Am simţit că am trecut în noul an scufundată complet în iubire şi în lumină pură nediferenţiată

În timpul meditaţiei cu Tara, graţia şi iubirea Sa copleşitoare m-a absorbit complet în lumină şi iubire Divină. Simţeam cum Tara, prin graţia Sa, mă încărca cu curajul şi forţa de a face toate modificările necesare în viaţa mea de acum, astfel încât lumina Divină să curgă în şi prin mine continuu, arătându-mi apoi existenţa mea pură unită în Dumnezeu… Această trăire de împlinire profund copleşitoare într-o lumină pură ce erupea din inimă a rămas ca un fundal întreaga noapte şi, cumva, Tara îmi arăta că aceasta va infuza şi anul care a început. Aveam sentimentul că Tara a “şters” tot ceea ce eu cunoscusem până atunci şi îmi exemplifica în întreaga fiinţă, în suflet şi în conştiinţă, cum este să fii mereu în Dumnezeu. Dispăruseră complet toate legăturile, toate dorinţele, toate îngrădirile mentale, fizice, sufleteşti, de familie, nu aveam nimic, nu datoram nimic, nu eram identificată cu nimic, nu aveam roluri, nu mă chema nimic. Ceea ce este, ceea ce vedeam şi ceea ce trăiam continuu era lumină pură, nediferenţiată, plină de iubire. Eram plină ochi de iubire albă şi lumină, trăind continuu într-o fericire beatifică preaplină şi fără de margini, fără de început şi fără de sfârşit. Nu cunoşteam altă realitate şi nici nu aveam memoria de a fi fost vreodată altceva decât această iubire, lumină, conştiinţă pură şi fericire fără formă. Nu aveam haine, nu aveam casă, singură iubirea şi această îmbătătoare lumină îmi erau haină şi adăpost. Nu îmi lipsea nimic, nu îmi doream nimic, trăiam continuu o stare profundă şi plenară de a fi lumină şi extatică, împlinitoare iubire.

Tara mi-a mai arătat apoi într-o vale, oraşe întregi unde oamenii trăiesc complet scufundaţi, în acest mod, în lumină şi în plenitudinea iubirii. De asemenea erau parcă munţi întregi de iubire copleşitoare, total neatinşi şi care aşteptau să fie atinşi, culeşi de roade, cunoscuţi, cutreieraţi… Eram purtată în lumi întregi de lumină Divină şi iubire pură nesfârşită ce îmi absorbeau în interior toată atenţia revărsând peste mine copleşitoare cadouri de fericire şi împlinire extatică… Nu există nimic înafara acestei lumini şi iubiri Dumnezeieşti, care să mă fi împlinit vreodată sau să se apropie măcar de măsura cu care această lumină acum o făcea…

Un cadou spiritual individual: Meditaţie de comuniune cu Grieg – Şansa pe care noi o avem de a ne privi prin ochii lui Dumnezeu

Am avut sentimentul în timpul acestei meditaţii că mă percep la nivel de potenţialitate infinită, dar cumva pe mai multe niveluri, ca o structură spaţială pe straturi matriciale foarte complexe şi foarte largi, cosmice, arhetipale, iar apoi acestea s-au resorbit şi m-am perceput ca fiind un singur unic nimic nemişcat. Această stare de a fi nimic, de a fi nemanifestarea am simţit că include în ea starea de a fi totul potenţial, de a fi orice. Am resimţit aceasta ca fiind un fel de acasă, unde resorbindu-te în esenţa ta, te regăseşti pe tine însuţi ca fiind toate deodată: om, copil, femeie, bărbat, copac, munte, ocean, pământ, stele, iarbă, planete, ceruri, îngeri, Dumnezeu.

Trăiam astfel sentimentul profund că dacă din nimic aş reveni acum în manifestare, orice pisc aş îndrăzni să urc este nu numai posibil dar şi perfect realizabil, simţeam o stare benefică de optimism pur, că nu există nimic imposibil. Simţeam cum această stare de potenţialitate infinită este natura mea pură şi că prin conştientizări complexe tot ceea ce sunt eu mai pur, tot ceea ce Dumnezeu este, tot ceea ce vreodată a existat în mod benefic, poate fi adus în manifestare aici şi acum, în şi prin fiinţa mea. Şi pentru anumite aspecte, aceasta nu este numai posibil ci este chiar stringent necesar.

Din această percepţie a faptului că sunt, că suntem una cu infinitul potenţial, simţeam cum din conştiinţa pură anumite impulsuri-intenţie, care trebuiesc împlinite grabnic, se cristalizau în fiinţa mea. Analogic vorbind este ca şicum am filma cu încetinitorul câteva bule de aer care se ridică la suprafaţă într-un pahar de apă minerală; iniţial era nemişcarea pură apoi apăreau aceste idei forţă. Aceste potenţialităţi care se “evidenţiau” erau percepute ca nişte fascicole concentrate de lumină având în ele încărcătura energetică de a fi împlinite, manifestate plenar. Cumva din nemanifestare – din pura existenţă fără formă – apărea intenţia, apoi apărea starea de a fi acea potenţialitate împlinită, la fel cum din samânţa unui măr apare chiar copacul. Acest proces se desfăşura pe faze, complet, în interiorul fiinţei mele, în lumină şi simţeam cum este ghidat şi dinamizat în mod benefic, copleşitor de cineva care mă cunoaşte şi mă iubeşte infinit şi care îmi ghidează foarte atent “paşii” încât să mă descopar şi eu pe mine însumi, să realizez că sunt intrinsec completă şi să manifest în mod plenar divin şi armonios necesităţile fiinţei mele aici şi acum…

În timpul acestei exemplificări am trăit o stare de credinţă de nezdruncinat în ceea ce sunt, o stare de a fi perfectă, cosmică, eternă, aşa cum mă vede pe mine Dumnezeu. Nu este o viziune a cuiva din afară, ci am resimţit-o ca un sentiment interior pur şi copleşitor într-aceea că ştiam deodată, fără tăgadă, că eu sunt mai perfectă şi mai complexă decât mintea mea şi-ar fi putut imagina vreodată… Este o stare de binecuvântată, extatică bucurie aceea de a realiza cum suntem cu adevărat, dincolo de cele mai sublime vise pe care noi ni le-am făurit vreodată despre noi, dincolo de cele mai îndrăzneţe speranţe, dincolo de cel mai minunat lucru pe care ni l-ar fi putut spune cineva vreodată despre noi.

Cînd Dumnezeu ne arată că suntem mai buni, intrinsec, mai perfecţi decât am putut noi spera vreodată, este o bucurie fără de margini, o tăcere copleşitoare şi o uimire înălţătoare până la lacrimile recunoştinţei profunde…

Îţi mulţumesc Grieg, îţi mulţumesc Tara, îţi mulţumesc Tată Ceresc că ai revărsat şi continui să reverşi neîncetat Graţia Ta asupra mea!

I.