Am descoperit treptat răspunsul prin practica spirituală

Viaţa mea s-a împletit atât de strâns cu arta, încât nici nu mi‑aş putea închipui cum ar fi fost altfel. M-am născut într-o familie de pictori, am studiat muzica timp de unsprezece ani şi am urmat cursurile Academiei de Artă, secţia de Istoria şi Teoria artei. Când am început facultatea, eram deja în anul al 2-lea la cursul de yoga. Am ales acea facultate deoarece speram să mă ajute să găsesc răspunsul la întrebări pe care le consideram esenţiale: ce este frumuseţea, cum poate fi ea infuzată permanent în viaţa mea, ce este emoţia estetică, ce este inspiraţia artistică etc.

În primii doi ani de facultate am fost profund dezamăgită să constat nu numai că niciunul dintre profesori nu cunoştea răspunsul la aceste întrebări simple, dar ei nici măcar nu păreau interesaţi să-l caute. Sistemul de învăţământ bazat în ultimă instanţă pe memorarea unor date istorice şi pe compararea diferitelor opere mi se părea foarte superficial şi simţeam că efectiv evită întrebarea esenţială: ce este, de fapt, frumuseţea?

În schimb, la acest gen de întrebări am descoperit, treptat, răspunsul prin practica spirituală. Diferitele noţiuni teoretice primite la cursul de yoga, precum şi stările survenite pe parcursul practicii m-au ajutat treptat să înţeleg într-un mod din ce în ce mai profund aceste aspecte. Cunoaşterea care s-a conturat astfel în mintea mea este foarte complexă şi are avantajul că se bazează pe trăirea directă. Îmi dau seama că un critic de artă care nu beneficiază de toate cunoştinţele de ordin esoteric şi de experimentarea directă a unor realităţi de ordin subtil este lipsit de un instrument esenţial pentru interpretarea fenomenului atât de complex al artei.

Un domeniu în care creativitatea mea a fost foarte mult amplificată datorită practicii yoga este creaţia literară. Am putut astfel să înţeleg prin proprie experienţă ce este inspiraţia artistică şi cum poate fi ea potenţată. Modul în care o lucrare „ia naştere“ în mine este totdeauna fascinant şi mă îmbogăţeşte interior foarte mult. Există o primă inspiraţie, o idee, un germene care la un moment dat îmi apare spontan în minte. Aceste „idei“ se referă, de fiecare dată, la anumite aspecte spirituale, pe care caut să le înţeleg şi să le fac inteligibile punându-le într-o formă concretă. Din momentul în care apare o astfel de idee, caut să o menţin cât mai mult la graniţa dintre mentalul conştient şi subconştient şi simt, pe zi ce trece, că ea devine tot mai palpabilă. Apoi, după o anumită perioadă, încep să-mi apară în minte formulări concrete şi foarte fluente, mici fragmente din ceea ce urmează să creez, dar în această fază nu simt niciodată nevoia să notez ceva în legătură cu subiectul meditaţiei mele.

Această „simbioză“ între fiinţa mea şi lucrarea care urmează să se creeze este foarte fecundă pentru mine, deoarece este bogată în înţelegeri, ca şi cum aş „convieţui“ cu o fiinţă foarte elevată care îmi împărtăşeşte din cunoaşterea sa. În final, când acea lucrare „s-a maturizat“ deplin, ea îmi apare în minte integral şi o pot scrie foarte uşor, ca sub dicteu. Redactarea efectivă este partea care durează cel mai puţin, pentru că tot ce am de făcut este să scriu fluent şi în general nu mai este necesar să corectez după aceea.

Momentul în care o lucrare este „finalizată“ şi o pot scrie apare uneori neaşteptat. Sunt situaţii când el apare noaptea, înainte să adorm, şi atunci sunt capabilă să scriu chiar şi în semiîntuneric, deoarece pe moment nu este necesar să recitesc ceea ce am scris.

Deseori, lucrările pe care le scriu sunt metafore ale condiţiei umane şi integrez în ele descrierea anumitor stări extatice sau a anumitor revelaţii pe care le-am avut în urma practicii yoga. De fiecare dată aceste pasaje au o încărcătură spirituală foarte mare şi ele sunt cele care transmit cel mai mult cititorului, exercitând un gen de fascinaţie. Anumite persoane care au citit acele fragmente mi-au spus că lectura lor le-a indus cu mare uşurinţă o stare similară celei descrise. Am remarcat că efectul pe care o astfel de lucrare îl are este totdeauna puternic, pentru că ea vehiculează şi o energie subtilă mare, un anumit câmp de înţelegere care este indus în mod spontan cititorului.

L.F., anul 14, Bucureşti