Întâlnirea cu yoga

Preambul

Acum câteva zile am participat la o conferinţă care s-a desfăşurat la unul dintre hotelurile din Bucureşti. Mare mi-a fost surpriza când am constatat, în seara acelei zile, că acum 4 ani şi jumătate am fost la acelaşi hotel, eram îmbrăcată la fel şi la acea conferinţă am întâlnit un băiat care mi‑a povestit despre YOGA şi despre curs.

La câteva luni după acea conferinţă m-am mutat la Bucureşti şi am venit la curs.

Prima întâlnire

În mai 2006, nefiind încă înscrisă la curs, am participat la tabăra de la Herculane. Acea perioadă şi acel loc înseamnă pentru mine deschiderea unui nou drum. În timpul unei spirale la care am participat, soarele în apus era în dreapta mea şi, parcă cu coada ochiului, am văzut cum din soare coboară spre noi fiinţe luminoase. Erau foarte multe, pe una dintre acele fiinţe am simţit-o atât de clar, de parcă aş fi fost eu. Eram foarte înaltă, cred peste 2,5-3 m, corpul îmi era foarte luminos, parcă eram îmbrăcată într-o mantie largă ţesută din soare.

Nu mergeam, ci pluteam uşor. Picioarele le simţeam foarte slabe, laba piciorului era foarte îngustă, de forma opincuţelor. Nu am simţit că aş fi avut organele de auz, văz sau miros. Am simţit că sunt o fiinţă de pe Soare.
Energia acestor momente a fost foarte mare şi m-a marcat atât de mult! Eram uşoară, ca un lac, cuprinsă de pace şi iubire. Pentru un moment m-am simţit mare cât întregul univers, că nu am vârstă, gen şi nici nume, am simţit cum curg în toate apele, cum respir odată cu toată planeta. Acum îmi dau seama că am avut un moment de graţie în care mi-a fost exemplifcată starea androginală glorioasă.
Mă raportez de fiecare dată la acele clipe atunci când, în etapele meditaţiei LAYA YOGA, ne imaginăm că suntem o fiinţă superioară într-o lume superioară.

A doua întâlnire

Un al doilea moment foarte important pentru mine care s-a petrecut înainte să vin la curs a fost meditaţia de ziua mea. Nu mi s-au spus prea multe lucruri despre meditaţie. Ştiam doar că meditaţia de ziua mea este un moment important şi că ar fi bine să mă centrez în suflet şi să mă las inspirată de muzică. În cadrul meditaţiei m-am concentrat pentru energizarea pozitivă a perioadei ce urmează. Mă tot gândeam ce lucruri bune aş vrea să mi se petreacă. Dar subiectul vieţilor anterioare m-a făcut să opresc şirul de gânduri, intuitiv m-am concentrat asupra luminii „pe care o văd cu ochii închişi” (mai târziu am aflat despre AJNA CHAKRA). Apoi, parcă a avut loc în sufetul meu o microexplozie. După aceasta a urmat o tăcere şi o linişte cosmică, timpul a fost absorbit de spaţiu, dar nici acesta nu mai exista.

Încet, încet a apărut o imagine care se apropia. Era chipul unei femei pe care am văzut-o de mai multe ori în vis. În momentul în care chipul ei aproape că s-a atins de mine, brusc s-a retras. Am simţit că nu mai aveam mâini şi nici picioare – eram un stâlp luminos, iar în jurul meu au început să se învârtă ca într-o horă 10 sau poate peste 15 chipuri care erau unite între ele prin „fire” luminoase.
Am încercat să mă apropii de unul dintre chipuri, dar ele au început să se învârtă tot mai tare încât au format un cerc foarte luminos în jurul meu.
Apoi… tăcere, vid. Când am deschis ochii am constatat că trecuse mult peste ora de meditaţie, corpul îmi amorţise de-a binelea.

A treia întâlnire

În acelaşi an, 2006, am făcut şi o meditaţie de Paşti. Datorită energiei specifice sărbătorii am avut intuiţia că va avea loc ceva unic şi, în acele zile, înainte şi după Paşti, am fost foarte atentă la semne, liniştită şi foarte centrată în sine. Chiar din timpul consacrării meditaţiei am văzut chipul lui Iisus. Brusc am simţit o durere foarte mare în piept. Am văzut locul unde El a fost răstignit, cerul violet-fumuriu parcă era lipsit de aer, sufetul mi se strânsese şi plângea în hohote, îmi era atât de frig! Durerea era atât de mare încât eram în stare să repet în sufet doar un cuvânt: „Doamne!”. Durerea devenise insuportabilă, mă durea totul, dar am reuşit să formulez „Doamne, te rog!”.

Apoi în faţa mea a apărut o pereche de ochi imenşi, cât orizontul, infiniţi. Acel chip blajin radia atâta armonie! Mi-a transmis o stare de pace, iubire pentru semeni şi căldură. Avea un zâmbet atât de liniştitor şi duios! M-a rugat să-l urmez. M-am bucurat foarte mult, ca un copil, simţeam fericirea cum începe să-mi curgă prin vene, era o fericire care mi-a umplut întreaga fiinţă. Am simţit de parcă aveam un zâmbet până la urechi. Apoi, acel chip a început să se îndepărteze de mine, l-am văzut în toată statura. Era atât de frumos şi atât de luminos. Am văzut în spatele lui o pereche de aripi şi am zis: „Iisus, de ce văd aripi? Tu nu ai aripi!”. Iar El mi-a răspuns părinteşte: „Acestea nu sunt aripile mele”. Şi din spatele Lui a venit un înger. Apoi a adăugat: „Acesta este îngerul tău păzitor, îl cheamă Gabriel.”
Gabriel s-a apropiat de mine. Era atât de frumos: hainele albe strălucitoare, brodate cu fir auriu, faţa zâmbitoare şi luminoasă. Îmi transmitea o căldură subtilă care îmi dădea viaţă. Îl priveam cu drag şi cu iubire, aşa cum îşi priveşte un copil mic mama, cu admiraţie, cu dor. S-a apropiat de mine. A aplecat asupra mea aripile lui, a răspuns chemării mele. Am cercetat aripile lui mai îndeaproape, erau perfecte, erau… paradisiace. Am simţit că eram în poziţie de fetus, eram pură, ca la începutul veacului spiritului meu, eram clară, curată şi liberă. Am simţit cum s-a apropiat de mine, mi-a spus care este misiunea mea în această existenţă. Din motive lesne de înţeles eu nu am reţinut ce mi-a spus îngerul Gabriel. Dar după trei ani şi jumătate am aflat că fiinţa ai cărei ochi profunzi mi-au readus pacea erau ochii Ghidului spiritual şi tot peste trei ani mi-a fost „împărtăşită” şi misiunea.

Începutul călătoriei

Minunata mea călătorie (minunată pentru că a devenit o călătorie conştientă) a început datorită unui remarcabil joc al circumstanţelor în urma cărora m-am mutat la Bucureşti, aici am şi mers la cursul de YOGA. Totul îmi părea fascinant, uimitor, dar în acelaşi timp foarte aproape şi căutat de sufletul meu. Simţeam cum lumea devenea din ce în ce mai mare, mai încăpătoare.

Transformări pentru mine ca femeie

Întotdeauna am fost conştientă că sunt o femeie frumoasă, atrăgătoare, inteligentă. Dar erau încă atâtea aspecte ce ţin de propria-mi feminitate pe care nu mi le puteam explica, nici prietenele mele nu mi le puteau explica, iar cel mai mult mă îngrijora faptul că marea majoritate a persoanelor din anturajul meu nici nu-şi puneau prea multe întrebări. YOGA, în primul rând mi-a adus foarte multe întrebări şi provocări: despre continenţă, principiile şi condiţiile unei relaţii de cuplu autentice, condiţiile unei feminităţi armonioase plină de senzualitate, despre posibilitatea de a avea un job care pe lângă beneficiile şi împlinirile personale să nu-ţi aducă şi frustrări şi stres. Dar cele mai multe întrebări am început să mi le pun despre iubire.
Am descoperit că o femeie minunată este o femeie spirituală. Am descoperit că femeia are o frumuseţe cu totul aparte şi deosebită. O frumuseţe dincolo de aparenţele fzice, o frumuseţe pe care o simţi. O femeie spirituală, de asemenea, nu este stresată şi frustrată din cauza dietelor şi curelor de slăbire pentru că ea este vitală şi are o cultură a mâncării (ştie ce, cum, când şi de ce mănâncă).
Am descoperit că o femeie adevărată ştie instinctiv să-şi pună la lucru şarmul şi feminitatea primite în dar de la Creatorul Divin, iar atitudinea ei niciodată nu va atrage bărbaţi interesaţi de relaţii fugare. O femeie spirituală niciodată nu se complace într-o relaţie în care există violenţă, oricât de subtil s-ar manifesta, ea îşi cunoaşte nivelul şi nu va aşterne virtuţile sale feminine pe patul unei relaţii sterile.
Altfel spus, o femeie spirituală este locul de intersecţie al unei voinţe puternice şi al unei iubiri necondiţionate, infinite cu un discernământ de cristal.

T.M., anul 4 de yoga, Bucureşti

Articole recomandate