Telepatia – un însoțitor fidel al vieții noastre (1)
16 January 2024Erotismul sacru, transfigurator, este o cale spirituală străveche și universală
18 January 2024Telepatia – un însoțitor fidel al vieții noastre (partea a 2-a)
Telepatia – citiţi aici prima parte a acestui articol.
Numai Arhimede a exclamat „Evrika!”?
Mai aproape de natura intimă și complexă a ființei umane, o altă implicație și, în același timp, o dovadă a acțiunii telepatiei este ceea ce se numește cunoașterea intuitivă. Cu toții știm că logica, rațiunea pot merge doar până la un punct, de la un moment dat ele devenind atât de complicate încât nu ne mai oferă soluții reale, dar la fel de bine știm din experiență că soluțiile geniale ne vin intuitiv, printr-o cunoaștere directă, instantanee. Marile descoperiri au fost făcute astfel, dar la fel și micile descoperiri ‒ soluțiile pe care le găsim zi de zi în tot felul de situații, soluții care de care devenim conștienți prin aceeași cunoaștere telepatică, intuitivă.
Conștiința noastră se conectează, chiar și pentru o fracțiune de secundă, la o realitate de dincolo de cuvinte sau de procese temporale și revine cu o soluție genială, de care ne bucurăm apoi ca niște copii. Deseori cineva vine cu soluții chiar și pentru cele mai simple probleme, cum ar fi descoperirea unui nou traseu către un loc ales, un nou mod de gestionare a timpului personal sau poate chiar o nouă aranjare a mobilei în casă, la care ceilalți nu pot decât să exclame: „Genial!”
Ştiinţa şi telepatia
Telepatia se referă la această capacitate de înțelegere de dincolo de cuvinte. Procesele intuitive au loc la un nivel superior față de procesele raționale discursive. Cei care reușesc să se dispenseze de cuvinte, de discursul lăuntric în procesul gândirii, pot gândi, simți și avansa mult mai rapid. Este o facultate folosită într-o măsură extinsă de gânditorii de geniu și de înțelepți și asociată uneori capacității de abstractizare, dar privind extensiv, este de fapt un limbaj al sufletului, al ființei noastre profunde. Este un nivel pe care calculatoarele actuale, oricât de performante ar deveni, nu îl vor atinge niciodată.
Mesajele telepatice se transmit preponderent la acest nivel mai înalt. Capacitatea de a fi telepat depinde de capacitatea de a ne situa cu conștiința la acest nivel. După transmisie respectivele mesaje sau energii vor putea fi exprimate și prin cuvinte, dar această traducere nu este unică, ea fiind doar o descriere aproximativă a ceea ce trăim, a informațiilor transmise telepatic. De aceea putem transmite sau recepționa telepatic mai curând o emoție intensă sau o stare lăuntrică decât un șir de numere sau o frază exactă.
La ora actuală argumentele științifice se bazează însă pe aceste mărimi direct măsurabile și de aceea telepatia este deocamdată acceptată numai cu rezervă. Unii oameni de știință chiar o neagă aberant și vehement (deși nu există nici o dovadă împotriva ei), folosind mereu și mereu aceleași argumente dogmatice. Dar prin acest bizar unison, ei demonstrează tocmai că se află cu toții într-un evident acord telepatic.
Totodată putem spune că telepatia transcende barierele de limbă și chiar pe cele culturale, ea făcând apel la limbajul sufletului, singurul limbaj universal adevărat. Putem astfel să comunicăm nu numai cu toți oamenii, ci și cu animalele, plantele, mineralele sau chiar cu ființe din alte planuri de existență. Tentant, nu-i așa?
Există condiții premergătoare
Telepatia nu apare la întâmplare și de aceea nici nu poate fi evidențiată statistic într-un mod foarte relevant la oameni selectați aleator, deşi unele studii extinse au reușit aceasta. (lucrarea Real Magic de Dean Radin).
Telepatul de succes trebuie să îndeplinească unele condiții. Acestea nu sunt atât de natură exterioară (vreme, moment din zi, izolare senzorială etc.), ci sunt de natură lăuntrică și merită o atenție aparte. Șansele de reușită sunt mult mai mari dacă există un bun control asupra propriei conștiințe și, implicit, asupra emoțiilor și simțurilor. Este necesar să poată fi oprit la voință șirul neîncetat al gândurilor sau măcar atenuat foarte mult. Altfel, orice mesaj telepatic se va îneca în „zgomotul” minții raționale. La fel cum într-o conversaţie verbală cu cineva, dacă zgomotul ambiental este prea puternic, comunicarea nu va putea avea loc.
Focalizarea sau atenția asupra unui mesaj transmis sau recepționat trebuie să fie cât mai continuă, neperturbată. Stăpânirea gândurilor este dificil de realizat pentru majoritatea dintre noi, deşi există totuși tehnici de antrenament la care putem apela. Foarte cunoscută este focalizarea continuă a privirii și a gândurilor asupra flăcării unei lumânări, situată la înălțimea ochilor. Studii recente bazate pe analiza stabilității privirii arată că această capacitate de a menține focalizarea o perioadă mai mare de timp este comună persoanelor cu realizări excepționale.
Este necesar aşadar să ne putem direcționa atenția la voință asupra unui subiect, menținâand-o apoi fixată acolo. Astfel realizăm și acordul telepatic, ceea ce este în general simplu de obținut.
Starea lăuntrică în care putem face uz de telepatie în mod optim este una de calm profund, de pace emoțională, de claritate și vivacitate, de armonie, de voință intensă de a intra în contact telepatic cu subiectul sau domeniul dorit.
Telepatia în fiecare minut al vieții
Credeți că sunteți departe de telepatie? Reconsiderați acest eventual gând și veți vedea cât de aproape este ea, telepatia, de voi.
Iată câteva fenomene telepatice care survin în mod curent și care este posibil să ni se fi petrecut, poate chiar de multe ori:
- Cineva ne ia cuvântul din gură. Rămânem surprinși, dar nu putem decât să acceptăm.
- Avem aceleași gânduri ca și altcineva, avem simultan aceeași idee sau fredonăm lăuntric aceeași melodie ‒ ceea ce constatăm imediat după aceea.
- Mai ales atunci când suntem îndrăgostiți, comunicarea telepatică se amplifică și devine foarte clară, de exemplu prin scrierea simultană a unor scrisori și mesaje cu aceleași teme, fraze sau chiar culori, prin evenimente sau idei care apar simultan, chiar dacă nu comunicăm fizic cu ființa iubită.
- Știm cine ne sună la telefon sau cine ne-a trimis un mesaj înainte să verificăm pe ecran sau să răspundem.
- Avem senzația că suntem priviți și când întoarcem capul constatăm că este chiar așa.
- Avem reacții de simpatie sau, din contră, de antipatie inexplicabile prin cauze cunoscute de noi. Discutând apoi, constatăm că respectiva persoană se gândise anterior la noi într-un mod benefic, sau din contră.
Toate acestea și multe altele ne pot da serios de gândit atunci când le sintetizăm și le acordăm importanța pe care o merită. Putem astfel să ne formăm o idee asupra rolului pe care îl joacă sau îl poate juca de acum încolo telepatia în viața noastră. Ea este prezentă, ne influențează și ne poate ajuta mereu.
Legile fundamentale și 100% sigure ale telepatiei
Este deja clar pentru noi că telepatia nu este un fel de vorbit la telefon fără telefon. De aceea, iată în continuare câteva caracteristici definitorii ale ei:
Telepatia în primul rând nu depinde de limba vorbită. Ea folosește limbajul universal al energiei, al sufletului. Ea transcende toate barierele culturale și chiar de specie.
Telepatia este practic instantanee. O putem accesa în orice moment și nu depinde de nimic în afara propriei noastre stări și capacități lăuntrice.
Telepatia oferă o cantitate de informație imensă în mod direct. Emoții, gânduri, stări, tendințe, intenții, capacități, reacții, chiar adevăruri dumnezeiești înalte – toate pot fi transferate într-un melanj complex, cu predominanțe specifice mesajului.
Poate puțin umoristic, dar practic: telepatia este total gratuită și accesibilă nelimitat.
Nu în ultimul rând, telepatia ne expansionează percepția asupra unor realități mult mai ample, care se întind de la realități locale, particulare la fenomene, ființe și procese chiar universale.
Fiți avertizați
Ca orice acțiune a noastră, și telepatia are consecințe, chiar consecințe foarte directe. Este necesar ca această capacitate să folosită doar pentru a face bine, doar în acord cu Voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta este necesar ca înaintea unei acțiuni telepatice să realizăm consacrarea către Dumnezeu Tatăl a roadelor acelei acțiuni și să primim un răspuns afirmativ.
Un telepat are datoria de a lăsa fiinţele să acţioneze conform liberului lor arbitru, chiar dacă are puterea de a le influenţa. Este necesar ca această moralitate să fie avută clar în vedere. Din nefericire, există persoane care nu țin cont de aceasta și îi influențează pe cei mai slabi din punct de vedere al conștiinței. În aceste situații există însă întotdeauna un preţ de plătit, deoarece este necesar ca fiecare fiinţă să fie lăsată să acţioneze potrivit voinţei sale, potrivit liberului său arbitru.
Ceea ce emitem telepatic, automat ne va structura chiar și pe noi în mod corespunzător. Folosind telepatia ne clădim propria noastră conștiință exact din intențiile și energiile transmise și recepționate. Gândurile noastre bune ne vor determina o soartă bună. Cele rele sau dizarmonioase vor crea în noi premisele decăderii.
Practic
În practică, lucrurile sunt destul de simple. Uneori putem capta o altă frecvenţă, diferită de a noastră, şi atunci intrăm în armonie de fază cu o altă persoană. În acel moment avem acces parțial la conștiința altcuiva, iar acea persoană are acces la noi, la gândurile noastre şi la sentimentele noastre. Aceste momente de armonie se numesc comunicare telepatică.
Când vă gândiţi la cineva, omul respectiv se gândeşte de asemenea la voi. Cu cât vă gândiţi mai intens la el, cu atât conexiunea telepatică este mai amplă. S-ar putea chiar ca persoana respectivă să vă caute sau să își amintească mai târziu că s-a gândit la dvs. Atunci când comunicați telepatic, fiți atenți să transmiteți numai gânduri, emoții, stări bune, cât mai elevate, armonioase. Puteți să și citiți starea respectivei ființe și să o ajutați, dacă are nevoie, sau pur și simplu să vă bucurați de prezența ei subtilă, să simțiți o comuniune de gânduri și sentimente cu ea, chiar să angrenați un sui-generis dialog telepatic, într-un limbaj mult mai amplu decât cel al cuvintelor.
Persoana apelată telepatic va răspunde, chiar și inconștient. Căutați să contactați telepatic o persoană pentru a rezolva un diferend, pentru a găsi o soluție comună, pentru a-i spune că o iubiți sau că o apreciați, că îi doriți binele. Veți vedea cum reacționează atunci când va avea loc întâlnirea fizică și veți avea astfel confirmarea comunicării telepatice anterioare.
O concluzie… și o încurajare pentru a aprofunda telepatia
Telepatia este la îndemâna noastră. Putem să o folosim pentru a ne îmbogăți viața, pentru a avea acces la idei deosebite, pentru a comunica cu toți cei de care ne este dor, pentru a îi ajuta și susține pe cei care au nevoie. Odată ce începem să folosim cu bunăvoință această capacitate, înțelegem din ce în ce mai multe despre amplitudinea și complexitatea legăturilor ce există între noi toți, despre iubire, despre responsabilitate, chiar despre alcătuirea și funcționarea întregului macrocosmos, cu legile sale care ne guvernează pe toți. Ne vom simți astfel din ce în ce mai conștienți, mai conectați, mai ampli, mai fericiți, mai împliniți de o savoare venită de dincolo de cuvinte.
Mult succes!