Cum au fost asociate teoriile „spălării creierului” cu religia

de Massimo Introvigne

Inițial, comuniștii ruși și chinezi au fost acuzați că au folosit tehnici de control al conștiinței. Unii profesioniști în domeniul sănătății mintale au extins acuzația la religii.

Partea 3 din 5. Citiți partea 1 și 2.

Manualul comunist „Spălarea creierului: o sinteză a manualului rusesc de psihopolitică”

În articolele anterioare, am văzut cum CIA a inventat sintagma „spălarea creierului” și i-a acuzat pe comuniști că folosesc tehnici sinistre de control al conștiinței. La un moment dat, CIA a început să creadă în propria propagandă și a lansat un experiment secret cu numele de cod MK-ULTRA, în care a încercat să „spele pe creier” așa-numiți „voluntari”. Proiectul a eșuat și a demonstrat că tehnicile de „spălare a creierului” pot reduce victimele nefericite la epave umane („legume”), dar nu le pot induce idei sau credințe noi.

L. Ron Hubbard și „spălarea creierului”

O persoană care, fără a fi probabil conștientă de faptul că se plănuia proiectul secret MK-ULTRA, a anticipat că singurul rezultat posibil al violentei „spălări a creierului” ar fi crearea de victime asemănătoare unor zombi a fost fondatorul scientologiei, L. Ron Hubbard. Acesta a avut o implicare periferică în dezbaterea din timpul Războiului Rece despre „spălarea creierului”, deoarece Biserica Scientologică a publicat în 1955 o broșură intitulată „Spălarea creierului: o sinteză a manualului rusesc de psihopolitică” („Brain-Washing: A Synthesis of the Russian Textbook on Psychopolitics”). Broșura a fost apoi retrasă rapid, se pare că la sugestia unor agenții guvernamentale americane. Aparent era un manual comunist de „spălare a creierului”.

L. Ron Hubbard

Criticii au afirmat că, prin publicarea broșurii, Hubbard a „recunoscut” că există „spălarea creierului”, lăsând să se înțeleagă că scientologia o practică. Potrivit lor, acest fapt este susținut de o declarație conform căreia „putem spăla creierul mai repede decât rușii (20 de secunde pentru amnezie totală față de trei ani pentru o loialitate ușor confuză)“. Cu toate acestea, criticii au trecut cu vederea faptul că Hubbard a prezentat „spălarea creierului” ca fiind ceva ce nu trebuie făcut și care nu funcționează. „Spălarea creierului” la care se gândea el era cea atribuită comuniștilor. Aceștia urmăreau să obțină rezultate prin provocarea de durere și îndoparea victimei cu droguri puternice. Hubbard a numit această tehnică „hipnoza prin droguri și durere”. Era ceva diferit de „spălarea creierului” pe care noile mișcări religioase vor fi acuzate că o practică zeci de ani mai târziu, unde în mod normal nu era implicată nici durerea, nici drogurile.

Nu numai că acest tip de „spălare a creierului” era lipsit de etică, spunea Hubbard, dar nici nu ar fi funcționat vreodată

El a declarat într-una dintre prelegerile sale de la Congresul Jocurilor din 1956:

„Repet că nu este eficientă. Nu își atinge scopul. […] Este o păcăleală – o păcăleală de primă speță. Comunistul nu poate spăla creierul nimănui care nu este [deja] spălat pe creier. Nu o poate face; nu știe cum. Este doar o armă de propagandă. Nimic altceva. Ei [comuniștii] spun: „avem această armă teribilă numită spălarea creierului – vom spăla creierul tuturor”. Ei bine, ar fi teribil de periculos dacă ar putea. Dar știți că nu există practic nicio persoană din această sală care ar fi permanent afectată de spălarea creierului. Cu excepția situației în care ar fi înfometată și ținută în condiții de constrângere. Cu alte cuvinte, dacă pui un individ într-o închisoare militară și îl hrănești prost timp de doi sau trei ani, va fi foarte afectat, nu-i așa? Ei bine, acesta este exact efectul pe care l-au avut asupra lor metodele aplicate pentru spălarea creierului. Nu au avut un efect mai mare de atât.”

Așa cum am menționat mai sus, Hubbard avea dreptate în acest sens, iar infamele experimente MK-ULTRA au avut ca unic rezultat valoros confirmarea faptului că „spălarea creierului” nu poate schimba ideologiile sau credințele.

O fiziologie a conversiei și a spălării creierului

Cartea de identitate a lui William Walters Sargant, 1947

Dar cum s-a transferat acuzația de practicare a „spălării creierului” de la comuniști la „secte”? Primul autor care a aplicat retorica CIA de „spălare a creierului” la religie a fost psihiatrul englez William Walters Sargant în cartea sa publicată în 1957 Bătălia pentru minte: O fiziologie a conversiei și a spălării creierului (The Battle for the Mind: A Physiology of Conversion and Brainwashing), care a devenit un bestseller internațional.

Sargant a popularizat ideea că tehnicile de „spălare a creierului” ar fi derivat în Rusia din celebrele experimente ale savantului stalinist Ivan Pavlov, în care un câine obișnuit să audă un clopoțel sunând de fiecare dată când i se dădea mâncare ajungea să saliveze atunci când clopoțelul suna, chiar dacă nu i se mai dădea mâncare. Unii psihiatri încă mai cred în această teorie, deși surse sovietice și chineze nu au reușit să confirme că Pavlov a jucat un rol important în studiile lor privind tehnicile de îndoctrinare.

Argumentul central al lucrării lui Sargant a fost că nu comuniștii au inventat „spălarea creierului”. Cel mult, credea el, datorită lui Pavlov, au ajuns la o mai bună înțelegere a procesului, pe care l-au adaptat din procesele preexistente de revizionism religios și de convertire. Sargant scria:

 „Oricine dorește să investigheze tehnica spălării creierului și a obținerii de mărturii, așa cum se practica în spatele Cortinei de Fier… ar face bine să înceapă cu un studiu al revizionismului american din secolul al XVIII-lea, începând cu anii 1730“.

 

Sargant credea că doar „spălarea creierului” putea explica dezvoltarea rapidă a creștinismului timpuriu

Deși în cea de-a treia ediție a cărții sale, apărută în 1971, Sargant va include scientologia printre religiile care practică „spălarea creierului”, el nu credea că există o diferență între religiile principale, care nu foloseau manipularea mentală, și „sectele”, care o foloseau. Dimpotrivă, Sargant era categoric anticreștin și i-a menționat pe romano-catolici și pe metodiști ca fiind două grupuri care folosesc în mod obișnuit „spălarea creierului” și i-a acuzat de același păcat pe primii creștini. Psihiatrul englez credea că doar „spălarea creierului” putea explica dezvoltarea rapidă a creștinismului timpuriu.

Cartea „Bătălia pentru minte: O fiziologie a conversiei și a spălării creierului” 

Chiar și convertirea apostolului Pavel, așa cum este consemnată în Biblie, susținea Sargant, ar putea fi explicată printr-o schemă de „spălare a creierului”, creștinul Anania „spălându-i creierul” evreului Pavel, inițial anticreștin. „O stare de inhibiție transmarginală pare să fi urmat stadiului acut de excitație nervoasă a lui [Pavel] […] ceea ce i-a crescut anxietatea și sugestibilitatea […]. Anania a venit să-i ușureze simptomele nervoase și suferința psihică, implantându-i în același timp noi credințe.”

Nașterea ideologiei anti-secte

Mulți au citit cartea lui Sargant, în special în cadrul comunității psihiatrice, unde cu siguranță a alimentat o atitudine ostilă față de religie în general. Cu toate acestea, ținta sa era prea largă pentru ca această carte să fie de vreun folos în promovarea unor politici publice.

În Statele Unite, psiholoaga Margaret Thaler Singer a reformulat ideile lui Sargant, susținând că nu toate religiile foloseau „spălarea creierului”, ci doar unele nou înființate, care nu erau chiar religii, ci „secte”. Aceasta s-a petrecut în contextul anilor 1960 și începutul anilor 1970, când mișcarea anti-secte abia se crease, mai ales printre părinții studenților care se hotărâseră să abandoneze studiile pentru a deveni misionari cu normă întreagă pentru Biserica Unificării sau Copiii lui Dumnezeu ori călugări hinduși (rași pe cap) pentru Mișcarea Hare Krishna. Așa cum s-a petrecut în cazul „ereziilor” din trecut, părinții nu credeau că alegerile copiilor lor au fost voluntare, iar psihologii precum Singer le-au oferit explicația convenabilă de „spălare a creierului”.

Singer a avut un rol esențial în crearea ideologiei anti-secte, care se bazează pe ideea că „sectele”, care folosesc „spălarea creierului”, pot fi distinse de religiile legitime, care nu o fac. În cele din urmă însă, această teorie a fost discreditată de cercetători și respinsă de instanțele de judecată, după cum vom vedea în al patrulea articol din această serie.

Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: bitterwinter.org/how-brainwashing-theories-were-applied-to-religion/