Cu un gest de o fermitate supraumană, a chemat cu degetul delfinul la mal

Eram în 1985, la mare, în Golful Francezului, împreună cu alţi colegi de curs şi, la un moment dat am zărit un delfin în larg. Atunci am atras atenţia tuturor şi, bucuroşi ca nişte copii, savuram jocul său printre valuri. Nu mai văzuse nimeni un delfin în mare până atunci. Înduioşat de candoarea noastră, Grieg ne-a întrebat, zâmbind, dacă vrem să-l aducă la mal. Curioşi cum va putea realiza aceasta şi incitaţi de misteriosul său zâmbet, am răspuns în cor că vrem. Apoi Grieg s-a întors cu faţa la mal şi ridicând mâna la orizontală, cu un gest de o fermitate supraumană, a chemat cu degetul delfinul la mal.

În câteva minute, toţi priveam consternaţi un pui de delfin, de cel mult un metru lungime, care stătea pe mal, cu burta pe nisip, acolo unde se sparg valurile. Nu mai putea respira niciunul dintre noi de uimire. Apa mării îl scălda doar pe burtă, aşa că am spus că va muri, dacă va rămâne la soare. Fără să-şi piardă acel amuzament misterios, Grieg ne-a întrebat din nou, de data aceasta dacă vrem să trimitem delfinul în apă şi, chiar dacă nu ştiam niciunul cum se va realiza aceasta, am răspuns că da. Ca şi paralizaţi, am asistat şi de data aceasta cum Grieg s-a întors spre mare şi parcă a poruncit apei să recupereze puiul. Imediat, a venit un val mai mare, iar puiul a fost desprins de mal şi purtat în mare.

M.A., grupa 13, Bucureşti