Nu poţi fi foarte mare dacă nu eşti foarte mic

Doresc să vă împărtăşesc câteva dintre stările pe care le-am trăit în timpul practicii spirituale şi care pentru mine sunt adevărate modele ce mă ajută să înţeleg cu adevărat realităţile pe care acestea le reprezintă.

Umilinţa

Într-una din serile în care eram acasă şi-mi realizam sadhana spirituală obişnuită de binecuvântări am trăit o stare de umilinţă adâncă în sufletul meu şi am trăit ca o revelaţie faptul că nu poţi fi foarte mare (cum este Dumnezeu), dacă nu eşti foarte mic. Adică, dacă nu manifeşti starea de umilinţă în fiinţa ta, nu este posibil să trăieşti stări foarte înalte de conştiinţă, căci cu cât umilinţa este mai mare, cu atât mai mult se poate Dumnezeu manifesta în fiinţa noastră. Este ca şi cum, doar fiind umili îi putem lăsa lui Dumnezeu loc pentru a se manifesta în noi, golindu-ne astfel, în acele momente de graţie divină, de orice idee preconcepută, cunoaştere intelectuală sterilă, sau prejudecată…

A fost o stare adâncă, tăcută, gravă, sacră. Trăind acea stare de umilinţă, mi-am realizat şi sadhana cu totul altfel, de parcă abia atunci o realizam cu adevărat. Pentru că aspiraţia mea către Dumnezeu era mult mai mare acum şi o trăiam în toată fiinţa, întreaga mea fiinţă a devenit şuvoiul energiei Supreme a lui Dumnezeu Tatăl, simţeam cum această energie se opreşte mai întâi în inima mea care era îmbătată de extazul acestei energii divine extraordinare, după care trece mai departe prin braţul meu, către persoana pentru care realizasem binecuvântarea.

A fost o experienţă extraordinară şi am înţeles de ce Grieg a numit această tehnică Arta Binecuvântării, pentru că într-adevăr este o artă.

Arta Binecuvântării

Realizând Arta Binecuvântării mai multe zile la rând, la un moment dat, a apărut în inima mea dorinţa de a nu mai realiza niciodată binecuvântările în mod mecanic, mental, ci întotdeauna din inimă (am conştientizat atunci chiar faptul că, de obicei, realizez aceste binecuvântări de undeva de la nivelul capului, adică din minte şi nu din inimă).

La un moment dat, pe neaşteptate, am simţit că rostirea formulei binecuvântării  s-a mutat în inima mea. Spaţiul inimii s-a lărgit şi acum rosteam de acolo formula binecuvântărilor. Imediat după această dilatare a spaţiului inimii am simţit o dulceaţă subtilă care îmi curgea în inimă în acelaşi flux cu energia binecuvântării, prin creştetul capului. Această energie era extraordinar de rafinată, de suavă şi de delicată, încât nu pot descrie în cuvinte suavitatea ei extrem de rafinată. Simţeam plină de încântare, îmbătată de atâta dulceaţă subtilă, cum inima mea se umple cu această energie care mă făcea să simt o stare de delicateţe şi de feminitate extraordinară în fiinţa mea şi intuitiv am simţit că aceasta este o stare care este specifică unicităţii fiinţei mele…

Însă cea mai extraordinară şi împlinitoare graţie a acestei energii extrem de fine şi de rafinate care mi-a umplut şi mi-a dezmierdat inima, a fost o stare de intimitate sufletească indescriptibilă cu Dumnezeu, pe care L-am simţit prezent cu mine, acolo în sufletul meu.

Starea de dăruire faţă de Dumnezeu

Într-una dintre meditaţiile pe care le realizam în sadhana mea spirituală zilnică, simţind că am mintea destul de agitată, fapt care mă impiedica să mă focalizez aşa cum trebuie, am urmărit să mă relaxez, să mă abandonez şi să-L las pe Dumnezeu să se manifeste prin mine, conştientă fiind că oricum eu nu pot face nimic fără El. Astfel că, după ce am luat această hotărâre şi am încetat să mai lupt cu mintea şi să o mai iau în seamă, am simţit cum ea devine parte din mine, o parte care nu mai era deranjantă, ci care era doar acolo, îndeplinindu-şi rolul. Am simţit apoi cum de la nivelul lui Ajna Chakra s-a deschis (în plan subtil) spaţiul şi asupra mea a coborât până în inimă o stare de linişte, o pace şi o simplitate infinită, atotcuprinzătoare, care atunci când a ajuns în inimă a devenit o dulceaţă subtilă inefabilă, care îmi încânta şi îmi îmbăta fiinţa, făcându-mă să simt o stare de extaz blând, plin de firesc, plin de simplitatea însăşi, însă copleşitor.

Am trăit atunci o stare de simplitate profundă, de linişte atotcuprinzătoare care îmi dădea sentimentul că Totul este perfect aşa cum este, de pace, nemişcare, sublim…

Nu aş fi crezut că Simplitatea poate fi atât copleşitoare, de împlinitoare. Dar acum înţeleg că ea este însăşi esenţa fiinţei noastre, cea din care izvorăşte totul şi la care se întoarce totul.

Copilul lui Dumnezeu

Într-o anumită conjunctură, fiind împreună cu mai multe persoane din aceeaşi zodie cu mine, zodia Gemenilor, am început să simt o stare inefabilă de intimitate cu caracteristicile acestei zodii prezente în fiecare “geamăn” care era acolo şi, ca nuanţă, cel mai pregnant s-a conturat în fiinţa mea starea de jucăuşenie, care s-a amplificat şi chiar s-a cosmizat după ce am început să realizăm împreună o meditaţie. Am trăit apoi, la câteva minute după aceea, o stare cât se poate de clară pentru mine (până atunci nu-mi era clar cum poate fi simţită cu adevărat această stare) de copil al lui Dumnezeu. Mă simţeam plină de lumina divină care totodată mă şi înconjura, mă îmbrăţişa, lumina pe care o simţeam ca fiind iubirea lui Dumnezeu care menţine, susţine şi hrăneşte tot ce există şi din care totul ia naştere…

Mă simţeam de o puritate extraordinară, originară, imaculată şi manifestam faţă de Dumnezeu o stare de jucăuşenie pură, ca un copil în prezenţa părintelui său. Simţeam că Dumnezeu îmi răspunde la această stare, fiind şi El la rândul Său jucăuş cu mine. Era o stare inefabilă, greu de descris în cuvinte, extrem de dulce, de suavă, plină de o puritate încântătoare a jucăuşeniei copilăreşti.

Am simţit întreaga Creaţie ca fiind un joc divin extrem de dinamic, de viu, plin de o savoare divină. Au fost mai multe nuanţe ale acestui joc divin, pe care le-am perceput, însă nu foarte clar, şi care erau halucinante, fascinante, vibrante, însă cel mai pregnant am simţit această stare de joc în fiinţa mea, care în final s-a reflectat în întregul univers ca fiind jocul divin, cosmic al lui Dumnezeu.

Dilatarea în nemărginire

După ce am început o anume tehnică, am simţit fiecare centru de forţă dinamizat în fiinţa mea, de-a lungul coloanei vertebrale, într-un mod extrem de rafinat şi delicios aş putea spune. Toţi centrii de forţă radiau o lumină alb strălucitoare. Starea s-a extins şi s-a amplificat mult transformându-se într-o stare de completitudine beatifică, extaziantă; trăiam o stare de frumuseţe neasemuită, de splendoare divină, care era creată de acest tot care devenisem, deşi această stare de splendoare, de grandoare, de perfecţiune plină de o savoare indescriptibilă, o percepeam şi în întregul univers. Era ca o beţie a întregii mele fiinţe, care era una cu Totul, o gigantică frumuseţe şi minunăţie, o divină splendoare care era dată de sentimentul pregnant de a fi complet. Această stare, în care eu m-am descoperit pe mine ca fiind întregul Univers, m-a făcut să vibrez de uimire, de emoţie, de fascinaţie.

În această stare de dilatare în nemărginire, eram conştientă simultan de corpul meu fizic, grosier şi de corpul meu cosmic, expansionat în întregul univers. A fost o stare absolut fascinantă şi cu totul împlinitoare. A fost cu adevărat emoţionant şi tulburător.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu cu toată iubirea şi recunoştinţa pentru aceste daruri minunate şi îi mulţumesc totodată ghidului meu spiritual Grieg pentru că simt cu adevărat că toate stările inefabile pe care le trăiesc în fiinţa mea sunt posibile numai datorită iubirii şi compasiunii Sale infinite care mă susţine, mă ghidează şi îmi sfinţeşte în fiecare clipă întreaga existenţă ajutându-mă să mă apropiu tot mai mult de Dumnezeu.

R.