Cazul MISA: Georgia cedează presiunilor franceze și îi extrădează pe soții Stoian

de Massimo Introvigne

Cei doi instructori de yoga sunt acuzați de infracțiunea imaginară de spălare a creierului pentru că le-au prezentat cursanților lor teoriile mișcării despre erotismul sacru.

Mihai și Adina Stoian în vremuri mai fericite. Sursa: Facebook.

Pe 15 mai 2025, Mihai și Adina Stoian, instructori români de yoga ai Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) și ai Federației Internaționale de Yoga și Meditație ATMAN, au fost extrădați din Georgia în Franța, cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului maxim permis de legea georgiană pentru menținerea lor în închisoare.

Extrădarea este extrem de nedreaptă, iar Georgia ar fi trebuit să reziste presiunilor politice și juridice franceze. Din păcate, nu a făcut-o.

MISA și școlile sale surori care fac parte din ATMAN (școli independente, dar inspirate de principii similare și de lucrările profesorului român de yoga Gregorian Bivolaru) propun o varietate de învățături bazate pe diferite surse. Una dintre aceste învățături este „erotismul sacru”, bazat pe Tantra Yoga, adică utilizarea actului amoros ca o cale spre iluminare prin „continența erotică”, adică prin practicarea experienței erotice fără ejaculare în cazul bărbatului și fără descărcarea specific feminină numită uneori „ejaculare feminină”.

Societățile democratice moderne au o mare toleranță față de practicile sexuale neconvenționale. Franța, de exemplu, este țara care a inventat „les clubs échangistes” sau „cluburile de swingeri”. Cuplurile merg acolo și fac schimb de parteneri cu alte persoane din club, necunoscute (și uneori mascate), astfel încât atât bărbații, cât și femeile au întâlniri sexuale cu persoane pe care nu le cunoșteau înainte și nu se așteaptă să le mai întâlnească ulterior. Cluburile de swingeri nu sunt considerate ilegale în Franța (și nici în alte țări). Desigur, forțarea unei persoane să participe la astfel de întâlniri este o infracțiune – dar participarea adulților consensuali nu este.

Scopul cluburilor de swingeri și al instituțiilor similare este doar recreativ. În cadrul retragerilor de erotism sacru, unii cursanți pot participa la o inițiere erotică cu instructori care nu sunt iubiții sau iubitele lor din motive pe care nu le-ar descrie ca fiind recreative, ci spirituale. Din motive pe care cercetătorii le-au investigat, societățile moderne sunt tolerante cu transgresiunea sexuală între adulți consensuali, dar nu aprobă practicile erotice neconvenționale prezentate ca religioase sau spirituale. Tabuul conform căruia erotismul și religia ar trebui să rămână domenii strict separate nu a fost încă depășit.

În special femeile care participă la ritualuri erotice cu ghizi spirituali tantrici care nu sunt iubiții lor tind să nu fie crezute atunci când spun că au făcut această alegere din motive spirituale, în mod liber, și că înțeleg ce înseamnă erotismul sacru. Poate că ar fi crezute dacă ar afirma că au mers la un club de swingeri de bună voie, pentru senzații tari și distracție.

Sunt conștient că ritualurile care intră în sfera erotismului sunt expuse riscului de abuz. Cu toate acestea, este greșit să susținem că orice ritual erotic este, prin definiție, abuziv. Problema juridică esențială nu este dacă scopul experienței este recreativ sau religios, nici dacă partenerul cu care o femeie (sau un bărbat) decide să aibă o experiență erotică este cineva cunoscut sau un necunoscut. Criteriul care distinge o întâlnire erotică liberă, indiferent de scopul acesteia, de abuzul sexual este, ca de obicei, consimțământul. Dacă o femeie adultă (sau un bărbat adult) consimte liber la o întâlnire erotică cu cineva care nu este iubitul ei (sau iubita lui), nu există abuz și nici infracțiune. Faptul că o femeie poate decide să aibă o astfel de experiență erotică cu un ghid spiritual tantric, ca parte a căii sale spirituale, poate părea „ciudat” pentru mulți care nu sunt familiarizați cu erotismul sacru. Dar „ciudat” nu înseamnă abuziv sau ilegal.

Adina Stoian predând un curs de Tantra. Sursa: Facebook.

Autoritățile franceze consideră că, deși decizia de a vizita un club de swingeri poate fi oarecum de înțeles, participarea la un ritual de erotism sacru cu un „guru” (cuvânt care indică un ghid spiritual respectat în India, dar care este folosit depreciativ în Franța) nu poate fi niciodată o decizie liberă. Acest lucru se datorează faptului că Franța, spre deosebire de marea majoritate a țărilor democratice, a adoptat încă de la sfârșitul secolului XX așa-numita ideologie anti-secte, pe care un raport din 2020 al Comisiei americane pentru libertatea religioasă internațională (USCIRF) a identificat-o ca fiind o amenințare importantă la adresa libertății religioase. O agenție de stat franceză specializată (și extrem de controversată) numită MIVILUDES promovează și aplică zilnic această ideologie.

Nu există nicio distincție juridică între „religii” și „secte”, în nicio țară democratică. Dimpotrivă, interpretările competente ale dreptului internațional privind libertatea religiei sau a convingerilor insistă asupra faptului că termenul „sectă”, ale cărui echivalente în alte limbi sunt derivatele latinescului „secta”, inclusiv francezul „secte”, are un potențial discriminatoriu inerent, este utilizat pentru a discrimina comunitățile religioase și spirituale nepopulare și ar trebui evitat de autoritățile publice, după cum a afirmat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia „Tonchev v. Bulgaria” din 2022.

Abordarea franceză se bazează pe teorii respinse ca pseudoștiințifice de oamenii de știință, instituțiile internaționale și instanțele de judecată din majoritatea țărilor democratice. Aceste teorii susțin că diferența dintre „religiile” legitime și „sectele” ilegale, redenumite acum grupuri vinovate de „devieri sectare” (dérives sectaires), constă în faptul că la religie aderi în mod liber. La „secte”, se susține, oamenii aderă pentru că liderii lor (guru) manipulează victimele prin tehnici de „abuz de slăbiciune” (abus de faiblesse) sau „supunere psihologică” (sujétion psychologique), termeni francezi care transmit aceeași ideologie ca englezul brainwashing. Teoriile spălării creierului au fost respinse de cercetători și de instanțele de judecată din Statele Unite și din majoritatea țărilor europene ca fiind pseudoștiințifice.

Teoria abuzului de slăbiciune (abus de faiblesse), alias „spălarea creierului”, stă la baza atitudinii francezilor cu privire la grupurile de erotism sacru, la MISA, la Gregorian Bivolaru și la familia Stoian. Se presupune că MISA nu este un grup religios, ci o „sectă”, care folosește „spălarea creierului”. De asemenea, se susține că alegerea femeilor de a participa la ritualuri care implică inițieri erotice nu poate fi, prin definiție, liberă. Chiar dacă (majoritatea) femeilor susțin că este o cale pe care au ales-o în mod liber, se argumentează că aceste femei nu sunt credibile. Un astfel de comportament „ciudat” nu poate fi ales în mod liber. Femeile doar „cred” că alegerile lor au fost libere pentru că au fost și sunt încă sub influența „abuzului de slăbiciune”, a „supunerii psihologice” sau a „spălării creierului”.

Pe 28 noiembrie 2023, poliția franceză a descins în mai multe locații ale MISA și i-a arestat pe Gregorian Bivolaru și alții. Apoi a declarat presei că a „eliberat” zeci de femei (niciuna dintre ele franceză) care erau „ținute prizoniere” și urmau să fie „violate”. Curând însă a apărut problema că nici măcar una dintre femei, deși supuse de poliție la ceea ce ele au descris ca fiind tratamente și presiuni abuzive, nu a fost de acord să depună plângere împotriva lui Bivolaru și a MISA. După cum au confirmat unele dintre ele cercetătorilor internaționali care le-au intervievat, ele au susținut că au mers în Franța de bună voie și știau exact despre ce este vorba. Unele (nu toate) intenționau să participe la ritualuri de erotism sacru, dar au declarat că erau familiarizate cu literatura MISA care le descria și că au ales în mod liber această cale spirituală considerată a fi neconvențională. Ele au cerut ca alegerile lor să fie respectate. De fapt, mai mult de douăzeci dintre acestea au depus între timp plângeri, pe care le-am examinat, nu împotriva lui Bivolaru sau a MISA, ci împotriva poliției franceze.

Lipsit de mărturiile femeilor „eliberate”, dosarul francez împotriva lui Bivolaru și cel derivat, împotriva soților Stoian, se bazează pe plângerile depuse de șapte foste membre „apostate” care au părăsit școlile MISA și ATMAN, în unele cazuri în urmă cu mai mulți ani, și cooperează cu organizațiile anti-secte, susținând că acum își dau seama (ex post facto) că în perioada petrecută în școală au experimentat erotismul sacru deoarece erau supuse abuzului psihologic. Procurorii francezi au declarat presei că doar aceste șapte foste membre sunt credibile, deoarece sunt cele care au reușit să se elibereze de „spălarea creierului”, în timp ce femeile „eliberate” în timpul raidurilor din 2023 nu sunt credibile, deoarece sunt încă sub influența „controlului psihologic”.

Nu negăm faptul că disconfortul unora dintre fostele membre poate fi foarte real. Ele trebuie să fie înțelese și ajutate. Cu toate acestea, este o chestiune complet diferită atunci când se afirmă dogmatic că în toate cazurile, țările și grupurile, doar femeile care raportează că a fost vorba de ritualuri false, concepute pentru a abuza de ele, „spun adevărul”, în timp ce acelea care oferă o interpretare diferită, fie mint, fie sunt supuse „spălării creierului”. Acestea din urmă sunt considerate incapabile să facă alegeri libere. Procurorii, poliția sau mass-media cred că știu mai bine decât aceste femei ceea ce ele au vrut sau nu au vrut.

Soții Stoian sunt acuzați că l-au ajutat pe Bivolaru să comită infracțiunea de „trafic de persoane” organizând transportul unor cursante din alte țări în Franța, unde liderul MISA ar fi abuzat de ele. Soții Stoian au negat că ar fi „organizat” vreodată astfel de călătorii.

Adina Stoian susținând o conferință în cadrul unei tabere. Sursa: Facebook.

În orice caz, deși acuzațiile de „trafic” la adresa noilor mișcări religioase sunt acum la modă, dacă femeile au plecat în Franța de bună voie pentru a participa la retrageri spirituale sau alte activități religioase nu există, desigur, „trafic”. Aceste acuzații ale celor șapte „apostate” sunt acuzații ex post facto. La momentul respectiv, ele nu se simțeau „traficate”, dar acum s-au răzgândit sau au fost învățate să își reconstruiască experiența ca fiind „traficate”.

Acuzațiile împotriva soților Stoian se bazează în întregime pe teoria discreditată și pseudoștiințifică a „spălării creierului”, deghizată în „abuz de slăbiciune”. Rolul celor doi ar fi fost acela de a participa la procesul de „spălare a creierului” prin convingerea unor femei (poate chiar a unora dintre apostate) să meargă în Franța și de a preda principiile erotismului sacru promovat de MISA. Când citim că ei sunt complici la crime care ar fi fost comise în Franța, ceea ce li se reproșează este doar faptul că au prezentat cursantelor MISA învățăturile mișcării despre erotismul sacru și (poate) au menționat posibilitatea de a participa la retrageri și întâlniri în Franța.

Indiferent de rolul pe care l-au avut soții Stoian în facilitarea călătoriilor în Franța, este clar că ei sunt acuzați că și-au exercitat libertatea de gândire și libertatea de religie sau de credință predând anumite principii cursanților. Ei nu sunt acuzați că ar fi violat sau abuzat personal pe cineva.

Deși nu se poate nega faptul că soții Stoian sunt considerați instructori cu autoritate și sunt apreciați în cadrul mișcării, acuzații similare ar putea viza cu ușurință sute de instructori MISA și ATMAN din întreaga lume. Dacă soții Stoian pot fi ținuți în închisoare și condamnați doar pentru învățăturile lor, pe baza unor infracțiuni de „spălare a creierului” care sunt considerate imaginare în majoritatea celorlalte țări democratice, atunci libertatea de conștiință, libertatea de gândire și libertatea de religie sau credință devin principii care pot fi negate pe baza deciziei arbitrare a unei țări de a distruge mișcările spirituale minoritare pe care nu le aprobă.

Articolul original în limba engleză este disponibil pe site-ul bitterwinter.org.

*****

Despre autor

Massimo Introvigne (născut pe 14 iunie 1955 la Roma) este un sociolog italian al religiilor. Este fondatorul și directorul general al Centrului pentru Studii privind Noile Religii (CESNUR), o rețea internațională de cercetători care studiază noile mișcări religioase. Introvigne este autorul a aproximativ 70 de cărți și a peste 100 de articole în domeniul sociologiei religiilor. A fost principalul autor al Enciclopediei religiilor din Italia (Enciclopedia delle religioni in Italia). Este membru al consiliului editorial al Interdisciplinary Journal of Research on Religion și al consiliului executiv al Nova Religio de la University of California Press. În perioada 5 ianuarie – 31 decembrie 2011, a fost „Reprezentant pentru combaterea rasismului, xenofobiei și discriminării, cu accent pe discriminarea împotriva creștinilor și a membrilor altor religii” al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Din 2012 până în 2015 a fost președinte al Observatorului libertății religioase, instituit de Ministerul italian al Afacerilor Externe pentru a monitoriza problemele de libertate religioasă la nivel mondial.