Dezvăluiri din culisele procesului de la Cluj

Dezvăluiri edificatoare din culisele procesului ce s-a încheiat recent la Cluj, în care 12 cursanți au consimțit să facă jocul murdar al unor procurori corupți, acceptând să acuze pe nedrept oameni nevinovați pentru a obține – zice-se drept pretinse despăgubiri halucinante – sume imense de bani sau o faimă stranie

Episodul 3 – „Delirul”, sau când de fapt Albu nu mai este deloc alb în cazul lui Cornel

Înconjurat de fel şi fel de dușmani închipuiți, Cornel Albu (fost Costea) se luptă de fapt cam cu toată lumea și recuză fără încetare cam întregul sistem juridic. „Suferințele” sale inexistente, utopice pot fi însă alinate numai cu 5 milioane de euro… daune

Am arătat deja anterior cum au fost rând pe rând dejucate până la urmă manevrele mizerabile ale procurorilor ce au urmărit să îl acuze pe nedrept pe Gregorian Bivolaru și alți 20 de cursanți și instructori de yoga. Adevărul cel adevărat a triumfat însă, chiar dacă procesul a durat 17 ani, și răul intenționat de acești foști cursanți scelerați și lipsiți de scrupule se va întoarce după cum merită prin intermediul KARMA-ei pe care și-au făcut-o.

Pentru că multă lume s-a întrebat și încă se mai întreabă – fiind nedumerită – cum a fost posibil ca felurite fapte limpezi precum lumina zilei să fie răstălmăcite, astfel ca munca voluntară în ASHRAM să devină sinonimă cu „traficul de persoane”, pentru ca apoi unii cursanți și instructori plini de dăruire să fie anapoda etichetați drept „grup infracțional organizat”, astfel ca valori morale și spirituale autentice să fie apoi terfelite, pentru ca o școală de yoga să fie acoperită cu noroi, iar niște oameni complet nevinovați să-și riște chiar libertatea, ne propunem să dezvăluim mai ales pe baza faptelor edificatoare (într-o serie de articole) câte ceva despre profilul moral al acestor foști cursanți (pe care nu îi putem numi yoghini) ce au acceptat să fie „cozile de topor” ce au fost și încă mai sunt folosite de forțele oculte malefice care de zeci de ani încearcă iar și iar cu disperare să-l reducă la tăcere pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și urmăresc să înăbușe această mișcare spirituală „periculoasă” în viziunea lor dementă mai ales prin capacitatea ei de a trezi conștiințele adormite în această epocă în care spiritualitatea autentică este desconsiderată, este batjocorită, în timp ce materialismul dur pare să triumfe, chiar dacă zilele îi sunt deja numărate.

Continuăm această serie de articole cu un alt personaj care ar merita să i se dedice nu numai un articol, ci şi o spumoasă piesă de teatru, care ar fi apreciată cu hohote de râs stenic de toți scriitorii de teatru absurd. La începutul procesului de la Cluj acest omuleţ se numea Cornel Costea, însă până la sfârșitul aceluiași proces el a devenit Cornel Albu (pe cine a crezut el oare că păcălește?) – dar nu numai pentru această ridicolă „metamorfoză” a ajuns Cornel vestit la Tribunalul Cluj. Sutele – fără nicio exagerare – de declarații abracadabrante ce au constat în cereri hilare, plângeri, petiții, proteste nebuneşti, corecții, recuzări în serie, solicitări halucinante etc. pe care le-a depus (în fluviu!) la dosarul cauzei (fie în nume propriu, fie, anapoda, în numele soției, fără ca aceasta să fie însă la curent) i-au asigurat lui Cornel Albu (fost Costea) un loc doar chixo-comic în memoria colectivă a planetei, dar și în arhiva tribunalului.

În anul 1994, în vreme ce alți pensionari jucau table în parc, Cornel Costea, un fost ofițer mediocru în M.Ap.N la artilerie recent pensionat, dar care se considera încă în putere, vrea mult mai mult: „ieșisem la pensie din cadrul Forțelor Armate și aveam la dispoziție timpul necesar să mă ocup de latura spirituală”. Și în același timp el mărturiseşte că se aștepta de la practica spirituală la „îmbunătățirea performanțelor fizice și intelectuale” (este chiar afirmația lui, pe care nu o mai comentăm).

Între 1994-1999 practică yoga la Medgidia, unde descoperă cursul la recomandarea unui prieten, iar din ianuarie 2000 până la începutul anului 2004 practică yoga la București, unde – la inițiativa sa – locuiește în așezăminte spirituale (denumite uneori ashramuri), participă totuşi la munca de autogospodărire, ia parte şi la activități voluntare, își asumă doar formal diferite responsabilități, dar totodată reușește să intre mai ales în conflicte ciudate cu o mulțime de colegi. Conform propriilor afirmații, ce îi dezvăluie tendinţa doar de a profita, el spune: „am hotărât să mă alătur unui ashram pentru a beneficia de refacere fizică și psihică”. (Ne întrebăm, cu o curiozitate îndreptățită, oare de ce nu a făcut plângeri și împotriva M.Ap.N., dacă a avut nevoie de „refacere fizică și psihică” după încetarea activității în această instituție?) Tot în această perioadă începe o relație de cuplu chiar cu o colegă de curs, pe nume Tița Albu, care va deveni ulterior atât soția lui, cât și „parte vătămată” în dosarul judecat la Cluj.

Redăm doar câteva aspecte edificatoare din viața lui Cornel, practicant yoga cusurgiu ce a ajuns acum în capitală, folosind chiar cuvintele sale. „Precizez că atât Roşu Camelia cât și Mayer Angela [n.b. fostele sale instructoare de yoga] exercitau prin prisma cursurilor de yoga, o influență puternică asupra mea și în același timp o autoritate atât ca reprezentante ale lui Bivolaru cât și datorită realizărilor lor spirituale.” Deci iată că într-o străfulgerare de luciditate şi sinceritate el recunoaște, fără să-l forțeze nimeni, că aceia care chiar practică yoga cu entuziasm, perseverenţă şi dăruire chiar au realizări spirituale. Doar că, nu se știe de ce, în loc să practice și el yoga cu perseverență, așa cum își propusese la început, declară tam-nesam că se vede „aruncat în mijlocul unei isterii colective, în care, treptat, nu am mai avut nici timpul și nici puterea să gândesc singur”. Aici, sigur, nu ne permitem să-l contrazicem; dacă el afirmă că nu mai putea gândi singur, probabil că așa a fost.

Conform propriilor declarații, chiar i s-a propus să fie șef de ashram, dar el a refuzat, deoarece pentru el „ar fi fost o decădere cumplită, funcția de șef de ashram, are drept corespondent militar, gradul de fruntaș, cel mult, de caporal. […] Păi gândiți-vă, de la ofițer superior, mai sunt trei grade de ofițer inferior, cinci grade de subofițer, și unul de gradat! Pe linie administrativă, ar fi fost un dezastru!” Propunerea – afirmă Cornel – i-a fost făcută chiar de Gregorian Bivolaru, dar Cornel a refuzat-o și în consecință „[Gregorian Bivolaru] nu mi-a iertat-o niciodată. Mi-a spus-o în față.” Demenţa acestei afirmaţii este evidentă. Acest paradox merită să fie reținut când veți citi în continuare extrase din declarațiile paranoide, halucinante, neverosimile ale lui Cornel: să fii traficat, dar totuşi să ți se ofere o funcție de conducere! (Cine a mai văzut aşa ceva?)

Deci iată că Albu n-a ajuns șef de ashram, dar a desfășurat o activitate de gestionar responsabil, având de furcă cu tot felul de aşa-zişi hoți: „toți doreau însă saltele relaxa, și au încercat să fure astfel de saltele, inclusiv yoghini trimiși de M.N.” Deși – zice-se – foarte vigilent din fire, bietul Cornel a rămas la un moment dat chiar fără sabia de antrenament, ceea ce pentru el, ca instructor de arte marțiale, după cum arată într-una din declarațiile date în fața judecătorului, „Este o mare dezonoare. Asta m-a scos de pe tatami 9 ani de zile. În această perioadă, un luptător uită pur și simplu să lupte cu adevărat, dacă nu a mai făcut antrenament. Din acest motiv, consider că mi-am ispășit pedeapsa pe care mi-am impus-o singur, și dezonoarea mea nu mai există, pentru că nu mai există un luptător. Așadar, pot s-o iau de la început, de la zero, de la centura albă.” O informație interesantă, chiar dacă nu vedem câtuşi de puţin ce legătură are această nebunie cu procesul în care Cornel s-a erijat după câţiva ani în „victimă a traficului de persoane”. Și nici nu este cu putinţă să înțelegem cum şi în ce mod s-a lăsat „traficat” și „exploatat” un fost ofițer M.Ap.N, care în plus spune că era instructor de arte marțiale, deținător de sabie (fie ea și de antrenament). Dacă aceasta chiar ar fi adevărat, ar putea deveni un motiv teribil de „mare” îngrijorare pentru armata României!

După patru ani petrecuți în București, la începutul lui 2004 Cornel Costea decide să părăsească definitiv cursul de yoga, din motive pe care doar el le știe, dar le ascunde. Deși, în anii care vor urma, va afirma cu o imensă obrăznicie în cadrul mai multor emisiuni TV – sub acoperire, fiind filmat din spate și cu glugă, ca în filmele americane cu mafioţi – că a fost „ținut cu forța”, că a fost „exploatat”, că a fost „traficat” în așezământul spiritual unde a fost totuşi primit cu multă bunătate şi generozitate, totuși adevărul gol-goluţ este că nimeni, niciodată nu l-a împiedicat pe Cornel să se retragă de la curs sau din așezământ atunci când el a dorit. Indiferent de afirmațiile sale nebuneşti, mincinoase, rămâne un fapt arhievident că el a plecat de fapt exact când a vrut și că în plus nu s-a plâns niciunei autorități că ar fi fost „exploatat”,„traficat”, „torturat” sau chinuit în nu contează ce mod în anii cât a fost cursant. Ideea vicleană, perversă de a se auto-ipostazia în „victimă a traficului de persoane” și de a cere, evident, și nişte despăgubiri imense i-a venit abia la sfârșitul lui martie 2004, după ce au avut loc perchezițiile intens mediatizate la locuințele unor practicanți yoga, iar procurorii cei vajnici începuseră deja „vânătoarea” de reclamanți mincinoşi ce erau momiţi cu daune dobândite pe de-a moaca.

Ca dovadă a intențiilor sale abjecte ce erau însă reale, iată ce scrie el în finalul uneia dintre numeroasele petiții trimise către Parchet: „Am o mulțime de informații utile pentru anchetă și am și dispoziția necesară, întrucât de aproape trei luni de când am „defectat” de la asociația Tara, nu am găsit de lucru. […] Solicit confidențialitatea identității și ajutor pentru recuperarea de la asociație a eforturilor disperate și a suferințelor crunte printr-o compensație adecvată.” Și, tot pe modelul filmelor de spionaj, se semnează astfel: „Cu stimă, Cocor (nume de cod). […] Pe scurt, aștept semnalul dumneavoastră”. Plin de un zel paranoic, dement, într-o altă declarație a oferit procurorilor chiar și o listă halucinantă „cu persoanele care s-au îmbolnăvit de cancer, au înnebunit ori au murit din cauze imputabile conducerii MISA”.

În urma declarațiilor sale mincinoase ce erau însă ample şi fals acuzatoare la adresa mentorului școlii de yoga și a mai multor instructori și cursanți, procurorii îl trec pe lista persoanelor așa-zis vătămate și se grăbesc să îi ofere iluzia unor posibile despăgubiri financiare fabuloase, după cum vom arăta în continuare. Desigur, la momentul respectiv procurorii pripiţi şi proşti nu aveau de unde să știe în ce dandana s-au băgat. Cornel Costea se va dovedi a fi cel mai activ participant la proces, șicanând, exasperând și reclamând anapoda, dar neobosit pe toată lumea care trecea prin sala de judecată, inclusiv pe unii procurori. Iar eforturile sale demente – demne de o cauză mai bună – continuă chiar și actualmente, deși procesul s-a încheiat, iar hotărârea instanței este definitivă.

În viziunea paranoidă a lui Cornel Albu/Costea „forțele” care au „conspirat” împotriva sa sunt numeroase (toate afirmațiile ce sunt redate de noi cu caractere italice îi aparțin, fiind preluate ad literam din sutele de pagini ce au fost depuse la dosar, spre uluirea şi disperarea angajaților Tribunalului Cluj):

• a fost „exploatat” și „traficat” de „conducerea MISA”, care l-a ținut „înfometat, în zdrențe, în frig, fără somn și fără nici o plată, nici pentru o pîine”; a fost supus – minte el cu neruşinare – chiar unui „interogatoriu cu tortură” în ashramul în care locuia;
• „În perioada 2000-2004, cât am stat în ashram, șefii de ashram și ceilalți șefi ai organizației, au folosit un spectru larg de metode și procedee de manipulare, unele violente, altele sofisticate, mergând până la sugestii subliminale și spălare pe creier!” Bazaconiile hilare, paranoide pe care le aşterne pe hârtie sunt uluitoare!
• unul din colegii de așezământ „a avut anumite manifestări exagerate ca de pildă venea noaptea să ne scoale pentru a ne spune ce a discutat cu inculpatul Bivolaru deși i-am atras atenția că încalcă legile țării”;
• afirmă despre prima sa avocată din oficiu – pe care de altfel a și recuzat-o – că „nu este dispusă să mă susțină, încă de la începuturile colaborării noastre”; de asemenea reclamă cum că i-a încălcat „dreptul la un proces echitabil”, „dreptul de proprietate a probelor depuse la parchet”, „a ignorat apelul de recuzare a ei”, „a acceptat complice măsuri și acțiuni ilegale comise de completul II F”;
• despre o altă avocată din oficiu (nu am reușit încă să aflăm exact câți avocați din oficiu a schimbat), care „s-a instalat în poziția de apărător al meu, fără să mi se ceară părerea și fără ca eu să fie de acord să-mi reprezinte drepturile și interesele în instanță”, se întreabă retoric: „Păi ea a fost pusă acolo să-mi saboteze drepturile și interesele judiciare? A, asta chiar n-am știut!” Pe doamna respectivă el a recuzat-o de patru ori. Nu a avut însă un dement succes, pentru că judecătorul M.L. „a menținut-o în coasta mea” (se plânge Cornel), dar merită să fie remarcată îndârjirea lui…
• judecătorul i-a încălcat și el „drepturile și interesele”, „dreptul la un proces echitabil”, „principiul nondiscriminării victimelor traficului de persoane” și s-a făcut vinovat de multe alte delicte, printre care „încălcarea intenționată a legislației anti trafic de persoane, naționale și europene” – fapt pentru care, evident, completul de judecată a fost imediat și acesta recuzat, în mai multe rânduri;
• în faza de rejudecare a dosarului, consideră anapoda că această rejudecare se face în „condiții ilegale”, Gregorian Bivolaru fiind „permanent reprezentat de doi avocați, și apărat și de d-na grefier S., și de dl procuror D.D.” (!?!), ceea ce Cornel consideră hodoronc-tronc că îi „încalcă flagrant dreptul la egalitatea de arme judiciare”;
• record tragic absolut, a recuzat până și grefiera, pentru că aceasta, „cu viclenie”, „refuză în mod repetat să încarce pe portalul instituției toate documentele dosarului”; „fiecare document ascuns de grefier fiind motiv de despăgubire la CEDO”; „a rămas ilegal, în același rol în care anterior, ne-a încălcat drepturile timp de 6 ani, în acest dosar”; acuză în mod nebunesc că tot grefiera i-a numit un avocat „pe care nu puteam să-l accept în ruptul capului” și „sfidează legea și procedura penală, cu exprimarea intrinsecă a disprețului față de lege și față de propriile obligații, precum și față de propria sa pregătire profesională”;
• completul de judecată de la Tribunalul Cluj are o adevărată „politică de ignorare a cererilor mele legale” și are chiar și „manifestări dușmănoase față de victimele traficului de persoane”;
• a acuzat până și o „curioasă complicitate între procurorul de ședință, L.C., și judecătoarea I.”;
• la Curtea de Apel a primit din nou avocat din oficiu „după lupte crâncene cu Completul de judecată 6A, și doar cât să ne încalce și avocații desemnați, dreptul la un recurs echitabil”;
• Completul de judecată 6A de la Curtea de Apel Cluj (pe care l-a recuzat doar de două ori) „își continuă războiul ascuns, dar nu prea subtil, împotriva victimelor traficului de persoane”, „cu subterfugii și abureli”, fiindu-i evidente acestui nebun numit Cornel „intențiile străvezii [ale judecătorului] de discriminare a victimelor traficului de persoane în folosul inculpaților”, într-o „cruciadă ofensivă”, orice ar putea însemna acest lucru în viziunea deformată a lui Cornel;
• mai recuză și „maleficul” Complet 3F de la Tribunalul Cluj, însărcinat cu rejudecarea procesului, pentru „crearea mai multor diversiuni, în complicitate cu avocații inculpaților, pentru a distrage atenția de la eludarea cercetării judecătorești a infracțiunilor de maximă gravitate din dosarul curent”; ca să înțelegeți mai bine halucinanta şi paranoida „dramă” ce este trăită de Cornel, menționăm doar că printre aceste „infracțiuni de maximă gravitate” se numără (ţineţi-vă bine să nu muriţi de râs!) „încurajarea ședințelor prelungite de stat în cap (shirshasana) fără asigurarea practicanților cu tehnici de reașezare și coborîre a energiei în centrele de forță inferioare”, sau „abuzul de regimuri Oshava în toate afecțiunile medicale, cele mai multe, fiind neadecvate acestui tip de tratament”;
• dintre toți pretinşii judecători care – zice-se – i-au pus bețe în roate lui Cornel, se remarcă M.L., un „satrap răzbunător” care, printre altele, „a ajutat copios la sustragerea inculpatului Grig Bivolaru de la un Mandat European de Arestare finlandez”; „a respins 6 cereri de returnare a probelor personale originale […] ținute ascunse la grefierul șef, pentru a nu le arăta în instanță”; „a refuzat să judece 5 cereri de recuzare a grefierei M.S.”; a arătat – afirmă el în mod dement – „o bucurie năvalnică că i-a scăpat pe inculpați de pușcărie” și chiar a refuzat „să judece numeroasele cazuri de nebunie, SIDA, cancer” (semnalate într-un lung memoriu de același paranoic atotcunoscător Cornel).

În delirul său psihotic acut, Cornel Costea amestecă adesea ficțiunea cu realitatea: „Și mai e un aspect care pur și simplu nu-mi dă pace: cum poate dna judecător I., să facă atâtea concesii unei asociații descoperite că funcționează ilegal încă din 2004, pe seama drepturilor și libertăților românilor, care au alunecat în mrejele acestei mașinării de trafic de persoane? Nimeni nu se leagă de MISA, deși s-a descoperit și oficial, încă din 2004, că funcționează ilegal!”

Săritor din fire, dar complet anapoda, nu se gândește nebunul doar la el, ci sare zburdalnic și în apărarea celorlalte așa-zise părți vătămate:

• „…Din anul 2009, de când procesul MISA e pe rol la Tribunalul Cluj, părțile vătămate nu au beneficiat efectiv de suport judiciar calificat, avocații numiți din oficiu pentru asistența părților vătămate, fiind în realitate dedicați intereselor inculpaților. Am în vedere în sprijinul acestei triste realități, comportamentul acestor avocați pe timpul procesului desfășurat la Tribunalul Cluj, în perioada 2009-2015, la Curtea de Apel Cluj în perioada februarie 2015 – octombrie 2016 și din nou, la Tribunalul Cluj din octombrie 2016 și până în prezent [n.b. 21.08.2017]”;
• „Nici ceilalți avocați ai părților vătămate nu și-au respectat obligațiile de loialitate pentru partea asistată, refuzând să protesteze împotriva malversațiunilor evidente, comise de completul de judecată prin termene indecente de două, trei sau chiar 4 luni, între ședințele de judecată”;
• „Avocații părților vătămate au acceptat cu seninătate trucuri și manevre ilegale, comise de avocații inculpaților și ale Completului de judecată II F. […] S-au bucurat că procesul s-a încheiat cu încălcarea drepturilor părților vătămate și au acceptat cu entuziasm, o sentință penală nemotivată”;
• iar avocatul care a asistat-o pe soția sa, și ea așa zisă „parte vătămată” în dosar, „și-a ignorat în totalitate îndatoririle și obligațiile de avocat, a tratat cu dușmănie interesele judiciare ale părții asistate, a refuzat să ia atitudine împotriva acțiunilor ilegale impuse de judecătoarea I.”; „avocatul soției mele, dna P.L. nu poate fi acceptată nici din greșeală ca reprezentant în instanță, pentru lipsa de loialitate dovedită în timpul judecării aceluiași dosar de fond, când dumneaei nu numai că a luptat din răsputeri împotriva drepturilor judiciare ale acesteia, dar a și refuzat să depună la completul de judecată, petiții pe care Tița Albu m-a însărcinat să i le predau avocatei” și în plus „a lăsat-o pe soția mea în cursul judecării aceluiași dosar de fond, prada unor avocați venali ai inculpaților și a luat numai decizii în favoarea inculpaților.” (Exasperată fiind de acest dement furibund, una dintre avocatele din oficiu ale celorlalte părți vătămate a cerut instanței o amendă maximă pentru Cornel Albu/Costea.)

Am redat aici doar o infimă parte a afirmațiilor halucinante ale lui Cornel, pentru a nu vă plictisi. Dacă măcar 2% dintre acestea ar fi adevărate, s-ar putea deduce, fără pic de îndoială, existența unui complot gigantic, planetar fără precedent, în care toate autoritățile din România și-au unit pe ascuns forțele ca să-l persecute pe acest sărman nebun.

După toate aceste „chinuri inimaginabile” pe care Cornel le-a suportat de-a lungul a aproape 4 ani din partea unui „grup infracțional organizat”, fiind „abia scăpat din ghearele unei instituții traficante”, poate v-ați aștepta, logic, ca el să-și dorească să se afle la mii de kilometri distanță de acești indivizi și să nu îşi  mai încrucișeze drumurile niciodată. Ei bine, iată că nu este deloc aşa. Cornel Costea solicită… „ajutorul poliției pentru a fi repus în drepturi”, sau mai concret: „Vă rog să mă ajutați să mă întorc la locuința mea din … [n.b. adresa unui așezământ spiritual yoghin] în care am locuit 4 ani de zile și de unde am fost alungat printr-o hotărâre ilegală și absurdă.” Să înțeleagă cine poate… sau doar un nebun ca el această cerere cretină.

Prin urmare, iată că spre stupefacţia noastră Cornel vrea de fapt să se întoarcă iar în ashram, deși într-o altă declarație explică cum trăia sub „teroarea impusă de iminența alungării din ashram pentru orice faptă sau atitudine, considerate de șefii sectei ca fiind orientate împotriva doctrinei sectei, doctrină care se schimbă tot timpul în funcție de interesele de moment ale acelor șefi”. Vă imaginați confuzia, dar şi râsul în hohote al judecătorilor ce au fost chemați să facă dreptate unor „victime ale traficului de persoane” pentru care în mod neverosimil şi halucinant temerea cea mai mare o reprezenta, nici mai mult nici mai puțin, să fie alungate din locul în care se presupune că ar fi fost ținute cu forța și „traficate” împotriva voinței lor…

În calitatea sa în fond imbecilă de autointitulat „analist al evoluției comportamentului sectei MISA în general și a efectelor pe care această sectă îi are asupra tuturor celor pe care îi atinge”, Cornel Costea, cunoscut și sub numele de cod Cocor, bombardează instanța cu păreri și afirmații ridicole care sunt şi de râs în hohote, dar şi de plâns pentru nebunia acestui om: „MISA este din punctul meu de vedere cea mai periculoasă sectă a tuturor timpurilor, atât prin numărul de membri, cât și printr-o longevitate de excepție și prin capacitatea nocivă de a fi corupt un număr foarte mare de funcționari publici și magistrați”. Ar fi interesant de văzut cum explică dementul analist Cornel persecuțiile furibunde pe care școala de yoga MISA și în special Gregorian Bivolaru le îndură fără încetare, de ani de zile, din partea autorităților, dacă în conformitate cu părerea lui nebunească, paranoică, atât de mulți funcționari publici și magistrați sunt zice-se de partea MISA.

Conform zicalei „gura păcătosului adevăr grăiește”, măcar din când în când acestui nebun îi mai scapă din prostie şi câte un mare adevăr: „De câte ori intram în sala de curs sau la întâlnirea cu Grig, muzica mă subjuga atât de mult încât nu-mi mai venea să plec de acolo”. Toți cei cu credinţă în Dumnezeu şi puri la suflet care s-au aflat în prezența Ghidului spiritual știu – pe bună dreptate – că îți vine greu să pleci de acolo, și asta fără nicio legătură cu muzica, mai ales că de cele mai multe ori la acele întâlniri nu exista nici un fel de muzică, și în nici un caz aceasta nu exista în timpul cursului de yoga.

Dar este important să nu uităm de subiectul „fierbinte” și de scopul real, dar ascuns al tuturor celor care s-au constituit „parte vătămată” în acest proces: despăgubirile consistente de multe milioane de euro. Pentru a justifica, măcar într-o infimă măsură, obsesia sa financiară, Cornel nebunul face în declarațiile sale mai multe afirmații chixo-comice, de genul: „Știm că există o concurență locală, între Adrian Năstase și Grig Bivolaru, care au copilărit împreună, care ajunge mai celebru și mai bogat.” La fel cum „știe” despre această așa-zisă concurență între Gregorian Bivolaru și cel care s-a aflat de fapt în spatele acestor dosare fabricate, Adrian Năstase, Cornel „știe” să mintă cum că Gregorian Bivolaru și MISA câștigă anual „între 6 și 10 milioane de eurodolari”. Din păcate cretinul Cornel Costea nu explică nicăieri de ce cineva care în viziunea lui câștigă anual (!) această sumă alege totuşi să locuiască la parterul unui bloc cu 4 etaje din cartierul Rahova. Iar într-o altă declarație, Cornel estimează, probabil după o reflecție îndelungată, că „averea” MISA „sare” de 10 miliarde de euro. (Ați citit exact, 10 miliarde).

Așa că se consideră probabil îndreptățit să solicite despăgubiri civile care însumează nici mai mult, nici mai puțin de 4.953.308 euro. Plus cheltuielile de judecată. Cifra nu este aleatorie, ci este rezultatul unor calcule minuțioase: despăgubiri morale – 666.666, suferințe fizice – 300.000, suferințe psihice – 300.000, privare de libertate – 300.000, deteriorarea sănătății – 300.000, munca fizică și intelectuală – 234.000 ș.a.m.d. Pe lângă despăgubirile halucinante, bazate pe fum de minciună, ce solicită să fie plătite de MISA, Cornel solicită sume similare și de la unii dintre cei acuzați în acest dosar, iar din partea lui Gregorian Bivolaru cere doar suma de 666.000 de euro. Este edificator cu privire la seriozitatea acuzațiilor sale demente și a solicitărilor de despăgubiri modul în care a răspuns Cornel la întrebarea instanței privind semnificația sumei de 666.666 de euro cerută drept daune morale: „Suma pe care am precizat-o ca pretenții la daune morale este acea cifră fatidică, cu o conotație malefică.” În calitate de pretins aspirant spiritual, s-ar putea crede despre nebunul Cornel Albu/Costea că a citit și el măcar Biblia. Eroare. În viziunea sa cretină, tembelă, prin care singur se contrazice ca tâmpitul, „Această legendă cu 666 ca fiind numărul diavolului este de tot rîsul, și numai yoghinii fanatici și inculții cred asta”.

Totuși, Cornel nebunul are și o explicație în fond cretină, dar mai elaborată cu privire la calculul sumei ce a fost menționată: „Referitor la daunele morale arăt că acestea sunt consecințele nerespectării legislației muncii, a suferințelor fizice și morale la care am fost supus; a deteriorării sănătății, a supunerii la presiuni morale și agresiuni psihologice precum și a deturnării de la scopul spiritual promis.” Unei singure persoane din lista celor de la care a cerut despăgubiri i-a arătat Costel nebunul o mare „clemență”, reducându-și pretențiile de la 28.000 de euro la doar 8.000 euro. Răspunzând în avans unei posibile întrebări a instanței, Costel este chiar foarte precis: „De ce de la 28.000 am ajuns la 8.000? De drag!”

Pentru că întrezărea probabil posibilitatea de a rămâne în final doar cu buza umflată, Cornel s-a gândit să-și asigure măcar un câștig cât de mic, recurgând la o altă tehnică din filmele americane: scrisoarea de șantaj cu litere decupate din ziar, prin care cerea modesta sumă de 15.000 de euro pentru a se retrage apoi imediat din acest dosar. Puteți citi scrisoarea integral în finalul acestui articol.

Suntem siguri că în acest moment profilul personajului kafkian Cornel Albu (fost Costea) este măcar pentru cei foarte sceptici suficient de bine conturat. Nu putem încheia însă fără a include câteva pasaje dintr-o cerere adresată instanței, în februarie 2013, de propria sa soție (resemnată): „Cu respect vă rog să îi permiteți soțului meu, Cornel Albu, să mă reprezinte în instanță. […] Dacă însă dv. considerați că nu e în măsură să mă reprezinte, vă dau dreptate”; „Vă mărturisesc că acest soț al meu nu prea mi-a fost de folos în acea perioadă grea din viața mea și nici acum nu mă aștept să-mi fie. Dacă dv. considerați că soțul meu nu poate să mă reprezinte, e în regulă, nici nu mi-am făcut prea mari speranțe”. O astfel de cerere în fond sinceră ne provoacă un râs homeric, deoarece arată ce fel de jalnic soţ este sărmanul Cornel nebunul.

Tot zbuciumul steril, toată energia malefică și toate sutele de pagini înnegrite cu viclenie de Cornel Albu (fost Costea) nu au avut câtuşi de puţin însă finalul așteptat. Instanța a decis, și pe fond, și în apel, și în primul ciclu procesual, și la rejudecare, că faptele nu există, că toate acuzațiile nu sunt fondate și în consecință a declarat nevinovăția acuzaților și a respins integral și pretențiile referitoare la toate despăgubirile civile. După 17 ani de teatru absurd, a căzut în sfârșit cortina, deoarece a apărut adevărul cel adevărat.