Telepatia – un însoțitor fidel al vieții noastre (partea 1)

Telepatia pe înțeles

Cum comunică oamenii între ei? Pe oricine am întreba, ne va răspunde că prin vorbire directă sau prin scriere, mai ales în mediul virtual, prin intermediul calculatorului. Puţini sunt aceia care se mai gândesc astăzi la transmiterea de imagini mentale, la codurile ascunse în gesturile omeneşti, în ridicarea umerilor, clipitul din ochi, datul din cap sau mişcarea mâinilor. Şi mai rari sunt aceia care se folosesc de telepatie – transmiterea gândurilor de la om la om.

Cuvântul telepatie provine din limba greacă, unde tele înseamnă la distanță și pathos este simțire, percepție, emoție, experiență. Conform definițiilor moderne, telepatia semnifică transmiterea de informații la distanță, fără a utiliza canalele senzoriale cunoscute, deci folosindu-ne pur și simplu conștiința și partea subtilă (invizibilă) a ființei noastre.

Ce înțelegem aici prin informație?

La o primă analiză vom avea tendința de a ne referi la mărimi cuantificabile, cum ar fi numere, cuvinte, fraze sau uneori forme, culori și imagini. Constatăm însă repede că aceasta este o viziune parțială, datorată faptului că obișnuința ne face să avem o priză mult mai bună asupra gândurilor noastre raționale, exprimabile prin cuvinte, decât asupra stării noastre lăuntrice complexe. În realitate, telepatia vizează mai curând domeniul emoțiilor, al trăirilor, tendințelor și chiar al conceptelor abstracte, care sunt toate parte din ființa noastră și ne definesc, atât individual, cât și în relația noastră cu tot ce ne înconjoară. Toate acestea pot fi transmise și recepționate la distanță prin intermediul acestei capacități extraordinare, telepatia, cu care, este necesar să subliniem, suntem cu toții înzestrați.

Telepatia e universală

În ciuda educației noastre extensive în anumite domenii, telepatia este la ora actuală pentru unii doar o poveste cu zei sau fachiri, iar pentru alții un fenomen rezervat numai câtorva norocoși. Dar pentru cei interesați cu adevărat ea este, adeseori în secret, o înzestrare pe care aceștia o antrenează, o perfecționează și o aplică zilnic, în toate domeniile vieții. Având în vedere această realitate, merită să ne întrebăm: noi ce punct de vedere vrem să adoptăm?

Chiar dacă știm sau nu, telepatia ne conectează permanent pe toți prin procese uluitor de complexe, atât între noi, cât și cu întregul macrocosmos. Dacă îi vom acorda atenția cuvenită, ea ne va putea modifica radical viziunea asupra noastră înșine, asupra lumii și ne va îmbunătăți în mod semnificativ viața.

Mai demult…

În vechime, atunci când mijloacele de comunicare nu erau atât de dezvoltate ca în zilele noastre, telepatia era o facultate des întâlnită, așa cum rezultă din numeroase relatări ajunse până la noi, mai ales din Orient, acolo unde în diverse școli spirituale se punea un mare accent pe dezvoltarea conștiinței. Maestrul lua deseori legătura telepatic cu discipolii, îi ghida, îi corecta dacă era cazul, le transmitea instrucțiuni fără de care aceștia nu s-ar fi descurcat în practica lor spirituală. Un Ghid spiritual știa mereu ce face și în ce stare se află discipolii săi, la orice distanță s-ar fi aflat aceștia. Uneori el chiar crea prin forța conștiinței sale diverse conjuncturi, uneori extrem de complexe, menite să testeze și să le ofere o perspectivă mult mai vastă celor care erau ghidați astfel.

Putem să constatăm că procesul inițierii spirituale în sine este fundamental telepatic. Pentru cei interesați, literatura yoghină, taoistă, budistă, hindusă abundă de asemenea exemple. De fapt, toate culturile de pe toate continentele au de multe ori ca referință tradițională comunicările și chiar acțiunile telepatice.

În Noul Testament, Iisus face practic permanent uz de telepatie, știind dinainte totul despre cei care veneau să Îl întâlnească, realizând vindecări sau acționând deseori de la distanță. Chiar și după Înălțarea Sa, El continuă să ghideze telepatic, de exemplu convertindu-l pe Saul, care devine, în urma unei astfel de transmisii non-fizice, apostolul Pavel. Nu numai că Saul este întrebat atunci de Iisus cât timp Îl va mai persecuta, dar influența Sa telepatică este atât de mare, încât aceasta va modifica radical viața și destinul rabinului.
În zilele noastre instrumentul preferat de investigare a ajuns știința, deci ne putem întreba ce spun descoperirile contemporane despre mereu prezenta telepatie?

Einstein și ”acțiunea la distanță, care ne înfioară”

Căutând teorii și experimente științifice sugestive, merită să menționăm aici realitatea atent și continuu studiată a particulelor cuantice inter-conectate (entangled particles), care prezintă o proprietate uimitoare. Dacă două asemenea particule se află chiar la mare distanță și cineva acționează asupra proprietăților fizice ale uneia dintre ele (cum ar fi spinul) se constată că particula cuplată reacționează imediat la aceste modificări într-un mod fidel, duplicându-le complementar.

Experimentul ne arată că există o comunicare, care nu ține cont de spațiu și de timp și care nu este încă explicată științific, ci doar constatată. De altfel, fenomenul este subiectul unor vii dezbateri, experimente și teoretizări în domeniul fizicii cuantice, începând cu lucrarea lui Einstein, Podolsky și Rosen din anul 1935, Can Quantum-Mechanical Description of Physical Reality be Considered Complete? („Poate fi considerată completă descrierea realității fizice prin mecanica cuantică?”), în care Einstein se referea la acest fenomen ca fiind ”spooky action at a distance” („acțiune la distanță, care ne înfioară”).

”Entanglement” la scară umană

Dacă două particule pot fi astfel corelate, atunci este posibil ca și grupuri de particule să fie corelate sau cuplate? Dar sisteme, chiar complexe, cum este sistemul nostru psihoemoţional? Constatăm cu ușurință că o asemenea extrapolare este justificată, fiind susținută în primul rând de principiul alcătuirii holografice a universului, care ne spune că totul se regăsește în tot.

O altă justificare este dată, de exemplu, de studiile publicate în anul 2015 ale fizicianului Matthew Fisher, de la Universitatea Santa Barbara din California, care arată că la nivelul creierului există molecule capabile să susțină procese cuantice pentru perioade de timp semnificative la scală umană. Atomii de fosfor (prezenți în toate celulele vii) iau adeseori forma ionilor de fosfat în care un atom de fosfor se asociază cu patru atomi de oxigen. Acești ioni reprezintă unitatea energetică de bază a celulei, ei grupându-se în molecule organice, cu funcția de a elibera energie atunci când unul dintre ei este desprins.

Partea interesantă pentru noi este că, așa cum arată Fisher, doi ioni de fosfat pot fi plasați într-o stare inter-corelată ‒ ”entangled state” ‒ în care spinul unuia depinde de spinul celuilalt. Deci, corelarea cuantică iată că nu aparține numai unor particule izolate, ci și unor grupări de particule și se menține la scări temporale și spațiale umane. Mai mult, procesul are apoi implicații asupra activității neuronale. Deci transmiterea instantanee de informație are loc nu numai între particule cuantice, ci ea este constatată și are implicații directe persistente de asemenea în sistemele biologice specifice gândirii. Alte experimente recente, de exemplu cele ale cercetătorilor de la Universitatea Harvard, probează transmiterea unor mesaje prin intermediul conștiinței, de la o persoană la alta, fără nici un contact fizic între acestea. Constatăm că o validare și, sperăm, chiar o explicație științifică a telepatiei devine astfel iminentă.

Atunci când sunt observate, particulele se răzgândesc

O altă realitate constatată este aceea că rezultatele unui experiment se pot modifica chiar calitativ, dacă cineva decide să măsoare anumite proprietăți ale particulelor.

Un experiment foarte cunoscut arată că lumina ce trece prin două fante apropiate se difractă, producând pe un ecran franje de interferență. La fel se petrece și cu orice alte particule (nu numai de fotoni) chiar trimise rând pe rând. Particulele trec simultan prin ambele fante, interferând cu ele însele.

Iată şi partea de neexplicat: plasând un detector într-una dintre fante pentru a vedea pe unde trece particula, deși particulele nu au fost influențate cu nimic în calea lor, fenomenul de interferență, spre stupefacția noastră, pur și simplu nu mai apare. Ca și cum particulele ar „ști” că sunt analizate și nu mai „vor” să se comporte irațional. Mai mult, măsurând traiectoria particulei chiar după trecerea prin fante, decalând măsurarea până după momentul când particula a „decis” prin care fantă să treacă, ne așteptăm ca, din nou, franjele să apară pe ecran. Însă constatăm iarăşi că efectul de interferență nu mai apare. Ca și cum natura știe nu numai că o observăm, ci știe și atunci când doar plănuim să o observăm.

Acest „efect al observatorului” a ridicat și ridică mari semne de întrebare asupra caracterului obiectiv al realității. Este acum clar că realitatea de fapt se modifică conform cu modul în care o privim sau modul în care gândim despre ea. Poate că particulele se pliază intenției experimentatorului ce vrea să demonstreze că o particulă nu poate trece prin ambele fante simultan.

Fără telepatie, fără transmisia gândurilor, emoțiilor, intențiilor, asemenea rezultate experimentale nu beneficiază de o explicație validă. O altă concluzie, poate chiar mai importantă, este că prin intermediul conștiinței noastre, noi participăm de fapt cu toții la crearea realității, a întregului univers.
Continuarea aici.