Simţeam că în această stare mi se poate îndeplini orice dorinţă benefică

Am trăit până acum mai multe stări de samadhi. Una dintre aceste experienţe spirituale a pornit de la o dilemă. Nu ştiam dacă anumite evenimente, pe care le doream enorm de mult să se producă, urmau să se realizeze sau nu. Aveam uneori senzaţia că Dumnezeu se joacă cu mine, căci situaţiile se răsturnau cu o viteză uluitoare, aşa încât proiecte care îmi păreau la un moment dat total irealizabile se împlineau apoi brusc, aducându-mă la un pas de victorie, pentru ca apoi, la fel de repede, să ia o întorsătură nefavorabilă. Fluctuaţiile bruşte şi foarte dese din acea perioadă m-au făcut să simt că doar Dumnezeu poate hotărî cursul evenimentelor şi că niciodată o fiinţă limitată nu poate dispune total de destinul său, că totdeauna El are „ultimul cuvânt“. În aceste condiţii, îmi era din ce în ce mai clar că doar o atitudine plină de detaşare mă poate ajuta şi că ea este chiar necesară, mai ales în condiţiile în care destinul meu părea să treacă cu atâta rapiditate de la o extremă la alta.

La un moment dat, în timp ce făceam o meditaţie de tip Laya Yoga cu o mantra de dinamizare a lui brahmarandhra, s-a produs un declic. Mă simţeam cumva obosită de atâtea fluctuaţii, aşteptări şi neîmpliniri. Mă interiorizasem destul de profund şi treptat, a apărut o stare de bine, o savoare neaşteptată: mă simţeam, în sfârşit, liniştită după atâtea frământări. Pentru o fracţiune de secundă, mi-a venit ideea că, deşi atunci mă simţeam bine, nu voi obţine, totuşi, ceea ce doresc, dar imediat am conştientizat plenar că doar Dumnezeu poate hotărî dacă îmi va acorda sau nu ceea ce vreau. A urmat un moment în care m-am dăruit Lui fără nicio dorinţă. M-am abandonat total, pentru că am înţeles că numai Voinţa lui Dumnezeu poate face ca fenomenele să aibă loc. Am realizat că oricât de mult ar vrea cineva să mă ajute, acel ajutor nu are nicio valoare dacă Dumnezeu nu consideră că merit şi, de asemenea, că oricât de mult ar vrea cineva să mi se împotrivească, nu va reuşi dacă Dumnezeu vrea să îmi ofere acea realizare.

Am trăit atunci prima mea stare de samadhi. Atenţia mi s-a fixat spontan asupra respiraţiei, pe care o percepeam în afara trupului, la nivelul lui brahmarandhra. Am conştientizat ceea ce se spune în tratatul fundamental al Şivaismului caşmirian, „Shiva Sutra“, că din orice punct al manifestării poţi avea acces instantaneu în Centrul Roţii Energiilor Divine sau, cu alte cuvinte, în Inima lui Dumnezeu. Percepeam momentul ACUM ca fiind fără nicio legătură cauzală cu trecutul şi viitorul. Acum este perfect liber şi singurul real, în timp ce „trecutul“ şi „viitorul“ sunt un „film“, o iluzie. Fluxul gândurilor se diminuase foarte mult şi îşi pierduse orice putere de atracţie asupra mea. Era o stare de pace şi de imensitate. Nicio dorinţă, nicio atracţie: nemişcare. La un moment dat, am încetat să emit mantra, deoarece chiar această emisie ar fi creat o vibraţie, o limitare.

Simţeam că niciun fir de iarbă nu se mişcă fără Voia lui Dumnezeu. O trăire definitorie pe care am resimţit-o atunci a fost aceea că, de fapt, nu mai aveam nevoie de nimic din tot ceea ce crezusem până atunci că-mi era necesar şi din tot ceea ce căutasem cu înverşunare. Simţeam că în această stare mi se poate îndeplini orice dorinţă. Iniţial, am fost tentată să-mi doresc Iubire şi Libertate desăvârşită. Am simţit că, totuşi, chiar aceste dorinţe sunt limitate şi exterioare, şi atunci am spus: „Doamne, nu Te doresc decât pe Tine!“. Mi-am explicat ulterior că acea stare de abandon a voinţei mele în faţa Voinţei Divine a produs o transcendere a egoului şi că ieşirea din starea de limitare specifică acestuia este ceea ce generează manifestarea în fiinţă a unei stări de samadhi. Mulţumesc Ghidului meu spiritual Grieg pentru că a facut cu putinţă, prin tot ce a realizat şi realizează, să am aceste experenţe unice şi excepţionale.

E. M., Bucureşti