Consacrarea acţiunilor noastre lui Dumnezeu Tatăl

„Un butuc de vie sădit fără Tatăl nu prinde viaţă. El va fi smuls din rădăcină şi până la urmă va pieri.” (Evanghelia după Toma)

Ne putem apropia de Dumnezeu prin orice acțiune benefică

Un căutător spiritual autentic aspiră să-l simtă pe Dumnezeu cât mai des și cât mai prezent în viața sa. Nu este atât de dificil cum ar părea. Aceasta pentru că fiinţa umană se poate apropia şi poate intra în comuniune spirituală profundă cu Dumnezeu Tatăl în orice moment, prin orice acţiune benefică pe care o realizează, indiferent de natura acesteia, dacă îi consacră în prealabil lui Dumnezeu Tatăl fructele acţiunii respective.

Termenul a consacra provine de la cuvântul latin consecrare, care în traducere românească înseamnă „a sfinţi”. A consacra înseamnă, la modul general vorbind, a face ceva anume să devină sacru, dedicând acel ceva fie lui Dumnezeu, fie unei divinităţi. În sensul particular, atunci când se referă la realizarea unor anumite acţiuni, consacrarea implică a-I oferi lui Dumnezeu Tatăl, cu anticipaţie, toate fructele (altfel spus consecinţele, roadele) acesteia.

În momentul oferirii fructelor unei acţiuni lui Dumnezeu, când Dumnezeu primeşte această ofrandă ce urmează ulterior să fie fructificată prin acţiune, practic acea acţiune nu mai este înfăptuită de fiinţa umană în cauză. Adevăratul făptuitor devine atunci chiar Dumnezeu, căruia fiinţa umană respectivă I-a oferit în mod total şi necondiţionat orice fel de rezultate. Astfel, fiinţa ajunge să fie ghidată, inspirată şi susţinută în mod direct de Dumnezeu Tatăl. Realizând aproape în fiecare clipă consacrarea fructelor acţiunilor noastre, urmărind apoi să resimţim cât mai clar răspunsul lăuntric afirmativ, manifestat ca o stare de comuniune intimă, tainică cu fiinţa infinită a lui Dumnezeu, fiecare putem trăi, chiar în clipa prezentă, nemurirea spirituală.

Cum consacrăm

Pentru realizarea corectă a consacrării către Dumnezeu Tatăl este înainte de toate necesar să avem o stare lăuntrică intensă de sinceritate totală, de deschidere şi de umilinţă. De fiecare dată când noi Îi oferim lui Dumnezeu fructele unei acţiuni, trebuie să avem starea de candoare a unui copil și să consacrăm ca ceea ce ar trebui ca nouă să ni se cuvină (în viziunea obișnuită, comună), să fie de fapt o ofrandă pe care I-o oferim lui Dumnezeu.

Prin această stare sinceră pe care noi o manifestăm, oferindu-I plini de iubire lui Dumnezeu rezultatele acţiunilor noastre, noi vom simţi lăuntric o stare inefabilă de comuniune cu ceva care ne depăşeşte ca dimensiuni şi subtilitate. Ea se va manifesta ca o încărcare cu un flux subtil extatic, transcendent, generator de fericire şi de bucurie interioară, care întotdeauna se manifestă în fiinţa noastră de sus în jos. De regulă, acest răspuns inefabil îl simţim ca venind de undeva de deasupra creştetului capului, inundându-ne fiinţa şi făcându-ne astfel să intrăm aproape instantaneu într-o stare de conştiinţă mult mai elevată, plină de fericire, stare de vibraţie care este mult superioară stărilor din viaţa de zi cu zi. Este o stare de excepţie, o stare minunată de a fi.

Și tăcerea este un răspuns

Dacă la o anumită consacrare a noastră clară și fermă, prin intermediul căreia urmărim să-i oferim roadele acţiunilor noastre lui Dumnezeu Tatăl, nu apare niciun răspuns tainic în universul nostru lăuntric, altfel spus atunci când la consacrarea noastră Dumnezeu răspunde în mod evident prin tăcere, un astfel de răspuns – de fapt absenţa oricărui răspuns – arată că roadele pe care urmează să I le oferim, să I le dăruim lui Dumnezeu Tatăl nu-I sunt pe plac, nu-L încântă. În mod indirect aceasta evidenţiază că ceea ce dorim să facem nu este benefic, nu este bun, nu este pe deplin integrat în armonia dumnezeiască a firii. Într-o astfel de situaţie este mai înţelept să ne abţinem de la respectiva acțiune.

Întotdeauna, în măsura în care reuşim să ne dăm seama, alegerea de a efectua în prealabil consacrarea roadelor unei acţiuni lui Dumnezeu face să apară un sui-generis dialog tainic cu Dumnezeu Tatăl. Acesta este constructiv pentru noi şi edificator, chiar şi atunci când Dumnezeu Tatăl răspunde prin tăcere. Dar putem fi absolut siguri că dacă Dumnezeu ne-a răspuns afirmativ la consacrarea realizată în prealabil – care este întotdeauna valabilă timp de 24 de ore din momentul primirii răspunsului afirmativ – Dumnezeu ne susţine apoi, fără încetare, în realizarea respectivei acțiuni.

Realizând trei sau chiar mai multe consacrări pentru o aceeaşi acţiune dumnezeiesc integrată, la care am primit încă de prima dată răspuns, vor apărea efecte cumulative. Dar dacă la o consacrare a roadelor nu primim deloc răspuns, nu este cazul să repetăm consacrarea, pentru că dacă Dumnezeu ne-a spus nu, nu este nu.

Efecte

Consacrarea roadelor unei acţiuni benefice lui Dumnezeu Tatăl, dacă este însoţită de un răspuns afirmativ suficient de clar, face să apară în universul fiinţei umane o serie întreagă de efecte benefice, tainice, multiple, care cel mai adesea nu pot fi în mod clar analizate. Dar întotdeauna, fără excepţie, se pot observa diferenţele imense între acțiunile făcute fără consacrare prealabilă și cele făcute cu consacrarea roadelor lor.

Dacă vom consacra astfel, chiar fără să ştim vreo teorie metafizică complexă, chiar fără cunoştinţe filosofice, chiar fără cunoașterea sau practicarea vreunei religii, chiar fără a fi studiat vreo carte despre relaţia omului cu Dumnezeu – poate chiar fără să avem o credinţă clară, fermă în Dumnezeu, chiar fără a şti ce înseamnă karma, totuși, dacă vom proceda în mod sincer astfel, vom remarca ceva cu totul uluitor, ceva miraculos care se va produce în fiinţa noastră.

Ca aspect practic important, taina consacrării fructelor acţiunilor noastre (lui Dumnezeu Tatăl sau unei alte entități subtile benefice) ne permite eliberarea completă de efectele sau „lanţurile“ ulterioare ale acţiunilor noastre. Procedând constant astfel, realizând sistematic consacrarea fructelor acţiunilor noastre (cel mai bine către Dumnezeu), pentru noi nu mai există ulterior karma (consecinţele ce survin întotdeauna, conform Legii universale a cauzei şi a efectului).

Să nu uităm că tot ceea ce nu are susţinerea lui Dumnezeu Tatăl, susţinerea Supremului, nu poate fi decât efemer. „Un butuc de vie sădit fără Tatăl nu prinde viaţă. El va fi smuls din rădăcină şi până la urmă va pieri.” („Evanghelia după Toma”).