Examinarea lucidă şi cât mai obiectivă a stadiului actual de realizare a aspiraţiilor noastre profund benefice
25 March 2023Culegerea roadelor bune pe care le merităm şi manifestarea unor intenţii de a dărui ceea ce avem în noi bun şi minunat
1 April 2023Cum găsește mai mereu mass-media sămânță de scandal și folosește cu dibăcie orice pretext tendențios, abject pentru a arunca iar și iar cu mult noroi în MISA
Pentru cei care deja frecventează cursurile școlii noastre de yoga ezoterică integrală, precum și pentru cei care au urmărit, din simpatie sau din pură curiozitate profesională, reflectarea în mass-media a activităților MISA din 1990 încoace, nu mai este de multă vreme o noutate că mai mereu mass-media ne face „favoarea” abjectă de a ne aduce iar și iar în atenția opiniei publice, fie într-o bizară buclă pe burtierele emisiunilor TV ce sunt adeseori imunde, fie în titlurile de-o șchioapă de pe site-urile de știri aflate în agonie de frecventatori. Și niciodată, fără excepție, nu spune ceva de bine despre MISA. Eventual, în cel mai banal caz, ocazional relatează pe un ton neutru despre vreun proces câștigat la CEDO sau împotriva cutărui jurnalist, dar nici măcar atunci nu ratează ocazia ticăloasă de a mai strecura câte o ironie, mirându-se fățarnic cum a fost posibil să avem câștig de cauză și insinuând cu abilitate cum că a fost vreo scăpare a celor care au luat decizia respectivă.
Cea mai recentă astfel de „ocazie”, în fond mizerabilă, de a târî iar prin noroi cursanții și numele acestei școli (MISA) a „apărut” recent și a fost alimentată, din păcate, și de o gafă de proporții a Parchetului. Un bărbat, cursant al școlii noastre, al cărui nume nu este deloc important pentru a ilustra senzaționalismul și tendențiozitatea vădită, abil otrăvitoare a mass-mediei din România în ceea ce ne privește, a fost arestat pentru o acuzație de viol repetat al unei minore. Responsabilitatea faptelor lui, indiferent dacă în final se va dovedi că este vinovat sau nu – și noi nu suntem deloc în măsură să ne pronunțăm asupra vinovăției sale eventuale – îi aparține de fapt în întregime. Nu 5%, nu 37%, nu 98%, ci în întregime (sau altfel spus 100%). Și asta este valabil pentru orice acțiune ilegală ce a fost întreprinsă din proprie inițiativă, numai și numai în calitate de persoană privată, de fiecare dintre cursanții, instructorii sau simpatizanții acestei școli, atâta vreme cât aceștia nu acționează niciodată în calitate de reprezentanți ai școlii – așa cum este arhievident că nu a fost cazul acestui cursant. Ne întrebăm retoric: cum ar putea oare să fie vreodată școala (MISA) răspunzătoare pentru ce face zi de zi fiecare dintre sutele de mii de persoane care ne-au frecventat cursurile de-a lungul a peste trei decenii? De altfel cum ar putea măcar să știe cu exactitate cu ce se ocupă fiecare dintre aceste persoane? Stilul ”Big Brother” chiar nu a fost și nici nu va fi vreodată stilul nostru…
Dar să revenim acum la gafa cea „monumentală” a Parchetului. Anunțând victorios mass-mediei această realizare, adică arestarea unui suspect de viol ce „a violat” de trei ori o minoră – căci ce poate fi mai incitant și mai„apetisant” pentru mass-media decât jafuri, violuri și crime, Doamne ferește să relateze despre ceva care este de natură să aducă bucurie și speranță îndreptățită publicului ce este bombardat mai mereu de vești proaste, de știri apocaliptice și de propagandă homosexuală deviantă –, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea nu a divulgat, desigur, numele celui arestat, protejându-i astfel identitatea și dreptul de a fi un prezumat nevinovat până la proba contrarie, dar, din motive stranii ce sunt neclare pentru logica obișnuită, a ținut neapărat să adauge „inculpatul membru al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)” – adică a menționat și acronimul, și denumirea completă, să nu cumva să existe dubii. Nimic nu se spune despre vârsta respectivului, despre starea sa civilă, despre localitatea de naștere sau despre domiciliu, ori despre școli absolvite, loc de muncă sau dacă deja simpatizează cu vreun partid politic, dacă e vegetarian sau vegan, dacă schiază sau joacă fotbal, ce fel de muzică ascultă, ce marcă de mașină conduce, nimic din toate acestea nu sunt prezentate, singurul aspect într-un mod dubios relevant (în viziunea lor ciudată) este că inculpatul e „membru” MISA. Din punct de vedere strict juridic, calitatea de cursant, adică persoană care frecventează cursurile unei școli sau care participă la activitățile unei anumite asociații, nu poate fi asimilată ce cea de „membru” al respectivei asociații. Este însă adevărat că în general este considerat „membru” orice om care face parte dintr-o colectivitate organizată, dar în cazul MISA denumirea de membri se referă numai și numai la semnatarii Actului Constitutiv, iar Parchetul în mod cert avea obligația firească să înțeleagă suficient de clar toate aceste „subtilități”.
Deci Parchetul anunță sec „punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat” și faptul că inculpatul este „membru al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)”, iar hienele pline de ură față de MISA ce au însă haine de „jurnaliști” vânează prompt astfel de pseudo-motive halucinante. De la site-uri obscure ce sunt citite doar de cei care le scriu, la jurnalul de știri din prime time de la Antena 1, toți s-au întrecut imediat să aducă la cunoștința opiniei publice ce grozăvii a mai făcut un „membru MISA”. De data aceasta, la protestele prompte ale Biroului de presă MISA că au folosit abuziv și incorect, ba chiar manipulator sintagma „membru MISA” fără ca măcar să verifice în prealabil dacă aceasta este adevărat, reprezentanții cei tendențioși și pripiți ai mass-mediei au ridicat din umeri indiferenți și au arătat cu degetul spre Parchet – ei se apără în felul acesta că nu au făcut decât să preia o informație publică, transmisă de o instituție a statului, deci altfel spus nici usturoi n-au mâncat, nici gura lor cea împuțită și tendențioasă nu le miroase. Tehnic, aveau dreptate. Faptul însă că au speculat cu o sadică satisfacție și indirectă răutate scăparea Parchetului nu este ilegal, dar nici morale toate acestea nu sunt.
Recunoaștem totuși că de această dată au preluat destul de mulți și destul de prompt dreptul la replică ce a fost trimis de Biroul de presă MISA și unii chiar au modificat apoi titlul și conținutul articolelor. Generos spus articole, căci marea majoritate se rezumau la pasaje ce au fost preluate din comunicatul Parchetului garnisite prompt cu câteva răutăți halucinante, aberante, îndreptate împotriva MISA sau a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Și de asemenea prompt a reacționat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea la sesizarea primită din partea conducerii MISA, emițând apoi un nou comunicat în care au rectificat gafa anterioară; o rectificare ce a fost totuși cam incoerentă, pentru că din „membru MISA” respectivul inculpat a devenit „adept al MISA” – termen vag care nu clarifică mare lucru și care în plus pentru o mare parte a opiniei publice trimite cu gândul la o sectă. Dar nici cel de al doilea comunicat nu explică de ce, dintre toate posibilele calificative sau atribute care puteau defini persoana reținută (chiar dacă era absolut necesar să facă totuși publice unele informații personale), doar legătura sa cu MISA a fost singura informație care li s-a părut procurorilor ca fiind demnă de cel mai mare interes.
Indiscutabil că fapta de care este acuzat respectivul individ este extrem de gravă, fiind vorba despre o fetiță de numai 11 ani. Desigur că organele și toate instituțiile abilitate ale statului trebuie să-și facă datoria când apar astfel de situații, în mod prompt și cu o exemplară seriozitate, însă (dacă nu cerem prea mult, desigur) fără să urmărească să ofere o nouă ocazie mass-mediei de a specula cu o răutăcioasă tendențiozitate și senzaționalism ieftin asemenea cazuri regretabile ce sunt folosite însă cu abilitate și viclenie doar pentru a demoniza o dată în plus, complet nejustificat, cursanții acestei școli de yoga ezoterică. Mai rămâne de clarificat și situația tâmpă, complet aberantă, cum că un viol s-a repetat de trei ori. Ca și situația în fond incredibilă cu excepția celor proști și creduli cum că fetița în cauză a putut apoi să facă sute de kilometri pentru a se întâlni iarăși cu respectivul bărbat ce a violat-o de trei ori. Nu este rolul nostru să clarificăm aceste aspecte uluitoare și probabil nici nu am fi ajuns să le menționăm vreodată dacă nu am fi fost toți vizați în mod direct, în calitate de cursanți ai Școlii de yoga MISA, de tot circul mediatic grețos și aiuritor ce a fost dezlănțuit de acest incident. Și de fapt oricâte drepturi la replică ar publica site-urile de știri, oricâte comunicate „rectificatoare” ar trimite Parchetul, titlurile provocatoare de scandal intră astfel iar și iar în conștiința globală a publicului și nu vor putea fi „șterse” de o clară și obiectivă dezmințire. Ceea ce se știe deja de mult timp, și cam pe asta se bazează întreaga „industrie” în mod viclean manipulatoare a site-urilor care publică articole cu titluri redundante, dar care cel mai adesea sunt fără conținut, este că peste 50% dintre cititori rămân doar cu informația manipulatoare, adeseori răutăcioasă, din titluri și subtitluri. Și e imposibil de crezut că cineva îi va contacta pe toți aceștia ulterior să le arate cu zeci de dovezi edificatoare că titlurile respective erau doar speculative, tendențioase, mincinoase… În orice caz, după câteva zile de vâlvă, respectiva știre năucitoare, cu tot cu ceea ce a implicat drepturile la replică, a fost acoperită de alte scandaluri proaspete ce sunt menite să țină „în priză” telespectatorii naivi și creduli, ascultătorii, cititorii.
Îndrăznim să credem totuși că într-o zi bună calitatea de cursant MISA nu va mai fi „magnetul” ciudat ce este utilizat cu viclenie ca să atragă titluri provocatoare de scandal, o mulțime de comentarii răutăcioase, interpretări răuvoitoare, aberante. Dacă un om chiar a greșit, atunci el va fi judecat în mod strict după faptele lui, iar calitatea de cursant al școlii noastre de yoga nu va mai echivala din start cu o eventuală „prezumție de vinovăție”. Știm, sunt șanse mici să fie așa deocamdată, acum când trăim vremuri apocaliptice, dar după cum spun cei înțelepți speranța dumnezeiască îndreptățită nu moare niciodată. În secțiunea Apocalipsei sunt descrise cu lux de amănunte astfel de vremuri viitoare când răul, Satana, Lucifer și bestia, fiara ce este sinistra și acaparatoarea inteligență artificială (A.I.) va fi demascată în final și apoi va fi aruncată în mod inevitabil ca o cumplită otravă vicleană, abjectă, înșelătoare, la lada de gunoi a istoriei acestei planete albastre.