cât mai naturală, să excludă carnea, alcoolul, cafeaua sau zahărul în exces. Evident, se recomandă renunțarea totală la tutun și alte droguri.

La nivelul minții, aspirantul trebuie să urmărească o „igienă mentală” continuă, ce implică dispariția gândurilor nefaste de depresie, ură, gelozie, invidie, mânie, deznădejde etc, prin cultivarea unor gânduri luminoase, senine, afectuoase, pline de detașare. În acest sens, sunt de un real folos tehnicile yoghine de concentrare mentală și meditație.

SANTOSHA (mulţumirea)

Santosha implică cultivarea unei stări de seninătate şi pace sufletească, de mulţumire constantă, indiferent de circumstanţele exterioare. Altfel spus, este capacitatea de a păstra o stare de egalitate, de mulţumire, atât la bine, cât şi la rău. Învăţătura yoghină consideră că nemulţumirea este o expresie a ignoranţei.  Cel înţelept  ştie că orice împrejurare, chiar şi una aparent nefavorabilă, este în esenţă doar o ocazie de a deveni mai bun, de a învăţa o lecţie de viaţă. Prin santosha urmărim să devenim egali atât la eşec, cât şi la succes, atât la laudă, cât şi la critică, după dictonul: „Ai reuşit? Continuă! N-ai reuşit? Continuă!”

Practica lui santosha eliberează fiinţa de condiţionările exterioare. Aspirantul nu îşi mai pierde vremea şi energia nici cu reproşuri şi regrete legate de un trecut pe care nu îl mai poate schimba, şi nici cu dorinţe nerealiste sau proiecţii fantasmagorice legate de un viitor incert.

TAPAS (disciplină interioară, efort ardent, perseverent)

Cuvântul sanscrit tapas are ca rădăcină cuvântul „tap” care înseamnă a arde, a fi mistuit de foc. Cea de-a treia atitudine fundamentală din Niyama se referă la necesitatea unei discipline autoasumate, a efortului ardent, constant şi perseverent.  Tapasul poate să implice atât realizarea zilnică a nu contează ce acţiune benefică (tehnici yoghine, meditaţie, rugăciune etc.), pentru o perioadă dinainte stabilită de timp, dar şi renunţarea la ceva dizarmonios sau perturbator, cum ar fi un obicei nefast sau un viciu.

Un tapas realizat corect şi dus la bun sfârşit conferă practicantului o mare forţă interioară şi o creştere considerabilă a voinţei sale. Aşa cum îi spune şi numele, tapasul „arde” karma negativă a practicantului, sau cu alte cuvinte consecinţele (altfel inevitabile) ale acţiunilor sale rele din trecut. La fel cum, analogic vorbind, vasele de lut au nevoie să fie trecute prin foc pentru a deveni rezistente, yoginul îşi căleşte caracterul la „focul” tapasului său, al disciplinei pe care singur şi-o asumă.

Tapasul poate să se refere la trup, cum ar fi realizarea zilnică a anumitor posturi trupeşti (asana) sau exerciţii de respiraţie (pranayama), postul sau repausul alimentar, sau renunţarea la fumat, carne etc. A nu vorbi pe o perioadă de câteva ore sau mai mult e o formă de tapas al vorbirii, ce vizează un control ulterior mai bun asupra ceea ce spunem. Exerciţiile de concentrare mentală, meditaţia sau rugăciunea sunt forme de tapas ale minţii, care urmăresc purificarea ei de gânduri sau atitudini mentale negative.

SVADHYAYA (studiul scrierilor sacre)

În limba sanscrită „sva” înseamna sine, şi „adhyaya” înseamnă educaţie sau studiu. Svadhyaya implică deci o constantă şi continuă auto-educaţie. Aceasta se realizează atât prin studierea scrierilor sacre, a învăţăturilor spirituale autentice ale marilor înţelepţi ai acestei planete, cât şi printr-o autoanaliză atentă a propriei fiinţe (trăiri, emoţii, atitudini, obişnuinţe, reacţii etc). Svadhyaya reprezintă mai mult decât o simplă citire a scrierilor tradiţionale ale înţelepciunii. Implică de fapt chiar o asimilare profundă a lor, meditând cu atenţie asupra adevărurilor cuprinse în aceste lucrări, cum ar fi: Noul Testament din Biblie, Tao Te King – tratatul fundamental al tradiției taoiste, tratatele yoghine Gheranda Samhita, Yoga Sutras a lui Patanjali, Bhagavad Gita, Shiva Samhita, Hatha Yoga Pradipika etc.

Svadhyaya  eliberează mintea de ignoranță, de semidoctism, de confuzie, elevând-o la înălțimea  cunoașterii spirituale autentice și pregătind-o pentru iluminarea spirituală. Din acel moment, aspirantul se va putea dispensa de aceste ajutoare exterioare, găsind în el însuși întreaga înțelepciune.

ISHVARAPRANIDHANA (devoțiunea, dăruirea față de Dumnezeu)

Cuvântul sanscrit „Ishvara” înseamnă Dumnezeu, iar „pranidhana” înseamnă „devoțiune neîntreruptă” sau „dăruire necondiționată de sine”. Ishvarapranidhana înseamnă așadar consacrarea sau dăruirea către Dumnezeu a tuturor fructelor acțiunilor noastre, a trăirilor, aspirațiilor și gândurilor noastre. Ea presupune unirea conştiinţei cu inima în Dumnezeu, într-o stare de totală devoțiune față de un ideal sublim, suprem.  Ea ar trebui realizată aproape în fiecare clipă, dar în mod special prin consacrarea și rugăciunea către Dumnezeu la începutul fiecărei zile sau înaintea oricărei acțiuni importante.

Prin practica acestei discipline, dorințele inferioare sunt înlocuite de gânduri sublime, despre și pentru Dumnezeu. Realizarea ei cu succes aduce în fiinţă o putere benefică nesfârşită. Totodată face să apară iluminarea spirituală.